Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Conferință ASCOR la Oradea

Conferință ASCOR la Oradea

Cristian Nistor

Președinte ASCOR Oradea

 

Marți, 22 octombrie 2019, tinerii din Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Oradea, împreună cu Asociația „Semnele cerului” și în parteneriat cu Uniunea „Vatra Românească”, filiala Bihor, au organizat evenimentul „Din negură de vremi” la Biblioteca Universității din Oradea.

            Desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, evenimentul a întrunit mulțime de personalități locale și zeci de tineri, studenți și elevi deopotrivă, care au avut ocazia de a afla informații inedite despre istoria neștiută a poporului român și preromân, locuitor al ținuturilor carpato-danubiano-pontice și nu numai.

            Evenimentul a debutat cu intonarea unor doine din repertoriul local și național, viersuite de către tinerii Romina Suciu și Alexandru Carțiș, iar apogeul întâlnirii a constat în expunerea informațiilor de către domnul profesor Alexandru Sanislav, cadru didactic pensionar, iubitor și pasionat de tradiție și folclor românesc. Conferențiarul a subliniat importanța valorificării și perpetuării tradiției și portului popular, ca făcând parte din ADN-ul spiritual al acestui popor și a arătat profunda semnificație a simbolurilor și înscrisurilor regăsite înzestrea laică și religioasă din aceste ținuturi sacre. Citându-l pe profesorul Ioan Sorin Apan, invitatul a subliniat că „aceste costume populare sunt temple la purtător”. De altfel, în cadrul evenimentului a fost organizată o foate frumoasă expoziție de costume populare românești.

            Evenimentul face parte din seria activităților derulate în cadrul Eparhiei Oradiei cu prilejul Anului omagial al satului românesc.