Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica a cincea din Postul Mare la străvechea Catedrală Episcopală din Oradea-Velenţa

Duminica a cincea din Postul Mare la străvechea Catedrală Episcopală din Oradea-Velenţa

Clerul şi credincioşii bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Oradea-Velenţa I, străvechea Catedrală Episcopală a românilor dreptmăritori bihoreni, au avut marea bucurie ca, în Duminica a cincea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, a Cuvioasei Maria Egipteanca, 29 martie 2015, să aibă în mijlocul lor pe Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în sobor de preoţi şi diaconi.

În predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea celor două pericope evanghelice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca, Chiriarhul Oradiei a explicat semnificațiile duhovnicești ce se desprind din acestea, subliniind importanța postului și a pocăinţei în urcușul duhovnicesc al fiecărui dreptmăritor creștin spre Împărăția cerurilor, scară spre cer în care avem ca modele pe sfinții Bisericii, între care și Cuvioasa Maria Egipteanca:

„Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, am ajuns în cea de-a cincea duminică a Sfântului şi Marelui Post al Păresimilor, un post prin excelenţă al rugăciunii, al abţinerii de la păcate, de la bucate, de la toate faptele cele rele, un post al ascezei, al nevoinţei, care ne pregăteşte pe noi, prin urcuşul duhovnicesc binecuvântat în Sfânta Biserică Ortodoxă, pentru Sfânta şi Marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.”

„Această a cincea duminică din Postul Mare este închinată pomenirii Cuvioasei Maria Egipteanca, un chip al nevoinţei şi al ascezei, a cărei viaţă, aşternută în scris, alcătuită în veacul al şaptelea de Sfântul Patriarh Sofronie al Ierusalimului, am avut posibilitatea să o ascultăm cu toţii în săptămâna ce s-a scurs, la Denia Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul. O viaţă plină de învăţăminte duhovniceşti şi mântuitoare, a Preacuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, scrisă de un mare sfânt al Bisericii care a păstorit la Ierusalim, în Ţara Sfântă, acolo unde s-a nevoit Cuvioasa Maria, originară din Egipt, care a părăsit Egiptul patriei sale şi, totodată, Egiptul plăcerilor, patria spirituală a căderii şi a desfrâului, plecând în pustiul binecuvântat al Iordanului, unde a trăit tot restul vieţii sale, în pocăinţă şi în lacrimi, pocăindu-se adânc pentru păcatele sale şi rămânând, totodată, model de smerenie şi de pocăinţă demn de urmat pentru fiecare dintre noi, care, în cursul vieţii noastre păcătuim, ne asemănăm şi noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu această Cuvioasă Maria Egipteanca prin păcatele ei, iar Biserica ne îndeamnă ca, prin pocăinţă şi nevoinţă, să luăm seama şi să devenim asemănători cuvioasei şi în privinţa aceasta, a pocăinţei sale, a ascezei, mai ales acum, în Sfântul şi Marele Post.

„În cea dintâi pericopă evanghelică pe care am ascultat-o astăzi, de la Sfântul Evanghelist Marcu, Mântuitorul Iisus Hristos îi vesteşte pe ucenicii Săi că va fi trădat, prins, vândut, dat în mâinile păgânilor, batjocorit, scuipat, omorât, dar că va învia a treia zi, deci profeţeşte cu privire la pătimirile Sale, iar cea de-a doua pericopă evanghelică, a cuvioasei, de la Sfântul Evanghelist Luca, ne vorbeşte de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir picioarele Domnului Hristos, aceasta fiind un model pe care l-a urmat şi Cuvioasa Maria Egipteanca, care, păcătoasă fiind, a iubit mult, pocăindu-se pentru păcatele sale. Din viaţa ei ştim că atât de mult s-a nevoit în pustie, încât patimile o luptau ca şi cum ar fi fost fiare sălbatice, iar ea nu se oprea din rugăciunea de pocăinţă până când nu se simţea uşurată şi a ajuns, prin aşa o mare asceză, la măsura de a se ridica de la pământ, de a levita, atunci când era în rugăciune. Aşadar, o vedem deja pe Cuvioasa Maria Egipteanca în pocăinţa femeii celei păcătoase, ca şi model, ca şi icoană a omului care a greşit, dar nu deznădăjduieşte ci, cerând iertare, se pocăieşte şi iubeşte pe Cel Care îl iartă, adică pe Mântuitorul Iisus Hristos.”

„Cele două pericope evanghelice sunt în strânsă legătură, pentru că în cea de-a doua pericopă, spălarea cu mir a picioarelor Mântuitorului Hristos nu este altceva decât o pregătire pentru moartea şi îngroparea Sa, o prefigurare a pătimirii, a morţii Sale şi a ungerii cu miresme a trupului Său mort pe Cruce, căci ştim că după moartea Sa trupul Său a fost uns cu miresme de femeile purtătoare de miruri, mai înainte de a fi coborât în mormânt. În felul acesta, al întâlnirii cu femeia păcătoasă, Mântuitorul Hristos îi pregăteşte pe ucenicii Săi pentru taina morţii şi a învierii Sale.”

