Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / A doua zi a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă de la Oradea

A doua zi a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă de la Oradea

A doua zi a Olimpiadei Naționale de Religie, ce se desfășoară la Oradea a coincis cu sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, celei care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu înomenit, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În acestă zi de aleasă sărbătoare, cei peste 600 de elevi olimpici împreună cu profesorii însoțitori au participat la Sfânta Liturghie, săvârșită la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea, cea mai mare mănăstire de maici din vestul țării, condusă de Preacuvioasa Maică Stareță, Stavrofora Mina Bădilă. Din soborul părinților slujitori au făcut parte alături de gazde și părinții profesori însoțitori ai elevilor, bucurându-se astfel de comuniunea euharistică din această sfântă zi.

În cuvântul de învățătură rostit, Preacucernicul Prot. Prof. Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei a remarcat providențiala coincidență dintre aceste luminate zile de praznic și competiția de mărturisire a credinței, manifestată de tinerii ucenici ai lui Hristos. De asemenea, Preacucernicia sa a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și i-a îndemnat pe elevii reuniți la Oradea din toate colțurile țării să-și păstreze curăția sufletească și libertatea față de păcat, având mereu privirea ațintită către Izvorul vieții, Mântuitorul nostru Iisus Hristos și Preacurata Sa Maică.

După Sfânta Liturghie, elevii au vizitat complexul mănăstiresc, li s-au oferit informații despre istoricul Sfintei Mănăstiri și prin generozitatea obștii maicilor au servit masa de prânz.

Programul a continuat cu vizitarea orașului Oradea, marcând cele mai reprezentative obiective ale orașului de pe malul Crișului Repede: Cetatea Oradea, Pasajul Vulturul Negru și Biserica cu lună.

Înainte de afișarea rezultatelor parțiale, participanții s-au putut bucura de un spectacol folcloric, oferit de Ansamblul profesionist Crișana, la Casa de cultură din Municipiul Oradea.

După afișarea rezultatelor, toți olimpicii, împreună cu profesorii coordonatori și însoțitori au avut parte de o cină festivă la restaurantul hotelului Padiș din stațiunea Băile Felix, prilej cu care au împărtășit unii altora bucuria comuniunii și a rezultatelor obținute la olimpiadă.