Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Manifestări religioase în Protopopiatul Tinca cu ocazia Zilei Naționale a României

Manifestări religioase în Protopopiatul Tinca cu ocazia Zilei Naționale a României

Dumincă, 1 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Naționale a României, în orașul bihorean Salonta s-a desfășurat o manifestare religioasă menită să marcheze acest eveniment atât de așteptat pentru întreaga suflare românească din urbea salontană și nu numai.

 Evenimentul, care s-a vrut a fi un omagiu adus eroilor înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dar și tuturor înaintașilor care s-au luptat pentru împlinirea acestui deziderat, a fost organizat de către Primăria Orașului Salonta în colaborare cu Protopopiatul Ortodox Român Tinca, Parohia Ortodoxă Salonta I și Parohia Ortodoxă Salonta II.

Activitățile au debutat la statuia eroului național Avram Iancu prin intonarea Imnului Național, după care a fost oficiată slujba de Te-Deum, condusă de către Preacucernicul Părinte Călin Ovidiu Popa, protopopul Tincăi, alături de Pr. Secretar Andrei Ionuț Laza, secretar administrativ la Protopopiatul Tinca și de cei trei preoți slujitori din orașul Salonta: Ionel Chira, preot paroh la Parohia Ortodoxă Salonta I, Mircea Vinter, preot paroh la Parohia Ortodoxă Salonta II precum și Ciprian Matei, preot slujitor la Capela Spitalului Municipal din Salonta.

Tot în cadrul evenimentului a fost invitat să participe și corul preoților din cadrul Protopopiatului Tinca, care a dat și răspunsurile la strană, cor ce își desfășoară activitatea din anul 2017, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și condus de către Preacucernicul Părinte Protopop Călin Ovidiu Popa, avându-l ca dirijor pe Preacucernicul Părinte Vasile Dobra de la parohia Căpâlna, cor cu o bogată activitatea misionară și filantropică în cadrul protopopiatului.

Corul preoțesc cuprinde un număr de 17 preoți, toți activând în parohii din cuprinsul protopopiatului, astfel: P.C. Părinte Protopop Călin Ovidiu Popa, Protopop de Tinca și paroh la parohia Gepiu, P.C. Părinte Secretar Andrei Ionuț Laza, secretar administrativ la Protopopiatul Tinca și paroh la parohia Holod, P.C. Părinte Vasile Dobra, parohia Căpâlna, P.C. Părinte Nicolae Munteanu, parohia Bicăcel, P.C. Părinte Mihai Plaștin, parohia Boiu, P.C. Părinte Radu Crișan, parohia Călacea, P.C. Părinte Emilian Sala, parohia Cărăndeni, P.C. Părinte Nicolae Cudur, parohia Cărănzel, P.C. Părinte Cristinel Bulzan, parohia Cărăsău, P.C. Părinte Adrian Arvai, parohia Chișirid, P.C. Părinte Alin Iancu, parohia Cociuba Mare, P.C. Părinte Paul Taloi, parohia Dumbrăvița Mică, P.C. Părinte Cristian Hârca, parohia Gepiu Colonie, P.C. Părinte Aurel Iuonoi, parohia Miheleu, P.C. Părinte Cristian Avram, parohia Râpa, P.C. Părinte Ionuț Trip, parohia Ursad și P.C. Părinte Mădălin Tonca, preot misionar pe seama Protopopiatului Tinca.

După slujba de Te-Deum, a urmat o scurtă alocuțiune, în care au fost prezentate pe scurt evenimentele istorice din perioada unirii, urmată apoi de un recital de cântece patriotice, susținut de către elevi de la școlile din Salonta. După recital a urmat o depunere de coroane, la statuia lui Avram Iancu din centrul urbei, moment la care și Protopopiatul Tinca, prin reprezentanții săi, a participat depunând o coroană de flori în memoria iluștrilor noștri înaintași.

Evenimentul a continuat apoi la Casa de cultură, unde corul preoților a susținut un recital de colinde și cântări patriotice, specifice zilei naționale, recital ce a fost îmbrățișat cu multă căldură de cei prezenți la această festivitate ce a marcat împlinirea a 101 ani de la Marea Unire.

Pr. Andrei Ionuț Laza