Episcopul Oradiei a slujit în biserica Sfântul Apostol Andrei din Beiuș
În Duminica a treizecea după Rusalii, 29 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Sofronie s-a aflat în vizită pastorală în orașul de pe malurile Crișului Negru, în vechea cetate românească a Beiușului, săvârșind Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul Sfântul Apostol Andrei din parohia Beiuș III, ca o înainte prăznuire a hramului sfântului lăcaș, în prezența oficialităților centrale și locale și a unui mare număr de credincioși.
Această biserică s-a ridicat prin grija Părintelui Ioan Nat Balint, protopop onorar al Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului, cu sprijinul bunilor credincioși din parohia Beiuș III. Piatra de temelie a fost așezată în anul 2006, iar la Sfintele Paşti din 2009 a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie. Exteriorul bisericii, executat în terasit sculptat, a fost finalizat în anul 2011, iar în interior, lucrările de pictură sunt aproape finalizate, fiind în lucru iconostasul bisericii.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Preasfințitul Părinte Sofronie a explicat celor prezenţi înţelesurile adânc duhovniceşti ale fragmentului scripturistic ce a prezentat dialogul dintre Mântuitorul Iisus Hristos și tânărul dregător bogat:
„Din această frumoasă pericopă evanghelică aflăm două lucruri foarte importante pentru viața noastră: pe lângă păzirea poruncilor, pentru a ne mântui, trebuie să nu ne lipim inima de vreo comoară din lumea aceasta, căci ne învață Domnul Hristos că «unde este comoara ta, acolo este și inima ta» (Matei 6, 21). Deci, pentru ca inima să fie aproape de Dumnezeu, trebuie să o avem golită de gândurile la bogățiile trecătoare ale lumii acesteia, ca să moștenim viața cea netrecătoare.”
„Dar cum poate inima să se golească de gândurile la cele materiale? Prin a nu se alipi de acestea, prin a nu lăsa inima, cu căldura și cu focul ei, să încălzească mintea pătimașă care dorește să se lipească de bunurile lumii acesteia. Inima trebuie, deci, să spele și să curețe mintea, iar mintea astfel curățită și smerită să se coboare în inima cea bună a omului, pentru ca acolo, în inimă, să Îl caute pe Dumnezeu, în sfânta rugăciune. Atât Mântuitorul Iisus Hristos, cât și Sfinții Părinți ai Bisericii, marii părinți duhovnicești, părinții filocalici, spun că a-L vedea pe Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că doar Dumnezeu-Fiul poate fi văzut în toată slava Sa, este cu putință oamenilor din lumea aceasta în harul Duhului Sfânt. Pe Dumnezeu este cu putință a-L cunoaște prin Fiul Său. Dar cunoașterea lui Dumnezeu se poate face numai prin rugăciune. Ca să poată omul să Îl cunoască pe Dumnezeu, încă de aici de pe pământ, pentru ca, astfel, să moștenească viața cea veșnică și să petreacă în veșnicie împreună cu Dumnezeu, este nevoie ca inima omului să fie curățită de toată întinăciunea și spurcăciunea, de tot ceea ce ne poate despărți de Dumnezeu. Iar inima curată și smerită este locul în care Dumnezeu coboară și Se arată oamenilor. În inima curată și smerită omul începe să învețe cum este a locui în prezența lui Dumnezeu, în lumina slavei Sale celei netrecătoare și, astfel învățând, să se pregătească pentru a moșteni Împărăția cerurilor, viața cea veșnică.”
„Întreaga viață de pe pământ a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este un exemplu de smerenie și de lipsă de cele materiale, de sărăcie totală. El vine să îl învețe pe om să sărăcească aici pe pământ, pentru a se îmbogăți în Dumnezeu, pentru a fi împreună cu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt. Toate acestea creștinii le-au auzit încă de la primele generații de creștini, iar cultura noastră creștină este o cultură a smereniei și a umilinței. Creștinătatea ortodoxă este o civilizație a smereniei, a cumpătării, a echilibrului, o civilizație care nu este din lumea aceasta, ci este din ceruri, este Cetatea lui Dumnezeu coborâtă pe pământ. Astfel, creștinul ortodox, încă de la începuturi, a învățat să trăiască lipsindu-se de multe aici pe pământ, pentru a avea totul, adică pe Hristos, în ceruri.”
