Locaţia curentă este: Prima pagină / Ierarh / Scrisori Pastorale / Scrisori Pastorale 2012 / Scrisoare Pastorala la Invierea Domnului 2012

Scrisoare Pastorala la Invierea Domnului 2012

 

SOFRONIE

Din mila şi darul lui Dumnezeu Episcop al Sfintei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei, iubitului cler de mir, râvnitorului după Hristos cin monahal şi evlavioşilor credincioşi români dreptmăritori bihoreni, har, pace şi bucurie de la Tatăl nostru Cel din ceruri şi de la Domnul nostru Iisus Hristos Mântuitorul, iar de la noi, sfântă îmbrăţişare în Duhul Sfânt şi arhiereşti binecuvântări!

Hristos a înviat!

Binecinstitori creştini şi creştine,


Desigur, lumina pascală pe care credincioşii o primesc de la făcliile aprinse ale sfinţiţilor slujitori, este o imagine a nevăzutei, neapropiatei, neînseratei lumini necreate, dumnezeieşti, o reflectare a negrăitei slave a Preasfintei Treimi, lumină divină pe care o primim în Sfânta Biserică, pe care o întâmpinăm cu bucurie şi emoţie sfântă, în mod tainic şi solemn, deopotrivă, la fiecare slujbă a dimineţii, slujba Sfintei Învieri fiind ea însăşi una dintre utreniile speciale ale vieţii liturgice a Bisericii. Astfel, la revărsarea zorilor, diaconul (sau preotul, acolo unde nu este diacon) îi invită pe toţi cei prezenţi în sfântul locaş, în duminici şi sărbători, să-L preamărească pe Dumnezeul Cel închinat în Trei Ipostasuri, Izvorul inepuizabil al luminii cereşti: „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina”[2]!Străvechea şi preafrumoasa slujbă a Învierii Mântuitorului începe printr-o chemare sfântă, către toată suflarea creştinească aflată în biserică, prin glasul protosului, arhiereul sau preotul ce stă în fruntea soborului slujitorilor (acolo unde sunt mai mulţi) sau, acolo unde este doar un singur preot, prin vocea acestuia. Iar invitaţia solemnă o cunoaşteţi cu toţii şi ştiţi că se repetă de trei ori, în numele Preasfintei Treimi şi având un pronunţat simbolism trinitar, cu evidentă şi puternică trimitere la Dumnezeul Cel Întreit în Persoane şi Unul în fiinţă, Izvorul nesecat al harului, din Care ţâşneşte lumina necreată: „Veniţi de primiţi lumină”[1]!

Urmarea exclamării şi, totodată, invitaţiei la preamărirea „Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi”[3], este marele imn de laudă, Doxologia mare, la sfârşitul căreia, mai înainte de invocarea milei dumnezeieşti peste cei ce Îl cunosc pe Dumnezeu şi de intonarea trisaghionului, a cântării cele întreit sfinte, cântăreţii de la strană, împreună cu poporul credincios din biserică, îşi exprimă nădejdea vederii luminii necreate, ce ţâşneşte din Izvorul divin şi nesecat al harului: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină”[4]. Lumina invocată este Lumina dumnezeiască a Celor Trei Persoane treimice, Lumina ce izvorăşte din mormântul cel gol al lui Hristos, Lumina lui Hristos: „Lumina lui Hristos luminează tuturor”[5]! Aşa cum am auzit cu toţii, în toată vremea Sfântului şi Marelui Post, peste săptămână, la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite.

 

Binecuvântaţi închinători ai Preasfintei Treimi,

 

Mântuitorul Însuşi mărturiseşte despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12). De asemenea, în celebra convorbire dintre Învăţătorul şi Domnul şi fariseul şi fruntaşul între iudei Nicodim (Ioan 3, 1-21), Mântuitorul, vorbind despre faptul că „n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3, 17) şi că „cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3, 18), destăinuie în ce constă judecata, prin trimiterea la raportul antagonic dintre Lumina divină şi întunericul păcatelor oamenilor: „aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3, 19). Zis-a Domnul, iarăşi, răspunzând ucenicilor Săi, la vederea unui orb din naştere, ei fiind nedumeriţi cu privire la pricina orbirii (păcatul nevăzătorului sau al părinţilor lui), după ce le-a risipit întrebarea: „nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3), mai înainte de a-l vindeca, mărturiseşte, din nou, despre Sine: „Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 5).

