În vinerea din Săptămâna Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, 17 aprilie 2015, străvechea vatră monahală bihoreană de la Izbuc și-a prăznuit, ca în fiecare an, cu multă bucurie duhovnicească, hramul cel vechi.

Peste cinci mii de pelerini veniţi din Bihor, dar şi din alte județe ale ţării precum Arad, Timiș, Sibiu, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Olt, Dolj sau Prahova, şi chiar din capitala ţării, Bucureşti, au participat, cu multă evlavie şi cu dragoste pentru Biserica strămoşească dreptmăritoare, la sărbătorirea hramului principal al Mănăstirii Izbuc, aşezământ monahal cunoscut în ţara noastră, dar şi în străinătate, pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, dar şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia, în 1928, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Dălhăuți, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Mulţime mare de preoţi de mir şi credincioşi au venit la Mănăstirea Izbuc încă din ajunul sărbătorii, luând parte la slujba privegherii, săvârşită, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor şi schiturilor din Eparhia Oradiei şi stareţ al Mănăstirii Izbuc. A urmat procesiunea la izvorul Izbuc, din incinta mănăstirii, cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi cu racla cu Sfinte Moaşte, oficierea Tainei Sfântului Maslu şi săvârşirea Sfintei Liturghii.

Vineri, în ziua praznicului, a fost oficiată sfinţirea apei, Aghiasma Mică, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de 44 de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară al mănăstirii, în prezenţa a peste cinci mii de credincioşi. Răspunsurile la strană au fost date de către un grup de maici de la Mănăstirile „Sfânta Cruce” şi „Buna Vestire” din Oradea.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice rânduite, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat rolul fundamental pe care Maica Domnului l-a avut şi îl are în istoria mântuirii neamului omenesc, ca Născătoare de Dumnezeu şi Maică a Luminii, ca mijlocitoare şi pururea rugătoare la Tronul Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru sănătatea şi mântuirea noastră:

„Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este sărbătoarea specială pe care Biserica Ortodoxă o închină Maicii Domnului, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maicii Luminii, în Săptămâna Luminată a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cea care L-a născut ca om pe Fiul Veşnic al Tatălui, întrupat dintr-ânsa, la plinirea vremii, s-a învrednicit a fi cinstită de întreaga creştinătate cu titlul înalt, nobil, ceresc de Născătoare de Dumnezeu.”

„Cel pe Care L-a născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, este Cel Care a venit să repare stricăciunea din om. El este Tămăduitorul Cel Mare, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, de aceea, cea din care El Şi-a luat fire omenească este numită de Biserică Izvorul Tămăduirilor. El este Tămăduitorul, Vindecătorul oamenilor, iar cea din care Şi-a izvorât viaţa omenească este cinstită în această zi specială a Bisericii Ortodoxe, din Săptămâna Luminată, pentru că prin mijlocirea ei a venit în lume, din izvorul firii sale omeneşti Şi-a luat fire omenească, pentru noi oamenii şi a noastră mântuire, Fiul lui Dumnezeu”, a precizat Chiriarhul.

„Domnul Hristos Iisus a ascultat întotdeauna de rugăciunile Maicii Sale, cum s-a întâmplat şi la nunta din Cana, când, la rugămintea Maicii Sale, a prefăcut apa în vin. Mântuitorul Iisus Hristos ascultă şi astăzi şi va asculta mereu de rugăciunea Maicii Sale Preacurate şi de aceea, prin mijlocirile ei, El revarsă tămăduiri oamenilor şi în zilele noastre. Neîncetat a revărsat tămăduiri atâta vreme cât a fost în trup între noi, între oameni, în Palestina, în Ţara Sfântă, în urmă cu două mii de ani, când a făcut minuni multe, vindecând pe mulţi bolnavi, şi înviind din morţi pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe tânărul din Nain, fiul văduvei, pe Lazăr, prietenul Său, cel mort de patru zile, înainte de intrarea Sa triumfală în Ierusalim. Dar cea mai mare minune săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos a fost propria Sa înviere, înviind trupul Său mort pe Cruce şi coborât în mormânt, aşa cum a proorocit şi cum am ascultat cu toţii în frumoasele cuvinte ale pericopei evanghelice ce s-a citit, atunci când El, mai înainte de Pătimirile Sale, a vestit iudeilor: «Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica», vorbind despre templul trupului Său.”

„Aşadar, cea mai mare minune săvârşită de Hristos Domnul a fost Învierea Sa, dar în privinţa noastră, a oamenilor, care avem firea omenească stricată şi gustăm moartea, iar ca o pregustare a morţii care va veni pentru fiecare dintre noi avem în viaţa aceasta de pe pământ boala, suferinţa, neputinţa, necazurile, din toate aceste neputinţe, din toate aceste răutăţi ce s-au întâmplat firii omeneşti prin căderea în păcat a primilor oameni, din toate a venit să ne scoată pe noi Mântuitorul, să ne vindece, să ne tămăduiască. Atâta vreme cât trăim pe pământ să ne vindece de boli, de suferinţe, de neputinţe, iar după moartea noastră să ne vindece, atunci când vine Ziua Domnului, de însăşi moartea şi stricăciunea trupului. Căci prin Învierea Sa, Hristos Domnul este şi S-a făcut pe Sine Întâi născut din morţi, cum spune Sfântul Ierarh Vasile cel Mare în Anaforaua Liturghiei sale, iar noi toţi care adormim în nădejdea învierii, în Ziua Domnului, aşteptăm minunea cea mare a propriei noastre învieri şi, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, aşteptăm ca Mântuitorul să ne mântuiască şi pe noi. Deoarece, Maica Sa, Preacurata Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu, căreia îi este închinată şi sărbătoarea de astăzi, neîncetat mijloceşte pentru noi, căci ea, Maica Fiului lui Dumnezeu, este şi Maica duhovnicească a Bisericii, al cărei cap este Hristos, iar trupul mistic al Bisericii suntem noi toţi cei botezaţi, înaintaşii noştri, şi noi şi cei care vor veni după noi, până la ultimul care se va naşte din femeie şi se va boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”