„Un alt lucru pe care îl învățăm din această pericopă evanghelică, drept răspuns la toate întrebările și neliniștile noastre, vine din cuvântul Domnului Hristos care retează egoismul omului ca o ghilotină, cuvântul Fiului lui Dumnezeu întrupat Care ni-L prezintă pe Tatăl ca Stăpânul, ca Maestrul, ca Artizanul imposibilului: «Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu». Așadar, ceea ce nu putem noi oamenii face cu puterile noastre limitate, poate face Dumnezeu cu dragostea și răbdarea Lui față de noi, oamenii. Acest cuvânt al Domnului nu este un cuvânt abstract, ci ne privește direct, căci pentru a sfida imposibilul, pentru a sfida ceea ce ni se împotrivește, inclusiv civilizația materialistă și consumeristă în care trăim astăzi, pentru a putea sta împotrivă la atâtea ispite, la atâtea răutăți, la atâta întuneric și degradare, noi cu puterile noastre nu suntem în stare de nimic, dar chemându-L în ajutor pe Dumnezeu vom birui și vom putea să ne punem în frâu, să ne înfrânăm poftele, gândurile, dorința de «a avea», pentru «a fi». Adică să lăsăm deoparte în prioritățile noastre verbul «a avea», pentru a crește în verbul «a fi», a nu mai muri, a rămâne în viața cea veșnică, în Dumnezeu.”
„Dar cum putem oare dobândi viața cea veșnică? La această întrebare, a dregătorului bogat, dar și a omului contemporan, a omului modern, există doar un singur răspuns: rugăciunea, invocarea lui Dumnezeu, chemarea Lui și a numelui Său în rugăciune, neîncetat, în toată vremea. Acesta este singurul răspuns valabil, consistent, veșnic, netrecător, pe cât de smerit, pe atât de puternic, la toate problemele lumii acesteia, la tot haosul, la toată neliniștea, la morți, la crime, la atentate, la războaie, la catastrofe, la tulburări, la toată mizeria umană acumulată în atâtea milenii de căderi ale oamenilor; rugăciunea ce ne ajută să rămânem, să creștem și să fim în Dumnezeu, să moștenim viața cea veșnică.”
La Ectenia întreită din cadrul Sfintei Liturghii, s-au înălțat rugăciuni speciale pentru toți cei bolnavi, pentru contenirea bolii, ușurarea suferințelor și a tuturor neputințelor, fiind chemat ajutorul Atotputernicului Dumnezeu pentru dezrădăcinarea urii și a toată răutatea, potolirea vrăjmășiilor și înmulțirea binelui și a dragostei dintre oameni. De asemenea, la Ectenia pentru cei adormiți, au fost pomeniți și s-au înălţat rugăciuni pentru veşnica odihnă a tuturor celor care s-au stins din viață în ultima vreme și care au murit de moarte năprasnică.
Parohul Ioan Nat Balint a mulţumit Chiriarhului Oradiei pentru prezenţa și slujirea Ierarhului Oradiei în biserica parohială din Beiuș III în ziua de dinaintea serbării hramului acesteia, accentuând permanenta purtare de grijă a Preasfinţiei Sale faţă de această enorie.
În cuvântul rostit la încheierea programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a felicitat pe părintele paroh și pe credincioșii beiușeni pentru frumoasa realizare de ridicare a bisericii și împodobire a acesteia în interior cu pictură, adresând îndemn părintesc ca în această perioadă a Postului Nașterii Domnului să fie înmulțită lucrarea de ajutorare a celor bolnavi, săraci și aflați în diferite neputințe și lipsuri, pentru ca rugăciunea și postul să fie împletite și împlinite prin milostenie față de semeni. Totodată, Preasfinția Sa a făcut urări de ani mulți și binecuvântați dreptmăritorilor creștini care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, serbat în 30 noiembrie, zi în care Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește și pe Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, dar și tuturor credincioșilor cu prilejul Zilei Naționale a României, aniversată la 1 decembrie.