Aşadar, Lumina a venit în lume, ca să lumineze tuturor oamenilor. Zice Domnul: „Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46). Despre Lumina Care a venit ca să lumineze în întuneric vorbeşte şi pericopa evanghelică ce se citeşte în „prealuminata Duminică a Învierii Domnului”[6], la Sfânta Liturghie. În fapt, prologul Sfintei Evanghelii de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, capitolul întâi, versetele de la unu la şaptesprezece, ne descoperă taina venirii în lume a Cuvântului veşnic al lui Dumnezeu, prin înomenirea Logosului, adică întruparea Cuvântului: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). Slava Lui, lumina Lui, nu doar că s-a arătat (la Schimbarea Sa la faţă, relatată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în capitolul al şaptesprezecelea al Evangheliei sale, unde, în versetul al doilea, citim că „S-a schimbat la faţă înaintea lor [a lui Petru, Iacob şi Ioan] şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”), ci, mai mult, Evanghelistul iubirii, Ioan, Îl arată pe Cuvântul întrupat, Hristos Domnul, ca Lumină.

Pe de o parte, Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu descoperă taina vieţii şi luminii întru Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu: „Întru El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). Pe de altă parte, Sfântul Ioan Teologul aduce ca martor pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului (al cărui discipol fusese, mai înainte de a fi numărat în soborul celor doisprezece învăţăcei ai Cuvântului întrupat), care a fost special trimis, „ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el” (Ioan 1, 7). „Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină” (Ioan 1, 8) a fost trimis de Dumnezeu. Iar Sfântul Ioan Bogoslovul spune explicit: „Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Despre Cuvântul întrupat mărturisea Înaintemergătorul Ioan, „şi striga zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel Care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era” (Ioan 1, 15). De fapt, întreaga Biserică, împreună cu Sfinţii trei sute optsprezece Părinţi de la cel dintâi Sinod ecumenic de la Niceea, din 325 după Hristos, care au apărat, în Duhul Sfânt, adevărul de credinţă al deofiinţimei Cuvântului întrupat cu Tatăl, întreaga Biserică, în stare de rugăciune euharistică, deci, aduce mărturie despre credinţa în Lumina lumii: „Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii: Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut”[7].


Fericiţi mărturisitori ai Învierii lui Hristos,

 

Lumina necreată a lui Hristos, Lumina Preasfintei Treimi, străluceşte în Sfânta Biserică, în slava Bisericii triumfătoare din ceruri şi în mărturisirea plină de bucurie a Bisericii luptătoare de pe pământ, în soborul Sfinţilor lui Dumnezeu, în inimile rugătorilor ce se îndeletnicesc cu liniştirea, în smerenia şi discreţia tuturor faptelor bune ale creştinilor, în dulcea curgere şi neîncetata toarcere a rugăciunii Bisericii, în mărturia plină de har a Învierii lui Hristos, dată de către Sfinţii Îngeri, de către Toţi Sfinţii, de către toţi iubitorii Învierii, în sfântă rugăciune euharistică: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea, că, ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Mea veţi vesti, învierea Mea veţi mărturisi”[8]. De altfel, la mormântul cel gol al Domnului, femeile purtătoare de miruri au văzut înger purtător de lumină, îngerul Domnului, a cărui înfăţişare „era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada” (Matei 28, 3) sau, potrivit relatării Sfântului Evanghelist Marcu, miroforele femei „au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb” (Marcu 16, 5), „îngerul alb” al Învierii. Iar Sfântul Evanghelist Luca vorbeşte despre întâlnirea mironosiţelor, la mormânt, cu „doi bărbaţi”, care „au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare” (Luca 24, 4). La fel consemnează şi Evanghelia după Sfântul Ioan, arătând că Maria Magdalena „a văzut doi îngeri în veşminte albe, şezând unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus” (Ioan 20, 12).

