Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Examen de licenţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea

Examen de licenţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, absolvenţii promoţiei 2014 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universităţii din Oradea, specializările Teologie Pastorală şi Teologie Asistenţă Socială, au susţinut marţi 8 iulie 2014, proba scrisă la disciplinele fundamentale şi disciplinele de specialitate, aceasta presupunând evaluarea cunoştinţelor dobândite pe parcursul celor patru, respectiv trei ani de studii.

A doua probă a examenului s-a desfăşurat miercuri, 9 iulie 2014, şi a constat în susţinerea şi prezentarea lucrărilor de licenţă şi de disertaţie, unde s-au prezentat 36 de studenţi de la specializarea Teologie Pastorală, 18 de la specializarea Teologie Asistenţă Socială şi 41 de la studiile universitare de masterat.

Conform tradiţiei Bisericii noastre strămoşeşti, după prezentarea lucrărilor, toţi absolvenţii declaraţi admişi s-au îndreptat spre capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, unde au depus jurământul de credinţă şi de fidelitate faţă de Biserica Ortodoxă Română.

Părintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a adresat câteva îndemnuri absolvenţilor fiind încredinţat de faptul că, ajutaţi de entuziasmul tinereţii, curaj şi jertfelnicie ei vor reuşi să se ridice la înălţimea chemării lor, devenind fideli apărători ai învăţăturii Mântuitorului Iisus Hristos şi mărturisitori ai Bisericii Sale. Totodată Preacucernicia sa a precizat faptul că facultatea de teologie ortodoxă orădeană este o facultate misionară care mărturiseşte credinţa ancestrală, iar absolvenţii ei sunt o verigă care leagă generaţiile până în anul 1923, anul înfiinţării învăţământului academic teologic ortodox orădean.

În mesajul transmis prin delegatul Centrului Eparhial, Prot. Prof. Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a adresat cadrelor didactice şi absolvenţilor cuvânt de binecuvântare, felicitare şi apreciere pentru efortul depus în decursul anilor de studii.

Momentul festiv s-a încheiat cu cuvântul de mulţumire adresat Preasfinţiei Sale de către Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheşan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, şi cu declararea absolvenţilor ca licenţiaţi în teologie, respectiv absolvenţi de studii universitare de masterat cu diplomă de absolvire.