Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Mihai Eminescu, omagiat în Parohia Subpiatra

Mihai Eminescu, omagiat în Parohia Subpiatra

Cu prilejul aniversării a 169 de ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, marți, 15 ianuarie a.c., în Parohia Subpiatra, Protopopiatul Oradea, s-a desfășurat o frumoasă activitate cultural-educațională. Activitatea, precedată de Sfânta Liturghie și slujba parastasului, s-a desfășurat în biserica parohială din Subpiatra și la Școala Gimnazială nr. 1 Hotar, unde învață elevii din satul Subpiatra.

În cadrul proiectului intitulat Întâlnirea noastră cu poetul, patriotul și credinciosul Mihai Eminescu s-a implicat preotul paroh Lucian Crișan, doamna preoteasă Georgeta Crișan, profesor de limba română la Școala Gimnazială nr. 1 din Tileagd, doamna Mariana Iaz, învățător la Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd, doamna Mădălina Lascău, profesor de limba română la Școala Gimnazială nr. 1 din Hotar.

Preotul paroh Lucian Crișan a susținut prelegerea Mihai Eminescu, iubitor al Bisericii și al patriei. Fiecare țară are o personalitate reprezentativă: germanii îl au pe Göethe, britanicii pe Shakespeare, italienii pe Dante, spaniolii pe Cervantes, iar noi, românii, pe Mihai Eminescu, un simbol național devenit prin propria personalitate și creație.

Născut și crescut în spiritul creștin-ortodox al unei familii evlavioase cu 11 copii, care avea legături strânse cu monahismul românesc, Mihai Eminescu a fost toată viața atașat de Biserica Ortodoxă, pe care a văzut-o mereu prezentă în dezvoltarea culturii și a identității naționale a poporului român. El a iubit Biserica Ortodoxă, pe care a numit-o„ maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”. (Ziarul Timpul, 1882)

În anul 1879, în ziarul Timpul, Eminescu scria: „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoare a elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit de înghițirea prin poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români, care trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, nihilist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar român nu e”.

Eminescu a recunoscut meritul enorm pe care l-a avut Biserica Ortodoxă în Transilvania, unde aceasta a întemeiat și sprijinit școala și unde a fost un reazem de nădejde pentru români în lupta lor pentru a-și apăra drepturile: „În Ardeal vedem că ea a devenit totul pentru români: ea organizează și întreține învățământul primar, cel secundar clasic, ba chiar și cel real al poporului. Preotul de acolo n-a învățat numai canoanele, ci și disciplinele economiei de câmp; el e învățător și sfătuitor în interesele morale și materiale, ba chiar în cele juridice ale poporenilor săi”. (Ziarul Timpul, 1880) Față de unele încercări de suprimare a limbii române din școlile transilvănene, Eminescu ia poziție fermă: „Noi, românii, formăm o biserică națională și ca societate religioasă, ca Biserica Ortodoxă Română, suntem un cor matur și compact pentru a ne împotrivi la orice tendințe care ar jigni libertatea conștiinței și cultura noastră națională”.

Mihai Eminescu a fost un om credincios, dar și un mare patriot, un român desăvârșit, absolut, care și-a iubit neamul și s-a identificat deplin cu drama acestuia. A crezut în capacitatea neamului său de a răzbi în furtuna istoriei, de a înfăptui idealul nutrit de veacuri de a-și făuri un viitor demn. A militat pentru unitatea tuturor românilor, pentru el țara fiind toată întinderea de pământ unde se vorbea românește. „La trecutu-ți mare, mare viitor!”, dorea el României.

Biserica l-a prețuit dintotdeauna pentru dragostea pe care a avut-o față de neamul românesc, credința ortodoxă, mănăstiri, Sfânta Fecioară Maria, căreia i-a compus poezia Rugăciune.

Eminescu, fiind mereu actual, „un contemporan al tuturor timpurilor, ne învață să ne iubim țara, cultura, limba și credința strămoșească, având deplina convingere că „istoria omenirii este desfășurarea cugetărilor lui Dumnezeu. Nu se mișcă un fir de păr din capul nostru fără știrea lui Dumnezeu”.

15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu, este în același timp și Ziua Culturii Naționale. Omagiindu-l pe Eminescu, „omul deplin al culturii românești”, cum îl numea Constantin Noica, onorăm în același timp cultura romînească cu ce are ea mai frumos și înălțător.