Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Laptele – importanţa şi beneficiile lui

Laptele – importanţa şi beneficiile lui

          Ce este laptele? Care sunt beneficiile acestuia pentru organismul nostru? Cât lapte trebuie să bem în fiecare zi? Sunt câteva din întrebările pe care elevii claselor I A (prof. Maria - Eva Tirpe) şi a II-a A (prof. Viorica Brege) le-au adresat invitatului nostru, dr. Cosmin Plaian, tatăl Raniei – elevă în clasa a II-a la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

          În sala festivă aceşti elevi au participat interactiv – punând întrebări sau răspunzând unor întrebări, au vizionat un film despre „văcuţa” şi laptele ei, au intrat într-un joc de rol, bucuroşi că printre noi este un medic care ne sfătuieşte pentru a ne menţine sănătoşi şi viguroşi.

          Laptele este un lichid secretat de femelele unei specii cu scopul de a ajuta le creşterea puilor speciei respective este una dintre menţionările invitatului nostru ce a fost completată de curiozităţi şi exemple date de copii.

          Este un aliment de bază ce conţine toate elementele necesare creşterii şi dezvoltării organismului aducând beneficii pentru oase, dinţi şi prevenirea  unor boli – au mai aflat copiii.

          Antrenaţi în discuţii, au dat exemple de produse lactate ce se pot obţine din lapte, produse de care noi avem nevoie în fiecare zi. Laptele ajută şi dezvoltarea intelectuală a omului, un gram de calciu se regăseşte în trei pahare de lapte iar un copil ar trebui să consume aproximativ 500 ml de lapte pe zi, au mai aflat din discuţiile purtate.

          Să consumăm mai mult lapte! ­– zice David

          Ba mai bun este iaurtul căci are fructe şi este dulce!  - zice Iulia.

          Şi aşa, fiecare încerca să ne lămurească de bunătatea şi beneficiile produsului lui. Însă, medicul a intervenit lămurindu – ne că amândouă sunt la fel de bune şi sănătoase.

          Au desprins şi mesajul şi rolul acestei întâlniri – Laptele este sănătos pentru organismul nostru ajungând la concluzia:

                   De bei lapte când eşti mic

                   Te faci mare şi voinic!