Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Două monumente sfințite în Parohia Săbolciu de un sobor de ierarhi

Două monumente sfințite în Parohia Săbolciu de un sobor de ierarhi

Comunitatea dreptmăritoare din localitatea Săbolciu, Protopopiatul Oradea, a îmbrăcat, în duminica a paisprezecea după Rusalii, 2 septembrie 2018, straie de aleasă sărbătoare, cu prilejul sfințirii a două monumente închinate celor care prin jertfa vieții sau prin iscusința lor diplomatică au reușit să contribuie la făurirea României Mari, precum și celor care s-au jertfit pentru dreapta credință și neamul românesc, ierarhi, preoți și credincioși, monumente ridicate la dorința și prin jertfa Părintelui Profesor Nicolae Bordașiu, preot pensionar din București, fiu al satului Săbolciu.

Bucuria sărbătorii a fost întregită și prin faptul că în mijlocul dreptmăritorilor creștini de aici s-au aflat, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, trei ierarhi: Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria și Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal.

Cei trei ierarhi au fost întâmpinați cu multă bucurie de copii și tineri îmbrăcați în frumoase straie populare, de soborul preoților slujitori, precum și de numeroși credincioși din Săbolciu, din comunele învecinate, dar și de oaspeți sosiți de la București și din alte colțuri ale țării.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată în apropierea bisericii parohiale, din soborul slujitor făcând parte și Părintele Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, delegatul Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei la acest eveniment, precum și Părintele Profesor Nicoale Bordașiu din București, fiu al satului Săbolciu, având venerabila vârstă de 94 de ani.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a rostit un bogat și frumos cuvânt de învățătura în care a reliefat importanța pregătirii spirituale continue a omului, prin cultivarea credinței și a faptelor bune ca expresie a dragostei creștine, pentru a putea trăi bucuria nunții fiului de împărat, adică comuniunea plenară cu Dumnezeu și cu Sfinții Lui în Împărăția cerurilor.

La momentul chinonicului, solista Oana Pereț a interpretat două frumoase pricesne, iar copiii și tinerii din grupul de cateheză al parohiei Săbolciu, pregătiți de doamna preoteasă Alexandra Dulca, au prezentat un frumos program de cântece patriotice menite să puncteze importanța anului omagial dedicat Centenarului Marii Uniri.

După terminarea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a rostit un cuvânt de binecuvântare în care și-a exprimat bucuria prezenței în mijlocul comunității ortodoxe din Săbolciu, dar și aprecierea față de dascălul său din perioda studiilor sale de la seminarul teologic, Părintele Profesor Nicoale Bordașiu, cel care a sprijinit îndeaproape realizarea troiței eroilor din cele două războaie mondiale, dar și monumentul făruitorilor Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918, ambele ridicate în acest an în Săbolciu. Preasfinția Sa a adus mulțumiri, în numele ierarhilor prezenți la Săbolciu, Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei, pentru dragostea arătată și binecuvântarea de a participa la sărbătoarea din parohia Săbolciu.

Părintele Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a transmis cuvântul de binecuvântare și felicitare al Presfințitului Părinte Sofronie, cel care a binecuvântat și a susținut parohia în realizarea acestor proiecte, dar care, având programată în această duminică, încă din anul 2017, târnosirea noii biserici din parohia bihoreană Poieni de Sus, Protopopiatul Beiuș, nu a avut posibilitatea să participe personal la Sfânta Liturghie și la slujba de sfințire a celor două monumente din Săbolciu, transmițând dragostea și prețuirea sa ierarhilor, preoților și credincioșilor prezenți la manifestare.

Parohul locului, Părintele Prof. Alexandru Dulca, a adus mulțumiri Bunului Dumnezeu și Maicii Sale Preacurate pentru toate binefacerile revărsate asupra parohiei și a credincioșilor pe care îi păstorește, Preasfințitului Părinte Sofronie pentru purtarea de grijă pe care a arătat-o în permanență față de proiectele parohiei Săbolciu, ierarhilor participanți, care prin prezența lor și prin înalta slujire au înfrumusețat sărbătoarea satului, oficialităților locale prezente și tuturor credincioșilor pentru dragostea, sprijinul și atașamentul arătate Bisericii strămoșești.

În semn de apreciere și recunoștință pentru toată activitatea depusă în slujba Bisericii și a neamului românesc, Domnul Aurel Popa, primarul comunei Săcădat, a oferit Părintelui Profesor Nicolae Bordașiu din București distincția de cetățean de onoare al comunei Săcădat.

Părintele Profesor Nicolae Bordașiu a rostit, la rândul său, un frumos cuvânt festiv în care a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea celor două monumente, evocând curajul și lupta românilor din Săbolciu pentru realizarea României Mari, întrucât această localitatea a trimis la Alba Iulia în 1 decembrie 1918 nu mai puțin de patru reprezentanți: preotul Nicolae Malița, ctitorul actualei biserici din Săbolciu, Gavril Iovan – învățător în Săbolciu și mai apoi preot la Husasău de Criș, Gheorghe Bordașiu – tatăl părintelui Nicolae Bordașiu, dascăl și preot în Săbolciu și Nicoale Broinaș. De asemenea, Părintele Nicoalae Bordașiu a prezentat volumul „De la Săbolciu la Alba Iulia – Preotul Nicolae Malița”, publicat recent, avându-i coautori pe Părintele Ioan Mircea Ghitea din Husasău de Criș și pe Părintele Alexandru Dulca, precum și un album fotografic explicativ al monumentului Marii Uniri din Săbolciu.

Acompaniați de fanfara din Șinca Nouă, județul Brașov, ierarhii, preoții și credincioșii prezenți s-au îndreptat apoi, în procesiune, spre cele două monumente din apropierea sfântului lăcaș, cei trei ierarhi prezenți oficiind sfințirea monumentelor.

La finalul sfintelor slujbe, toți credincioșii prezenți s-au bucurat de un frumos recital oferit de fanfara din Șinca Nouă, județul Brașov, și de interpretarea la vioară a Baladei lui Ciprian Porumbescu, apoi au luat parte la agapa special pregătită de Consiliul și Comitetul parohial al Parohiei Săbolciu, fiind împărțite peste 500 de porți de sarmale, cozonac și sucuri.