În primele patru zile din Sfântul și Marele Post, 14-17 martie 2016, în toate bisericile mănăstirești și parohiale din Episcopia Oradiei a fost săvârşită  slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, numit și Canonul de pocăință sau Canonul lacrimilor, una dintre cele mai frumoase slujbe ale Bisericii Ortodoxe.

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, în toate cele patru zile, de la ora 17, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, câte o parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, în prezența a numeroși credincioşi orădeni, răspunsurile la strană fiind oferite de elevi și studenți de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu și de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea.

În cele patru zile, la finalul fiecărei slujbe, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind frumusețea și bogăția duhovnicească a Canonului cel Mare, un dialog al omului păcătos cu propria sa conștiință, și arătând importanța pe care o are pocăința în viața noastră:

„Cu ajutorul, cu puterea și prin voia lui Dumnezeu am ajuns în zilele Sfântului și Marelui Post al Păresimilor, ce ne pregătește pentru a cinsti, așa cum se cuvine, Pătimirile Domnului Iisus Hristos și, prin darul lui Dumnezeu, să ajungem să ne putem închina, cu evlavie, în curăție și sfințenie, cu frică și cu smerenie mare, și Sfintei și Luminatei Învieri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, începutul învierii noastre, a tuturor oamenilor.”

„Canonul alcătuit de acest Mare și Sfânt Părinte al Bisericii, Andrei Criteanul sau din Creta, pentru că acolo a fost arhiereu al lui Hristos, este o lungă și frumoasă rugăciune de pocăință. Cea mai frumoasă, prin amplitudinea ei, fiind numită, nu întâmplător, Canonul cel Mare, dar și prin profunzimea, prin conținutul penitențial foarte bogat, ce face trimitere la toate căderile umanității în cursul istoriei, precum și la ajutorul pe care Dumneze l-a dat necontenit celor păcătoși și pe care vrea să îl întindă și nouă, astăzi.”

„Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul este nu doar expresia poetică cea mai înaltă a pocăinței în Biserica Ortodoxă, ci cuprinde rugăciunile, speranțele și pocăința întregii umanități, pentru că în întregul Canon, de fapt, deși sunt invocate multe din figurile biblice, din chipurile Sfintei Scripturi, îndeosebi a Vechiului Testament, în toate strofele celor nouă cântări ale Canonului regăsim ascuns, dincolo de cuvinte, chipul strămoșului nostru, Adam, care plânge și se tânguiește, care suferă și strigă din adâncuri, pentru păcatele și moartea sa, dar și a tuturor urmașilor săi. Este tânguirea și plângerea lui Adam, o tânguire de proporții universale, o plângere cosmică. În plângerea lui este cuprinsă întreaga umanitate căzută, umanitatea alungată din Paradis, umanitatea care a rupt, prin folosirea greșită a libertății, fără responsabilitate, comuniunea de dragoste cu Dumnezeu-Creatorul.”

„Dumnezeu-Creatorul, însă, nu putea rămâne indiferent la atâta suferință, la atâta moarte, la un asemenea întuneric. În întunericul așteptării umanității, așteptare a mântuirii, lumina lui Dumnezeu a început să licărească. Inițial timid, plăpând, firav, în vestea cea bună că Se va naște din seminția Evei, din Noua Evă, Născătoarea de Dumnezeu, un Nou Adam, Care va zdrobi capul șarpelui. Este ceea ce se numește, în teologia Bisericii noastre Ortodoxe, Protoevanghelia, cea dintâi vestire a mântuirii îndată după izgonirea lui Adam și a Evei din Rai.”

„Speranța în mântuire, speranța în venirea Mântuitorului Iisus Hristos, a Unsului lui Dumnezeu, a Hristosului Tatălui Ceresc, a crescut încetul cu încetul, pe măsura așteptărilor mesianice ale poporului din vechime, trecând prin catastrofe, prin cataclisme, prin potop, prin exoduri, prin exiluri, prin prigoniri și deportări, dar mereu întorcându-se la făgăduința lui Dumnezeu. Timpul Vechiului Testament este un timp al luminii plăpânde licărind în întuneric. De aceea, și slujba Canonului este citită din mijlocul bisericii și nu din altar, închipuind timpurile de la începuturi când umanitatea, deși în întuneric, avea totuși o lumină care licărea: speranța în mântuire.”

„Întunericul ce se lasă peste lume în fiecare seară și în fiecare noapte este un simbol puternic al întunericului spiritual, al morții, de aceea aduce frică și spaimă. Numai că în biserică, atunci când se lasă seara, se aprind și luminile, se aprind luminile speranței, căci la ceasul Vecerniei se cântă un străvechi imn, de la începuturile creștinismului, închinat Fericitului, Domnului Iisus Hristos, imnul «Lumină lină», lumina lui Hristos, ce este păstrată și transmisă cu sfințenie, ca simbol și ca realitate mistică, în toate slujbele Bisericii. Lumina lui Hristos nu se oprește la Vecernie, ci continuă la Pavecerniță, la Miezonoptică și izbucnește în zori la Utrenie, cu imnul de biruință al preamăririi lui Dumnezeu, Doxologia Mare, pentru ca, apoi, la Sfânta Liturghie să avem deja plinătatea Împărăției cerurilor, pe măsura credinței noastre, împărtășindu-ni-se nouă prin Preasfintele și Preacuratele Taine ale lui Hristos Mântuitorul, iar noi, împărășindu-ne cu Sfântul Său Trup și Scumpul Său Sânge, să primim merinde pentru viața cea veșnică și arvuna Împărăției cerurilor.”

„Pentru că toți suntem păcătoși și avem nevoie de pocăință, pentru că toți avem nevoie să ne întoarcem la Dumnezeu, ne-a lăsat Biserica, în special în perioada aceasta, a Sfântului și Marelui Post, vreme de aducere aminte. De aceea am venit la biserică, de aceea ne rugăm, de aceea primim în sufletele noastre cuvintele dulci ale Bisericii care picură har în urechile noastre, și din urechi în minte și în inimă, aducându-ne aminte cine suntem, de fapt, noi, oamenii, ce puțină este viața noastră pe pământ, cât de plăpândă și de fragilă este făptura noastră de țărână. Dar, în inimile noastre, cu multă dragoste, cu mare smerenie să păstrăm mereu aprinsă candela speranței în care să punem untdelemnul faptelor noastre bune, dar mai ales pocăința noastră, dorința de a ne întoarce la Dumnezeu, de a fi împreună cu Dumnezeu, de a nu-L uita, ca și El să își aducă aminte de noi în clipa dureroasă a marii noastre treceri și, mai cu seamă, în clipa solemnă de la sfârșitul lumii acesteia, când toate popoarele, toți oamenii, se vor înfățișa la Judecată.”

Dacă în aceste prime patru zile din Sfântul și Marele Post Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul a fost citit pe fragmente, urmează ca, în sfintele biserici, la Denia de miercuri seara, pentru ziua de joi, din săptămâna a cincea a Postului Sfintelor Paști, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul să fie citit în întregime.