„Maica noastră cea duhovnicească, Maica Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica Luminii, Izvorul Tămăduirii, adică izvorul vindecării noastre din toate neputinţele, inclusiv din moarte, se roagă neîncetat la Fiul ei pentru noi toţi, cei care o iubim, o cinstim şi îi cerem ajutorul, ca, atât cât trăim pe pământ, să ne vindece de boli, de neputinţe, de suferinţe, de necazuri, de răutăţi, de tot ceea ce ne este dat ca şi cruce proprie de purtat în viaţă, iar după moartea noastră se roagă Mântuitorului ca să ne mântuiască.”

„Dovada cea mai bună a acestei cinstiri, a rugăciunii noastre către Maica Domnului este şi prezenţa frăţiilor voastre aici, la hramul Sfintei Mănăstiri a Izbucului, care în ciuda greutăţilor, în ciuda drumului anevoios, aţi trecut peste toate obstacolele şi piedicile, peste tot ceea ce v-ar fi putut sta în cale ca să veniţi să vă întâlniţi duhovniceşte cu Maica Domnului la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, iar aceasta este o dovadă a dragostei, a evlaviei, a înălţării duhovniceşti cu care aţi suit toţi aici în munte, pentru a vă întâlni cu cea pe care Biserica Ortodoxă o numeşte, pe bună dreptate, Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, pentru ca, prin rugăciunile ei, cu toţii să primim de la Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, în viaţa aceasta darurile cele bune, tot ceea ce ne este de folos sufletelor şi trupurilor noastre, sănătate şi pace, iar pentru viaţa cea veşnică mântuire. Şi toţi avem nevoie aici, în viaţa de pe pământ, şi pentru viaţa noastră veşnică, deopotrivă, de sănătate şi de mântuire”, a arătat Preasfinția Sa.

„Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare în care sunt chemaţi toţi cei bolnavi. Dar, dacă ne gândim mai bine, încă de când ne naştem pe pământ, toţi suferim de anumite boli şi toţi avem nevoie de vindecare, de medicament, de tratament, pe parcursul întregii noastre vieţi. Chiar şi faptul că trecem prin viaţă, că îmbătrânim, că ni se împuţinează puterile şi scădem, şi devenim tot mai fragili şi mai vulnerabili, este o dovadă a faptului că viaţa aceasta trecătoare are o limită, are un capăt, dincolo de care începe o altă etapă a vieţii, cea de la mormânt până la învierea cea de obşte. De aceea, toţi, într-un fel sau altul, suntem bolnavi şi avem nevoie de tămăduire trupească şi sufletească, căci orice păcat, orice gând şi cuvânt nepotrivit, orice faptă deplasată, ne îndepărtează de lumina lui Dumnezeu şi îmbolnăveşte sufletul nostru.

Ne îngrijim foarte mult de sănătatea trupului nostru. Când avem o durere alergăm la medic, căutăm sfat, cerem rugăciune celor din jurul nostru, dar câtă nevoie are şi sufletul nostru de vindecare! Vindecarea deplină este, deci, şi trupească şi sufletească. Şi nimeni în această lume nu poate spune că este imun la bolile trupeşti şi la bolile sufleteşti. De aceea, Îl căutăm pe Dumnezeu, Care este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, şi avem nevoie să fim vindecaţi în marele spital duhovnicesc din lumea aceasta, care este Biserica, unde Mântuitorul Iisus Hristos este Doctorul Cel Mare, Vindecătorul, iar Maica Domnului este în permanenţă lângă Tronul Fiului ei, rugându-L pentru sănătatea noastră sufletească şi trupească, în viaţa de pe pământ, şi pentru mântuirea noastră, în viaţa cea veşnică.”

După Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei și stareţul Mănăstirii Izbuc, în cuvântul său, a adus prinos de mulţumire Preasfintei Treimi şi Preacuratei Fecioare Maria, Maica Domnului, pentru bucuria acestui praznic aducător de tămăduire trupească şi sufletească, mulţumind, totodată, Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei pentru osteneala şi jertfa de a fi prezent la hramul aşezământului monahal. Mulțumiri au fost aduse tuturor pelerinilor prezenți, autorităţilor locale şi judeţene şi bunilor credincioși care și-au adus obolul la ridicarea noii biserici a mănăstirii, ce se află în construcție, piatra de temelie a sfântului locaș fiind sfințită de către Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei în ziua de 16 mai 2010, acum fiind în curs de finalizare placarea exterioară a noii biserici.

În cuvântul festiv de încheiere a sărbătorii, Chiriarhul Oradiei a ţinut să felicite pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească şi misionară ce o desfăşoară, împreună cu întreaga obște a Sfintei Mănăstiri Izbuc, în frumoasă colaborare și conlucrare cu parohiile din cuprinsul teritoriului canonic al Eparhiei Oradiei. De asemenea, a binecuvântat pe toţi pelerinii care s-au ostenit şi au luat parte la sărbătorirea hramului cel vechi, Izvorul Tămăduirii, al Mănăstirii Izbuc, apreciind în chip deosebit mulţimea pelerinilor îmbrăcaţi în frumoase costume populare tradiţionale româneşti, din diferite regiuni ale ţării noastre.

La final, toţi credincioşii au primit aghiasmă, pregătită în recipiente speciale pentru această sărbătoare, dar şi merinde pentru trup, bucate tradiţionale alese, care au întregit bucuria şi frumuseţea praznicului.