Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Credincioșii orădeni l-au cinstit pe Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Credincioșii orădeni l-au cinstit pe Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina a fost prăznuit cu multă bucurie duhovnicească și în Episcopia Oradiei. Începând de vineri seara, 8 noiembrie, dar și sâmbătă, 9 noiembrie 2019, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, Sfântul Ierarh Nectarie al Pentapolei, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii paraclisului de la demisolul catedralei, împreună cu Sfinţii Ierarhi Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi Spiridon al Trimitundei, a fost cinstit în chip deosebit.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, la Catedrala Episcopală din Oradea a fost adusă de către preacuvioși părinți de la Mănăstirea Izbuc, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarh și stareț, racla în care se află un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie, aflată în patrimoniul mănăstirii.

Racla de la Mănăstirea Izbuc a fost așezată spre închinare alături de racla aflată în tezaurul Catedralei din Oradea care adăposteşte fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, și ale Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.

A urmat slujba Privegherii, oficiată de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși care au venit să îi aducă cinstire sfântului făcător de minuni. Cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, la miezul nopții, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în paraclisul de iarnă ocrotit de Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie de la demisolul catedralei.

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie, sâmbătă, 9 noiembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală. Spaţiul liturgic generos al catedralei propriu-zise a fost plin de credincioşi, care au venit să se roage și primească binecuvântare de la Sfântul Ierarh Nectarie.

La această frumoasă prăznuire, în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopelor evanghelice rânduite, Chiriarhul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învăţătură în care a vorbit celor prezenţi despre viaţa şi lucrările minunate ale Sfântului Ierarh Nectarie, evidenţiind minunile săvârşite de sfântul ierarh pentru cei aflaţi în suferinţe, fiind grabnic ajutător şi izbăvitor, până în zilele noastre. Preasfinția Sa a adus mărturia unor părinți ai căror copii s-au vindecat de diferite boli grave, infirmizante, după ce s-au rugat fierbinte și îndelung pentru ei și s-au închinat de mai multe ori la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie aflate la Mănăstirea Izbuc din Episcopia Oradiei:

„Ortodoxia întreagă se bucură și se veselește astăzi, la pomenirea unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți din calendarul Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ierarh Nectarie, ale cărui sfinte moaște se află în insula Eghina, la mănăstirea unde a viețuit și unde și-a sfârșit călătoria sa pământească și de unde s-au împrăștiat, apoi, în întregul pământ, ajungând și pe meleagurile noastre binecuvântate.”

„Sfântul Nectarie a ajuns, prin viața sa minunată, și în special prin minunile pe care le săvârșește, un păstor viu, înțelept și încercat, cu putere mare înaintea lui Dumnezeu, încât acum, pentru întreaga turmă a credincioșilor ortodocși, din lumea întreagă, mai ales pentru cei bolnavi și neputincioși, se roagă și mijlocește pentru cei care îl cheamă în ajutor, iar acolo unde binecuvântarea și voia sfântului este ca el să fie împreună cu credincioșii, prin sfintele sale moaște, acolo în număr mai mare, ca și aici, credincioșii vin ca să fie împreună cu Sfântul Nectarie.”

În încheierea cuvântului de învățătură, Chiriarhul Oradiei a adus mulţumiri Preasfintei Treimi pentru frumoasa şi binecuvântata zi şi a invocat ajutorul şi rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie pentru întreaga suflare ortodoxă din cuprinsul Episcopiei Oradiei.

La Ectenia pentru cei adormiți, Ierarhul a făcut pomenirea mai multor Arhierei și a unor credincioși, trecuți la cele veșnice.

În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Oradiei a hirotonit în treapta diaconiei pe teologul Tiberiu Moraru, pe seama bisericii cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din parohia Orvișele, Protopopiatul Marghita.

Prăznuirea Sfântului Nectarie la Catedrala Episcopală din Oradea s-a încheiat în după-amiaza zilei, prin oficierea Vecerniei Mari, urmat de procesiunea de înconjurare a catedralei cu racla cu sfintele sale moaște și săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către preacuvioşii părinţi de la Sfânta Mănăstire Izbuc, împreună cu clerul catedral, sfinte slujbe la care au participat peste două mii de credincioşi orădeni, care au avut posibilitatea să se închine la fragmentul din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie, precum și la părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, și ale Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.      

Pr. Cristian Rus