Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Festival de colinde în Protopopiatul Tinca

Festival de colinde în Protopopiatul Tinca

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, în după-amiaza zilei de 6 decembrie 2013, în protopopiatul Tinca s-a desfăşurat festivalul de colinde „Hristos Se naște, măriţi-L”, organizat de sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Episcopiei Oradiei, în colaborare cu Protopopiatul Tinca. Evenimentul s-a desfăşurat în biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Tinca, fiind prezenţi preoţi, profesori de religie, credincioşi, copii şi tineri, care s-au bucurat de colindele tradiţionale ce vestesc Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de deschidere, Părintele Vasile Popa, Protopopul Tincăi, a ţinut să îi felicite de la început pe toţi copiii participanţi la acest festival, dar şi pe preoţii și profesorii care i-au îndrumat spre acest frumos eveniment.

În continuare, Părintele Simion Goga, inspector eparhial pentru cateheză, a transmis toturor celor prezenţi şi celor care s-au implicat în organizarea festivalului, mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care i-a felicitat pe toţi participanţii, asigurându-i de dragostea şi preţuirea sa.

Festivalul s-a bucurat de succes, fiind prezente cinci grupuri de colindători după cum urmează: Grupul copiilor din Parohia Olcea, pregătiți de domnul profesor Sabău Gheorghe și Părintele paroh Mircea Pavel; un grup de colindători de la Parohia Girișul Negrul Negru, pregătiți de Părintele paroh Florin Voropciuc; o formaţie corală de la Parohia Holod, pregătiți de Părintele paroh Ionuț Andrei Laza și doamna educatoare Livia Buna; un grup de copii de la Parohia Cărănzel, pregătiți de Părintele paroh Cătălin Arvai și un grup de copii din Parohia Gepiș, pregătiți de Părintele paroh Dan Marcel Iluța.

Formaţiile corale au interpretat colinde tradiţionale româneşti, iar la final au fost înmânate diplome de participare, anunţându-se faptul că acest festival se doreşte a deveni o tradiţie nu doar în Protopopiatul Tinca, dar şi în celelalte protopopiate din Episcopia Oradiei, unde festivalul urmează să aibă loc în cursul acestui Post al Crăciunului.