„La sfârşitul primei pericope evanghelice, Domnul Hristos mărturiseşte de ce au loc toate aceste sacrificii, jertfa supremă, moartea şi apoi învierea Sa: pentru noi, oamenii şi pentru mântuirea noastră, pentru ca noi să primim iertarea de păcate, aşa cum i-a dăruit-o femeii celei păcătoase. Căci Fiul Omului a venit în lume ca să slujească, nu ca să I se slujească. El, Creatorul lumii, este slujit în ceruri ca Dumnezeu neîncetat, de cohortele angelice. S-a făcut, însă, Om, în toate asemenea nouă, afară de păcat, ca pe noi, oamenii, să ne slujească. Nu a venit pentru slavă şi pentru cinste între oameni, ci ca să slujească. Este adevărat că femeia păcătoasă Îi spală picioarele Domnului cu lacrimile ei şi le şterge cu părul capului ei, dar face aceasta ca pregătire pentru înmormântarea Domnului Hristos, Care a venit ca El să spele picioarele ucenicilor Săi, cum a făcut-o în joia Cinei celei de Taină, arătând, prin acest gest solemn şi simbolic, că El a venit să ne spele pe noi, oamenii, de necurăţia păcatului, S-a coborât în lume ca să ne spele, prin Sângele Său, de păcate.”

„Prin jertfa Sa pe Cruce Mântuitorul Hristos Iisus ne stropeşte pe toţi cu Sângele Său curat, cu Sângele jertfei Sale, şi ni Se împărtăşeşte duhovniceşte prin Sângele Său, din Sfântul Potir, pe Care Îl luăm la Sfânta Împărtăşanie, ca în mod real, aievea, nu simbolic doar, să ne spele, să ne cureţe, să şteargă întinăciunea, mizeria păcatelor noastre şi vine şi ne dăruieşte iertarea, pentru că El poate să ierte, căci este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.”

„Să înţelegem, iubiţi credincioşi, că Domnul nostru Iisus Hristos vrea să ne cureţe de păcate şi să ne ierte, dar nu într-un mod abstract, ci în mod direct, adresându-Se fiecăruia dintre noi, fiecărui suflet în parte, pe care îl cheamă la iertare, la împăcare cu Dumnezeu. Cum? Prin venirea înaintea lui Dumnezeu la sfânta biserică, aşa cum a venit femeia păcătoasă şi a căzut la picioarele Mântuitorului Hristos, aşa să venim şi noi la biserică, să cădem la picioarele Sfântului Altar şi să cerem iertare de la Dumnezeu, mărturisindu-ne lui Hristos Domnul păcatele în prezenţa preotului, care, apoi, ne aduce dezlegarea de păcate de la Domnul Hristos, Hristos Însuşi venind şi dăruind iertare şi dezlegare de păcate prin gura şi prin mâna de binecuvântare a preotului. Iar apoi, primind iertare de păcate, să primim şi dezlegare pentru a putea să ne cuminecăm cu Trupul şi Sângele Domnului, spre mântuirea noastră.”

În cadrul slujbei, Ierarhul a hirotonit pe diaconul Costel Ilie Lazarovici întru preot pe seama bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Poiana Cornet, Protopopiatul Oradea, iar pe tânărul teolog Petru Florin Ardelean întru diacon pe seama Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea. Noul preot hirotonit a primit hirotesia de duhovnic.

Părintele paroh Roman Pintea a mulţumit, în cuvântul său, Chiriarhului Oradiei pentru dragostea şi grija cu care înconjoară această biserică, dar şi pentru bucuria de a fi prezent, şi în acest an, la străvechea Catedrală Episcopală din Bihor, ceea ce constituie o mare binecuvântare pentru credincioşii parohiei şi o întărire în dreapta credinţă, pe calea spre mântuire.

La final, Preasfinţitul Părinte Sofronie şi-a exprimat bucuria de a se afla la Sfânta Liturghie în străvechea Catedrală Episcopală din Oradea-Velenţa, subliniind importanţa acestui sfânt lăcaş pentru toţi românii dreptmăritori bihoreni, în special în acest an în care Eparhia Oradiei aniversează 320 de ani de la atestarea oficială în Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice, din 1695. De asemenea, Ierarhul a felicitat pe părinţi şi pe bunici pentru răspunsul foarte prompt şi adecvat pe care l-au dat în ultimele săptămâni, înscriindu-şi copiii la ora de Religie şi implicându-se activ în „Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie”, filiala Bihor, ceea ce este o dovadă a credinţei lor în Dumnezeu, arătând că nu le este indiferent cum cresc şi cum sunt educaţi copiii şi nepoţii lor, ci în respect şi dragoste pentru valorile tradiţionale ale neamului românesc şi pentru credinţa noastră strămoşească.

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Oradea-Velenţa este cel mai vechi sfânt lăcaş ortodox din municipiul Oradea, fiind construit între anii 1768-1779, pe amplasamentul unei vechi biserici de lemn, fiind catedrală episcopală până la reînfiinţarea Episcopiei Oradiei, în 1920, când biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica cu Lună din Oradea, a devenit, provizoriu, catedrală episcopală a reînfiinţatei eparhii.

Începând cu anul 1990, prin grija părintelui Roman Pintea şi ajutorul credincioşilor, parohia Oradea-Velenţa I desfăşoară şi o bogată activitate social-filantropică, având în grijă un centru pentru persoane vârstnice în cadrul Fundaţiei „Consistoria - Efrem Banianin” a parohiei, în vechea clădire a Consistoriului orădean, şi un centru pentru persoane vârstnice, „Vasiliada”, în incinta căruia s-a zidit o nouă biserică, cu hramurile „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”, „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” şi Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.