Vom înţelege acum, în lumina Învierii lui Hristos, Lumina lumii, mai bine, acum, când „toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele dedesubt”[9], luminaţi fiind de lumina netrecătoare şi neîmbătrânitoare a praznicului Învierii, chemarea sfântă a Mântuitorului, către noi, credincioşii Săi din toate timpurile şi din toate locurile: „Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5, 14). Lumina cuvintelor Mântuitorului, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, ce străluceşte întru nespusă şi nepământească frumuseţe în Predica de pe munte, ne luminează şi pe noi, descoperindu-ne chemarea sfântă pe care o avem, ca dreptmăritori creştini, de a lumina, ca nişte faruri cu bună lumină, în întunericul lumii, în noaptea păcatelor, peste întinderile tulburi ale mării patimilor: „nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă” (Matei 5, 15). Iar chemarea se preface în poruncă sfântă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Aşa se cuvine să stăm şi să facem, în lumea noastră aflată în derivă, în societatea secularizată de astăzi, în mijlocul fraţilor noştri în umanitate, în omenirea de acum, mult chinuită şi îndelung biciuită de atâtea rele, sfâşiată de prea multe patimi şi istovită, în urma atâtor păgubitoare alergări şi zadarnice căutări de sens şi lumină, în locuri din care acestea lipsesc cu desăvârşire sau sunt prea palide imitaţii, dezbrăcate de fond, putere, consistenţă.

Înţelegând, deci, preaiubiţii mei, bogăţia de har şi de înţelesuri a luminii lui Hristos, Lumina lumii, revărsată cu îmbelşugare peste noi, cei ce credem nestrămutat în adevărul Învierii Sale, cuvine-se, în Ziua Învierii, Ziua bucuriei noastre şi a veseliei, dar, să ne îmbrăcăm şi noi, dimpreună cu întreaga Biserică Ortodoxă, în lumina Învierii şi să ne luminăm sufletele cu neînserata lumină a lui Hristos Mântuitorul şi să cântăm cu toţii, cântarea cea pururea nouă a Învierii: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă”[10]. Şi, iarăşi, sublimul tropar ce încheie Stihirile Paştilor, care ne invită să ne luminăm, prăznuind: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”[11]. Întru o astfel de bucurie sfântă aşezându-ne duhovniceşte, vom călători cu bine pe marea acestei vieţi, în corabia mântuitoare a Bisericii, pe al cărei catarg, Sfânta şi de viaţă făcătoarea Cruce a Domnului, flutură biruitor stindardul Învierii lui Hristos, navigând de-a lungul vieţii, trecând prin atâtea fericite mânecări, în lumina zorilor Învierii, lumină din lumina strălucind din mormântul gol al Mântuitorului, apoi prin atâtea drumuri către Emaus şi prin nenumărate popasuri de odihnă, în „Lumina lină a sfintei slave a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a sfântului, fericitului, Iisuse Hristoase!”[12] şi după ce vom ajunge „la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară”, să intrăm cu bine, în pace şi cu mare bucurie, la „Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată” (I Timotei 6, 16), la Cel ce dă viaţa cea veşnică, unde, cu harul Sfântului Duh, nădăjduim că ne va ajuta Cel înviat să trecem, întru binecuvântarea Tatălui ceresc, pentru ca şi noi, laolaltă cu toate oştirile cereşti şi cu toate cetele sfinţilor şi cu toate cohortele binecredincioşilor creştini, să „lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu” în vecii vecilor! Amin.

Hristos a înviat!

 

Al vostru, al tuturor,

smerit arhiereu şi umil rugător înaintea luminii Preasfintei Treimi

† Sofronie

al Oradiei


[1] Rânduiala slujbei din noaptea Sfintelor Paşti, Slujba Învierii, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 18.

[2] Utrenia din zilele de duminică şi de sărbători, Liturghier, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 98.

[3] Ibidem, p. 79.

[4] Luminândele (exapostilariile) zilelor de peste toată săptămâna, Ceaslov, tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Prea Fericitului Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ediţia a doua, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1973, p. 72.

[5] Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite, numită şi a Sfântului Grigorie Dialogul, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite, lucrare publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2012, p. 20.

[6] Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie în Prealuminata Duminică a Învierii Domnului, Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2011, p. 13-14.

[7] Simbolul Credinţei niceo-constantinopolitan, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, în Liturghier, op. cit., p. 170.

[8] Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în Liturghier, op. cit., p. 252.

[9] Sfântul Ioan Damaschin, Canonul Învierii, Cântarea a treia, troparul al doilea, Slujba Învierii, op. cit., p. 27.

[10] Sfântul Ioan Damaschin, Irmosul Cântării întâi din Canonul Învierii, Slujba Învierii, op. cit., p. 26.

[11] Slujba Învierii, op. cit., p. 44.

[12] Vecernia de sâmbătă seara şi spre sărbători, în Liturghier, op. cit., p. 43.