La praznicul Înălţării Domnului, Ziua Eroilor, joi, 29 mai 2014, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Sfânta Mănăstire Izbuc, străveche vatră de sihăstrie din ţinutul Bihorului, unde a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de credincioşi.

În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Chiriarhul Oradiei a reliefat principalele semnificaţii ale praznicului împărătesc al Înălţării la cer a Mântuitorului Iisus Hristos:

„Sărbătoarea de astăzi, a Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos la cer, la patruzeci de zile după Învierea Sa, ne prilejuieşte nouă, tuturor, întâlnirea cu una dintre cele mai frumoase pericope evanghelice şi, totodată, cu una dintre cele mai frumoase pericope din Apostol. Este vorba de fragmentul ce încheie Sfânta Evanghelie redactată de Sfântul Evanghelist Luca şi, respectiv, începutul cărţii Faptele Sfinţilor Apostoli, redactată tot de Sfântul Evanghelist Luca.”

„Prin această frumoasă rânduială bisericească ortodoxă pe care o întâlnim la praznicul Înălţării Domnului, Dumnezeu ne cheamă pe toţi să înţelegem că, aşa cum Tatăl L-a dăruit lumii pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, El a vieţuit în mijlocul nostru, luându-Şi fire omenească, a stat treizeci şi trei de ani pe pământ, după care, odată cu Înălţarea la ceruri, S-a aşezat de-a dreapta Tatălui, întru mărire, pentru veşnicie, împreună cu firea Sa omenească, de care nu se mai desparte niciodată, lăsându-ne nouă, oamenilor, un mare dar: Sfânta Evanghelie.”

„Este darul pe care Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul Veşnic al Tatălui, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, la plinirea vremii, l-a dat lumii, aducând vestea cea bună a împăcării lui Dumnezeu cu omul, prin înomenirea Fiului Veşnic al Tatălui. Sfânta Evanghelie este, deci, vestea cea bună, Cartea Sfântă, dăruită lumii, care auzind, să creadă, crezând, să se boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, botezându-se, să primească pecetea Duhului Sfânt, să mănânce Trupul Fiului Omului şi să bea Sângele Lui, adică să participe la Sfânta Liturghie şi să se împărtăşească cu Preacuratele lui Hristos Taine, pentru viaţa cea veşnică.”

„Cântările de la strană din această perioadă, şi în mod special la sărbătoarea Înălţării Domnului, au un puternic conţinut treimic, deoarece ne aflăm de-acum într-o perioadă de aşteptare, de zece zile, până la Pogorârea Duhului Sfânt. Tatăl Îl trimite în lume pe Fiul, Fiul Îşi împlineşte misiunea divină pentru care a venit, mântuirea noastră, murind pe Cruce, pe dealul Golgotei, fiind îngropat, înviind a treia zi, încredinţându-i, vreme de patruzeci de zile, pe ucenicii Săi şi pe femeile mironosiţe, de adevărul Învierii Sale, de faptul că este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, că are trup real, din carne şi oase, şi nu este doar un duh.”

„La patruzeci de zile de la Învierea Sa, Domnul Hristos Se înalţă la ceruri şi, apoi, după alte zece zile, la praznicul Cincizecimii, în a cincizecea zi de la Învierea Sa, Îl trimite pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Făgăduinţa Tatălui, Care Se pogoară în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli, întemeindu-se Biserica, prin botezul primelor mii de creştini, după porunca Mântuitorului Iisus Hristos: ‹‹Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă›› (Matei 28, 19-20).”

La ora 12, clopotele Mănăstirii Izbuc au fost trase, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neamul românesc şi credinţa ortodoxă, fiind săvârşită o slujbă de pomenire pentru toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

După încheierea Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei, alături de soborul slujitor, s-a deplasat la noua biserică a mănăstirii, aflată în construcţie, unde, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, a fost oficiată slujba de sfinţire a crucilor care vor fi amplasate deasupra celor cinci cupole ale sfântului locaş. Crucile, realizate după modelul crucilor bisericii Mănăstirii Snagov, au fost executate din profile metalice, îmbrăcate cu tablă de inox şi aurite printr-o procedură specială, peste care s-a pus un strat protector consistent pentru rezistenţă la intemperii. Crucea cea mare, de pe cupola centrală, are o înălţime de patru metri şi o lăţime de doi metri, iar cele patru cruci mai mici au, fiecare, înălţimea de doi metri şi lăţimea de un metru.

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a contribuit şi material la realizarea crucilor noii biserici, una dintre cele patru cruci mici, respectiv cea care a fost aşezată pe cupola paraclisului dinspre miazăzi, adiacent sfântului altar, ce are ca ocrotitori pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, fiind dania personală a Preasfinţitului Părinte Sofronie, în memoria verişoarei sale primare, Dr. Elena Deliţoiu din Arad, trecută la cele veşnice în 19 decembrie 2012.

După slujba de sfinţire, crucile au fost ridicate şi amplasate pe cupolele noului sfânt locaş de la Mănăstirea Izbuc, biserică ce a început a se zidi, pe locul vechii biserici a mănăstirii, în urmă cu patru ani, piatra de temelie fiind sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la 16 mai 2010, având ca hramuri principale „Adormirea Maicii Domnului”, hramul istoric, şi „Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic”, iar ca hramuri secundare „Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena” şi „Sfânta Mare Muceniţă Anastasia Romana, Farmacolitria, Izbăvitoarea de otravă”.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei și stareţul Mănăstirii Izbuc, a adus prinos de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru bucuria acestui praznic, mulţumind, totodată, Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei pentru dragostea, purtarea de grijă şi contribuţia personală la zidirea noii biserici a mănăstirii, subliniind faptul că, prin construirea noii biserici, şi a celorlalte edificii de la Mănăstirea Izbuc, Preasfinţia Sa devine al treilea mare ctitor al mănăstirii, după vrednicii de pomenire Episcopi ai Oradiei Roman Ciorogariu şi Vasile Coman, care s-au îngrijit în mod special de acest aşezământ monahal. Mulțumiri au fost aduse și bunilor credincioși care și-au adus obolul la ridicarea noului sfânt locaş şi a celor care au contribuit la realizarea crucilor ce au fost aşezate pe cupolele bisericii.

În cuvântul festiv de încheiere, Chiriarhul Oradiei a ţinut să felicite pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească şi misionară ce o desfăşoară, împreună cu întreaga obște a Sfintei Mănăstiri Izbuc, mulţumind tuturor dreptmăritorilor creştini care au ajutat şi ajută la zidirea noii biserici mari a mănăstirii, arătând importanţa istorică a evenimentului sfinţirii crucilor bisericii noi a străvechii aşezări monastice bihorene.

Prin purtarea de grijă şi dania personală a Chiriarhului Oradiei, prin osteneala obştii Mănăstirii Izbuc, condusă de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, şi prin jertfele bunilor credincioşi bihoreni, dar şi din alte părţi ale ţării, noua biserică a aşezământului monahal, „Catedrala Munţilor Codru Moma”, zidită după modelul istoricei biserici a Mănăstirii Ravaniţa din Serbia, a fost înălţată până la cupole, urmând ca lucrările să continue, în perioada următoare, prin acoperirea turlelor cu tablă de cupru şi placarea exterioară cu piatră naturală românească.

Aşezământ monahal de la Izbuc este cunoscut în ţară, dar şi în străinătate, pentru izvorul tămăduitor, Izbuc, dar şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia, în 1926, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Dălhăuţi, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.