La dumnezeiescul praznic al Înălţării Domnului la cer, Joi, 24 mai 2012, clerul şi credincioşii noii Catedrale Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în frunte cu Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, au înălţat rugăciuni către Bunul Dumnezeu prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, în paraclisul „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie” de la demisolul catedralei.

În cadrul slujbei, diaconul Marius Popovici a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Păuşa, Protopopiatul Oradea, iar la final, noul hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.

În frumosul şi bogatul cuvânt de învăţătură, Chiriarhul Oradiei a arătat semnificaţiile teologice şi dogmatice ale marelui praznic al Înălţării Domnului, precum şi importanţa sărbătoririi eroilor neamului în această zi:

„Sărbătoarea de astăzi, mărită, luminată şi împărătească a Înălţării la ceruri şi şederii de-a dreapta slavei lui Dumnezeu-Tatăl a Domnului nostru Iisus Hristos, o sărbătorim, în fiecare an, în cea de-a patruzecea zi de la Învierea Mântuitorului. Este ziua în care sărbătorim, practic, încheierea misiunii pe pământ a Fiului lui Dumnezeu, în starea de prezenţă concretă, personală, a Dumnezeului-Om, Care a venit din ceruri pe pământ să se înomenească, pentru a răscumpăra firea omenească cea căzută. Iar la Înălţare El încheie acest parcurs, urcând în slavă, acolo de unde a venit, de unde nicicând nu a lipsit ca Dumnezeu, fiind mereu împreună cu Tatăl şi cu Duhul pe tronul slavei dumnezeieşti, împreună cu firea omenească pe care Şi-a asumat-o, născându-Se din Preacurata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.”

„Domnul Hristos Şi-a luat această fire omenească şi a purtat-o, prin moartea pe Cruce, în mormânt, pentru ca, prin Învierea cea de-a treia zi, să o aducă la o viaţă nouă, iar apoi, prin Înălţarea la ceruri şi şederea de-a dreapta Tatălui, să aşeze firea omenească la cinstea care i-a fost rezervată de Dumnezeu, de la facerea lumii. Urmând ca, prin viaţa Bisericii, prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, toţi purtătorii firii omeneşti, toţi oamenii, să putem să ne însuşim mântuirea: prin pocăinţă, prin întoarcerea la Dumnezeu, prin schimbarea felului nostru de a gândi, prin transformarea vieţii noastre din păcătoasă în virtuoasă, prin părăsirea celor rele şi mergerea pe calea luminii lui Hristos Domnul.”

„Binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos, pe când se înălţa la ceruri, este binecuvântarea ce rămâne în viaţa Bisericii, fără de care noi nu putem face nimic în Biserică, este binecuvântarea pe care o repetăm neîncetat la sfintele slujbe şi de care beneficiem, cu toţii, de când ne naştem, chiar înainte de Sfântul Botez, prin mamele noastre credincioase şi evlavioase, care îşi binecuvintează pruncii, însemnându-i cu semnul Sfintei Cruci. Toate aceste binecuvântări, pe care Dumnezeu ni le dăruieşte în mod gratuit, se desăvârşesc în Sfânta Biserică, însă mai trebuie ca noi să credem, şi apoi, toată viaţa să ne silim să trăim în afara păcatului, iar dacă am păcătuit, să ne spovedim şi să ne delimităm de păcat. Lucrarea sfântă a refacerii firii omeneşti, prin ţesătura de aur a harului, se săvârşeşte numai în Sfânta Biserică, începând cu Sfânta Taină a Botezului şi continuând în întreaga viaţă, printr-un permanent urcuş duhovnicesc”.

„Astăzi este o zi specială şi pentru că noi îi comemorăm pe eroii neamului nostru, legată îndeosebi şi de istoria noastră naţională. De aceea, Biserica noastră a rânduit ca praznicul Înălţării Domnului la cer să fie, totodată, un prilej de cinstire a eroilor, numindu-se şi „Ziua Eroilor”. Eroii noştri sunt cei care şi-au dat viaţa nu numai pentru apărarea identităţii noastre naţionale ci şi pentru apărarea identităţii noastre culturale. Această identitate culturală a românilor se conjugă cu Biserica strămoşească, cu spiritualitatea noastră creştin-ortodoxă, bizantină, care ţâşneşte din izvoarele harului, care a strălucit cu atât de multă frumuseţe în cursul istoriei creştine.