Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Chiriarhul Oradiei la Mănăstirea Izbuc în Duminica a cincea din Postul Mare

Chiriarhul Oradiei la Mănăstirea Izbuc în Duminica a cincea din Postul Mare

Obștea Mănăstirii Izbuc din Eparhia Oradiei și pelerinii prezenți la sfintele slujbe în Duminica a cincea din Sfântul şi Marele Post al Păresimilor, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 14 aprilie 2019, au avut parte de alese bucurii duhovnicești. Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit în această zi în străvechea vatră monahală a Izbucului, săvârşind Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în paraclisul provizoriu amenajat pentru slujire din vecinătatea noii biserici mari cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic și Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi, ierodiaconi și diaconi, în prezența a numeroși credincioși și a unor oficialități locale.

După citirea celor două pericope evanghelice rânduite, de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța smereniei în urcușul duhovnicesc al fiecărui dreptmăritor creștin spre Împărăția cerurilor, având ca model desăvârșit pe Mântuitorul Iisus Hristos, dar și pe Sfinții Bisericii, între care și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca:

„În duminica în care ne aflăm, a cincea din Sfântul și Marele Post, când o cinstim pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, o sfântă foarte iubită de credincioși, care mai are o zi de prăznuire în cursul anului bisericesc, cu dată fixă, la 1 aprilie, se citesc două pericope evanghelice, a Duminicii și a Cuvioasei. Cea dintâi pericopă evanghelică, de la Sfântul Evanghelist Marcu, ne vorbește explicit despre pătimirile, răstignirea și moartea Mântuitorului Iisus Hristos, dar și despre Învierea cea de a treia zi. De asemenea, în această pericopă evanghelică este vorba și despre smerenia pe care Dumnezeu-Fiul, venind în lume și întrupându-Se, a adus-o, smerenia Fiului Care a venit ca să slujească El și să Își dea viața răscumpărare pentru mulți, făcându-Se nouă pildă de smerenie, pentru ca și noi să ne slujim unii pe alții.”

„În această pericopă ne este dăruit, prin Sfânta Biserică, exemplul clasic de smerenie al Mântuitorului Iisus Hristos și, totodată, avem cuprinsă în rezumat întreaga învățătură de credință creștină. Creștinismul nu a fost adus în lume de Domnul Iisus Hristos ca să domine lumea, cum El ca și Mesia nu a venit ca să stăpânească peste popoare, ci să fie răstignit ca preț de răscumpărare pentru păcatele oamenilor. Ceea ce înseamnă că, religia noastră, Creștinismul, aduce o cu totul altă ordine în lume față de ceea ce lumea este obișnuită să cunoască cu privire la stăpânirea peste lume. Până și cei doi ucenici ai Mântuitorului Hristos Îl înțelegeau pe Acesta la fel ca un demnitar sau împărat din lume și de aceea I-au cerut să stea unul de-a dreapta, iar altul de-a stânga Sa. Numai că, nu o astfel de împărăție, după chipul împărățiilor trecătoare, a venit să inaugureze Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, ci o împărăție a slujirii aproapelui, o împărăție în care noi toți trebuie să ne smerim, iar această pildă a smereniei Domnul nostru Iisus Hristos a împins-o la extrem, la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele ucenicilor Săi.”

„Cea de-a doua pericopă evanghelică vorbește despre femeia cea păcătoasă și se potrivește foarte bine vieții Cuvioasei Maria Egipteanca, pe care am auzit-o cu toții citită în săptămâna ce a trecut, a cincea a Sfântului și Marelui Post, la slujba Canonului celui Mare, viață pilduitoare pentru noi creștinii, scrisă de Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. În această pericopă evanghelică Îl vedem pe Domnul Hristos în prezența femeii păcătoase care vine și plânge pentru păcatele ei, spală cu lacrimile ei picioarele Mântuitorului Hristos și le unge cu mir, ungere ce este o prefigurare a morții, a înmormântării, căci trupurile morților erau unse cu mir. Așadar, pe de o parte o vedem pe femeie smerindu-se și cu lacrimile ei spălând picioarele Mântuitorului Hristos, dar apoi și pregătindu-L pentru moarte.”

„Aceste gesturi ritualice, spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul Hristos și spălarea picioarelor Mântuitorului Hristos și ungerea lor cu mir de către femeia păcătoasă, arată legătura strânsă între smerenia pe care a venit Mântuitorul Iisus Hristos să o instaureze în lume, ca și chip al trecerii în lumea cealaltă, în Împărăția cerurilor, și ritualul morții, dar și al Învierii celei de a treia zi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Bineînțeles că acestea sunt rânduieli tainice pe care mintea omenească, obișnuită cu logica acestei lumi, nu le poate înțelege. Omul de astăzi, în special, tot mai puțin credincios, foarte greu poate să înțeleagă o astfel de smerenie. Noi, însă, cei care am rămas să credem și să mărturisim aceste adevăruri, ne închinăm cu toată umilința în fața smereniei celei mari, extreme, a Domnului nostru Iisus Hristos, a pătimirilor, a morții Sale și a Învierii Sale pe care o lăudăm și o mărturisim cu bucurie și curaj.”

