Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica a patra din Postul Mare la Catedrala cu Lună din Oradea

Duminica a patra din Postul Mare la Catedrala cu Lună din Oradea

În Duminica a patra din Postul Păresimilor, a Sfântului Ioan Scărarul, 22 martie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica cu Lună din Oradea, vechea Catedrală Episcopală a Oradiei, monument istoric, sfânt lăcaş unde au fost întronizaţi toţi episcopii Oradiei de la reactivarea Episcopiei Oradiei, în 1920, şi care este şi necropolă episcopală. Răspunsurile liturgice au fost date de către corul mixt al catedralei.

În predica rostită după citirea celor două fragmente scripturistice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a conturat personalitatea Sfântului Ioan Scărarul şi a prezentat opera sa de căpătâi, „Scara Raiului”, evidenţiind şi frumuseţea învăţăturilor duhovniceşti ce se desprind din cele două pericope evanghelice ce s-au citit în această duminică:

„În urcuşul nostru duhovnicesc spre Sfânta şi Luminata Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica a aşezat duminica de astăzi, a patra a Sfântului şi Marelui Post, sub semnul Sfântului Cuvios Ioan Sinaitul, cel care a scris „Scara Raiului”, cunoscut în istoria literaturii vechi bisericeşti şi sub numele de Sfântul Ioan Scărarul sau Climax, în limba elină.”

„Un sfânt părinte care a lăsat o carte foarte frumoasă, alcătuită din treizeci şi trei de capitole, după numărul celor treizeci şi trei de ani pe care Mântuitorul Iisus Hristos i-a petrecut pe pământ, şi care se numeşte „Scara Raiului”, una dintre cele mai folositoare cărţi duhovniceşti, cunoscută de toate generaţiile de creştini ortodocşi, din vremea în care a trăit sfântul şi a scris-o şi până în zilele noastre. Iar în poporul nostru ortodox român, cartea Sfântului Ioan Scărarul, „Scara Raiului” sau „Leastviţa”, după cuvântul slavonesc, a cunoscut foarte multe ediţii şi se găseşte şi în zilele noastre în traducerea foarte frumoasă a vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului, dar şi într-o ediţie critică foarte bine documentată, în volumul al nouălea din colecţia „Filocalia”, şi editată şi separat, în traducerea şi cu adnotările vrednicului de pomenire Părinte Profesor Academician Dumitru Stăniloae.”

„Scara Raiului a fost reprezentată încă din vechime şi în iconografia noastră ortodoxă şi o avem reprezentată, împreună cu Cuviosul Ioan, şi în această preafrumoasă biserică. Scara Raiului apare, însă, îndeosebi, la Sfântul Munte Athos, pictată în trapezele marilor mănăstiri, iar în istoria culturală românească ea apare în mai multe fresce exterioare ale bisericilor mănăstireşti din Moldova, din Bucovina mai precis, de pildă la Râşca şi, mai ales, capodopera artistică de la Suceviţa, ctitoria Movileştilor, unde, îndată ce pelerinul păşeşte pe porţile turnului de intrare în incinta mănăstirii este izbit de fresca uriaşă de pe peretele nordic, peretele dinspre miazănoapte al bisericii mari a Mănăstirii Suceviţa, unde apare Scara Raiului cu cele treizeci şi trei de trepte, pe care urcă anevoios cuvioşii, silindu-se să ajungă de jos în capul scării, unde aşteaptă Domnul Hristos pentru a le da cununa celor care isprăvesc de urcat suişul duhovnicesc. În partea dreaptă sunt cetele îngerilor buni, aliniate perfect, în armonie deplină, într-o Liturghie cerească continuă, care îi ajută cu rugăciunile lor pe cei care urcă pe scara Raiului, iar în partea stângă se află haosul infernal, unde îngerii cei căzuţi, deformaţi, diformi, desfiguraţi de slava pe care au avut-o la început şi nu au putut-o păstra, caută să îi tragă în jos pe cei care se poticnesc şi cad în urcuşul acesta.”

„O tâlcuire duhovnicească foarte frumoasă a nepieritoarei fresce de la Mănăstirea Suceviţa, şi spunem nepieritoare pentru că, îndeobşte, frescele de pe peretele nordic al bisericilor pictate de la mănăstirile bucovinene s-au şters din cauza intemperiilor, dar la Suceviţa, însă, nu, o tâlcuire, deci, deosebit de frumoasă şi foarte folositoare, mai ales pentru omul zilelor noastre, a acestei Scări a Raiului, cu reprezentarea ei plastică de la Suceviţa, o face vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului în lucrarea sa intitulată „Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă” şi care, de asemeni, la fel ca şi cartea „Scara Raiului”, se găseşte la pangarele bisericilor noastre şi în magazinele de cărţi bisericeşti. Ele toate sunt lecturi de mare folos, care ne ajută pe noi, în toată viaţa noastră, dar mai ales în timpul Sfântului şi Marelui Post, când este bine ca, pe lângă postire, pe lângă rugăciune, pe lângă milostenie şi fapte bune, pe lângă aceste aripi duhovniceşti, să mai adăugăm una, şi anume lectura cărţilor folositoare de suflet.”

„O astfel de carte folositoare de suflet şi întăritoare a credinţei este „Scara Raiului”, „Scara paradisului”, scara în care intrând, pentru că este ca o uşă spre cer, sufletul trece prin multe încercări, nu este lipsită scara de riscuri, de bună seamă căderea este dureroasă, iar despre toate acestea scrie şi tâlcuieşte foarte frumos Mitropolitul Antonie în cartea deja amintită.”

