Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Eroii revoluţiei din Decembrie 1989 pomeniţi şi comemoraţi la Oradea

Eroii revoluţiei din Decembrie 1989 pomeniţi şi comemoraţi la Oradea

În oraşul de pe malurile Crişului Repede eroii care şi-ai dat viaţa pentru libertatea şi demnitatea poporului român în revoluţia din Decembrie 1989 au fost pomeniţi în cadrul unor ceremonii religios-militare şi comemorative desfăşurate la cimitirul municipal din Oradea şi la Prefectura Judeţului Bihor, luni, 22 decembrie 2014.

Sub organizarea instituţiei Prefectului Judeţului Bihor şi a Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, filiala Oradea, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la mormintele celor patru eroi din Oradea care au murit în zilele revoluţiei din Decembrie 1989 s-au organizat ceremonii religios-militare.

Astfel, cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, preoţii capelani care activează  în cadrul structurilor militare ale Garnizoanei Oradea au oficiat slujba Parastasului pentru pomenirea eroilor din Oradea dar şi a tuturor eroilor care şi-au dat viaţa în Decembrie 1989. La finalul slujbei, cu binecuvântarea ierarhului, Preacucernicul Părinte Gheorghe Nemeş, reprezentant al Asociaţiei Luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, filiala Oradea, a rostit un cuvânt în care a evocat sacrificiul tinerilor militari orădeni, care au devenit eroi ai neamului românesc, cu atât mai mult cu cât aceştia se aflau la vârsta la care trebuiau să se pregătească pentru nuntă sau pentru botezul copiilor lor. Apoi, Domnul Claudiu Pop, Prefectul Judeţului Bihor a subliniat importanţa şi semnificaţiile evenimentelor eliberatoare din Decembrie 1989 pentru devenirea poporului român, arătând că prin jertfa lor astăzi de bucurăm de libertate. Manifestarea de la cimitirul municipal din Oradea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la mormintele celor patru eroi, sublocotenenţii post-mortem Marius Cosma, Adrian Puşcău şi Adrian Danşe, precum şi a tânărului Neculai Tomozei.

La ora 12, clopotele tuturor lăcaşurilor de cult din Episcopia Oradiei au răsunat, spre pomenirea eroilor neamului care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară în revoluţia din Decembrie 1989.

Manifestările comemorative au continuat în sala mare a Prefecturii Judeţului Bihor, unde revoluţionarii orădeni din Decembrie 1989 s-au reunit spre a face o aducere aminte a evenimentelor din acele zile desfăşurate la Oradea.

În cadrul momentului comemorativ, început cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru”, Domnul Mircea Bradu, primul primar al Oradiei de după revoluţie a rostit un frumos cuvânt, invitând la neuitarea acelor momente care au dus la eliberarea ţării de regimul comunist ateu. Domnul Prefect Claudiu Pop a ţinut să arate că, deşi a avut doar vârsta de 15 ani în decembrie 1989, a rămas pentru întreaga viaţă profund marcat de acele momente, susţinând necesitatea ca tânăra generaţie să înveţe şi să nu uite de jertfele care s-au făcut atunci pentru libertate, pentru ca românii să aibă o viaţă mai  bună.

Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei, prezent la acest eveniment comemorativ, în cuvântul rostit a arătat rolul deosebit de important pe care l-a avut şi îl are Biserica Ortodoxă Română în istoria poporului român, atât prin cler, cât şi prin fiii ei, cu referiri speciale la evenimentele tumultoase ce s-au petrecut în urmă cu sfert de veac şi care au dus la căderea dictaturii comuniste. În calitate de martor ocular, la Timişoara, a revoluţiei din Decembrie 1989, fiind student în anul al treilea la Institutul de Medicină din Timişoara, specializarea Medicină generală, având pe atunci 22 de ani, Preasfinţia Sa a adus o mărturie personală, evocând clipele premergătoare şi cele din timpul revoluţiei, arătând că la Timişoara se simţea, cu câteva luni înainte de luna decembrie a anului 1989, că va veni o schimbare şi că regimul Ceauşescu va fi îndepărtat.

„Inevitabil, atunci când vorbim despre astfel de momente importante din istoria neamului nostru, o facem şi din punct de vedere obiectiv, dar şi subiectiv. De aceea, cu umilinţă aş dori să îngăduiţi şi o mărturie personală, a celui care, în acele zile din decembrie 1989 avea douăzeci şi doi de ani şi era student la Facultatea de Medicină Generală din Timişoara, luând parte la momentele în care s-a declanşat revoluţia propriu-zisă.”

„După 1989 s-au ridicat tot felul de întrebări legate de revoluţia din decembrie 1989, inspirate sau neinspirate, comandate sau necomandate, binevoitoare sau răuvoitoare şi cea mai puternică dintre ele, dacă a fost sau nu a fost o revoluţie? Am mărturisit şi până acum şi o mărturisesc şi în faţa sfinţiilor şi domniilor voastre şi în faţa oricui, că au fost momente cu adevărat aurorale, au fost clipe cu adevărat de har, începându-se printr-o scânteie care a fost îmbrăcată, apoi, cu un veşmânt de lumină şi de har, cu o putere de sus, puterea lui Dumnezeu. Da, a fost revoluţie la Timişoara, la Bucureşti, şi în întreaga ţară şi cât voi trăi voi mărturisi tuturor cum am trăit şi cum a fost în acele zile, pentru ca să se vadă că, dincolo de orice combinaţie posibilă, poporul s-a ridicat, pentru că se săturase de minciună, de ceea ce părea a fi epoca de aur, un paradis artificial, lipsit de consistenţă.”

„Cred că datoria noastră, a celor care am trăit în acele zile este de a le aminti, neîncetat, celor care nu au trăit atunci şi care învaţă doar din cărţile de istorie despre revoluţia din 1989, cum s-au petrecut evenimentele din acele zile şi că libertatea de care ne bucurăm astăzi a fost plătită scump, cu sânge. Nu a fost o revoluţie de catifea, căci au murit oameni pentru ca noi astăzi să fim liberi, pentru ca astăzi să putem spune ce credem, ce gândim, să nu ne mai fie frică şi să ne prezentăm cu demnitate în Europa, înaintea celorlalte popoare.”

„Memoria celor care şi-au vărsat sângele pentru noi se cuvine să o cultivăm tot timpul şi mereu să ne aducem aminte, atunci când ne bucurăm de libertate, că pentru aceasta au murit mulţi tineri, pentru acesta şi-au vărsat sângele semenii noştri, nuntindu-se cu moartea, la fel ca în balada Mioriţa. Şi poate nu lipsit de semnificaţie este şi faptul că astăzi, 22 decembrie, în calendarul nostru este pomenită o sfântă martiră cu numele Anastasia, care înseamnă înviere, pentru că pentru noi, românii, ziua de 22 decembrie 1989 a fost o adevărată zi de înviere. Fie ca în lumina Învierii Domnului să se odihnească toţi martirii, toţi cei care şi-au dat sângele pentru ca noi astăzi să fim liberi, să putem vorbi în deplină libertate şi să le arătăm recunoştinţa.”