„Ce înseamnă această rânduială tainică de smerire a Domnului Iisus Hristos când spală picioarele ucenicilor? Înseamnă spălarea păcatelor. În rânduiala tainică a spălării picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos stă taina iertării, spălării păcatelor noastre prin Taina Spovedaniei. Atunci când venim înaintea duhovnicului și îi spunem ce păcate am făcut, nu duhovnicul ne dă iertare, ci Hristos Însuși în mod tainic lucrează prin duhovnic și ne iartă păcatele, ne spală sufletul de toată intinăciunea, de toată încărcătura negativă, de toată povara de răutate și egoism adunată, ne spală așa cum odinioară a spălat picioarele ucenicilor, iar această spălare tainică înseamnă, de fapt, taina iertării păcatelor noastre.”

„Spălarea picioarelor ucenicilor are loc înainte de Cina cea de Taină. La fel, în Biserică spovedania se face înainte de cuminecarea cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Hristos Domnul, Cel Care a venit să slujească, să ne slujească pe noi păcătoșii, vine și ne iartă păcatele, ne spală de păcate și apoi ni Se dăruiește ca Mâncare prin Sfânta Cuminecătură. Câtă frumusețe dumnezeiască se ascunde în aceste rânduieli străvechi ale Bisericii, în taina în care primim iertarea și dezlegarea de păcatele noastre, iar apoi în taina în care ne cuminecăm cu Trupul și Sângele Domnului, spre iertarea păcatelor și merinde pentru viața de veci! Aceasta este slujirea pe care Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se, a adus-o în lume, iar slujirea Sa rămâne ca model de slujire pentru noi toți.”

„Așa trebuie să ne comportăm și noi unii cu alții în lume. Nu să ne judecăm unii pe alții, nu să ne calomniem, nu să ne răzbunăm unii pe alții, nu să ne facem rele, nu să ne facem nedreptăți, nu să fim mărturie mincinoasă contra aproapelui, nu să poftim la ceva din ce este al aproapelui, nu să dorim necazul, ruina și prăbușirea fratelui sau a surorii noastre, ci să ne slujim unii pe alții, să venim unii în întâmpinarea celorlalți. Atunci când aproapele are nevoie de o mână de ajutor din partea noastră să i-o întindem.”

„Mântuitorul Iisus Hristos, în dragostea Sa, nu a judecat-o pe femeia păcătoasă, ci a primit-o, la fel cum s-a întâmplat și cu Sfânta Maria Egipteanca, care a trăit într-o viață de plăceri, până când, în mod tainic, Dumnezeu a trezit-o, iar ea, văzându-și starea sufletească, s-a retras în pustiu, unde s-a rugat și a postit, unde s-a nevoit și s-a luptat cu patimile și unde a ajuns să fie proslăvită, Biserica punându-ne-o înainte ca model de smerenie și de îndreptare și, totodată, ca un exemplu plin de curaj pentru zilele noastre, în care se întâmplă atât de multe răutăți, când oamenii ajung să cadă în multe, grele și mari păcate. Dar pentru toate există iertare, cu condiția ca omul să se trezească și să lase în urmă trecutul păcătos, mergând în lumina lui Dumnezeu, ajutat de Dumnezeu să treacă prin toate încercările prin care trece un om în lumea aceasta.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Aron Dorel Sabău, pe seama bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din parohia Vărzarii de Sus, Protopopiatul Beiuș, iar pe teologul Costel Condrea întru diacon pe seama schitului Schimbarea la Față a Domnului din Vârtop, dependent de Mănăstirea Izbuc. Noul preot hirotonit a primit și hirotesia întru duhovnic.

La final, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarh și stareț al Mănăstirii Izbuc, a adus cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie pentru prezența și slujirea aleasă la Mănăstirea Izbuc, așezământ monahal ce a renăscut în ultimii ani prin purtarea de grijă a Chiriarhului Oradiei.

Pelerinii prezenți la sfintele slujbe au avut marea binecuvântare de a se închina la un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, la icoana care Îl reprezintă pe Domnul Hristos în grădina Ghetsimani, rugându-Se, pictată de Părintele Arsenie Boca, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la racla cu fragmentul din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul și la alte odoare sfinte aflate în patrimoniul sacru al Mănăstirii Izbuc.