„Urcuşul duhovnicesc, aşadar, pentru noi cei din Biserica Ortodoxă nu este rezervat doar călugărilor, ci este rezervat tuturor. Este adevărat că această carte, „Scara Raiului”, a fost scrisă special pentru călugări, autorul însuşi, Cuviosul Ioan, fiind călugăr. Este adevărat că frescele reprezentând Scara Raiului apar mai ales la biserici mănăstireşti, dar lucrarea aceasta ne priveşte pe toţi, deopotrivă monahi şi mireni, pentru că toţi vrem să ajungem în Rai, iar pentru aceasta toţi trebuie să urcăm pe o scară ce duce la cer, să împlinim un urcuş duhovnicesc, numit de Părintele Cleopa „Urcuş spre Înviere”, într-o carte foarte frumoasă a sa, urcuş pe care suntem datori să îl împlinim în toată viaţa noastră, dar mai ales, an de an, în timpul Postului Mare, atunci când, luând distanţă de răutăţile noastre, de păcatele noastre, de neîmplinirile noastre, avem răgaz mai mult pentru introspecţie, pentru a ne pregăti să ne mărturisim păcatele, pentru a ne distanţa de răutăţile şi de patimile noastre şi a încerca să creştem duhovniceşte, să urcăm pe Scara Raiului.”

„Sfântul şi Marele Post este un exerciţiu ascetic prin excelenţă şi este, totodată, şi o piatră de încercare a credinţei noastre. Nu întâmplător în această a patra duminică din Postul Păresimilor pericopa evanghelică cea dintâi, de la Sfântul Evanghelist Marcu, ne aminteşte de vindecarea, prin credinţă, a unui tânăr lunatic, al cărui tată L-a rugat pe Domnul Iisus Hristos să îl vindece pe copilul său bolnav, stăpânit de un duh necurat, care îl chinuia foarte. Mântuitorul Hristos, pentru a-l vindeca, solicită credinţa tatălui său care răspunde: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!». Credinţa, deci, este virtutea de care avem nevoie, în orice zi a vieţii noastre, dar mai ales acum în vremea Sfântului şi Marelui Post, pentru a-l parcurge aşa cum se cuvine, ca să avem cât mai mult spor duhovnicesc.”

„Sfântul şi Marele Post este un exerciţiu ascetic nu doar binevenit, ci necesar şi, mai mult decât atât, îndrăznim să spunem chiar vital, pentru că este nevoie ca să Îl mărturisim pe Hristos în lumea secularizată, descreştinată în care trăim, pentru că suntem ai Lui, şi de aceea suntem, la fel ca şi înaintaşii noştri, incomozi pentru lumea materialistă, pentru lumea secularizată şi vom rămâne incomozi până la sfârşitul veacurilor, cu tot tezaurul nostru cultural şi, mai ales, cu scumpa noastră moştenire spirituală. În această moştenire spirituală foarte bogată a Bisericii Ortodoxe este şi viaţa de asceză, experienţa ascetică, postul şi rugăciunea care ne ajută să ne apropiem mai tare de Dumnezeu, curăţindu-ne de patimi, luminându-ne cu harul Preasfintei Treimi şi ajungând la culmile sfinţeniei prin îndumnezeirea cea după har pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor sfinţilor, tuturor celor care cred în El şi Îl mărturisesc pe Fiul Său Cel întrupat, mort pe Cruce şi înviat a treia zi.”

„Tezaurul pe care l-a lăsat moştenire în Biserică Domnul nostru Iisus Hristos este actualizat, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, în fiecare generaţie de creştini şi în fiecare creştin în parte, cu condiţia ca fiecare generaţie să îşi păstreze credinţa şi fiecare credincios să îşi dorească să creadă, chiar şi atunci când împrejurările vieţii, când istoria sa personală l-ar face să îl ducă în pragul de a-şi pierde credinţa, chiar şi atunci creştinul trebuie să îşi dorească să creadă, la fel ca şi tatăl fiului lunatic vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos.”

În cadrul slujbei, la Ectenia pentru cei adormiţi s-au înălţat rugăciuni pentru odihna sufletelor tuturor ierarhilor care au arhipăstorit în ţinutul Bihorului, fiind pomenit în mod special Episcopul de pie memorie Ioan Mihălţan al Oradiei, la împlinirea a şapte ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Preasfinţia Sa a hirotonit pe tânărul teolog Bogdan-Ionuţ Feher întru diacon pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din parohia Voivozi de Şimian, Protopopiatul Marghita.

După Sfânta Liturghie, Ierarhul şi soborul slujitor au săvârşit slujba Parastasului pentru pomenirea Episcopului Ioan Mihălţan al Oradiei, la împlinirea a şapte ani de la trecerea sa la cele veşnice.

La final, Preacucernicul Părinte Teodor Cristea a rostit un cuvânt de mulţumire din partea clerului şi credincioşilor Bisericii cu Lună pentru prezenţa şi slujirea Chiriarhului Oradiei la Sfânta Liturghie în vechea catedrală a Bihorului.

Menţionăm că în această duminică, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, o delegaţie din partea Episcopiei Oradiei a participat, la Ohaba, în Arhiepiscopia Alba-Iuliei, unde este înmormântat Episcopul Ioan Mihălţan, la o slujbă de pomenire.