În sfânta şi mărita zi de praznic a Pogorârii Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile, Duminică, 7 iunie 2020, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba Vecerniei speciale, a „plecării genunchilor”, în pridvorul Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi din urbea de pe malurile Crişului Repede, mulţi dintre aceştia fiind îmbrăcaţi în frumoase costume populare tradiţionale româneşti, cu respectarea îndrumărilor bisericeşti pentru starea de alertă ale Patriarhiei Române.

Răspunsurile liturgice au fost date un grup de studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Chiriarhul Oradiei a subliniat principalele semnificaţii duhovniceşti ale marelui praznic al Pogorârii Sfântului Duh:

„Suntem astăzi în ziua cea mare a Cincizecimii, sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt sau Rusaliile, Duminica a opta după Învierea Domnului, după Sfintele Paști, zi în care sărbătorim cu toții venirea Sfântului Duh peste Sfinții Ucenici și Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și întemeierea Bisericii, pentru toate neamurile.”

„Dacă  la începuturi omul a căutat să se ridice cu puterile sale până la ceruri, ridicând turnul celebru din Babilon, din mândrie, pentru slavă deșartă, spre a-și arăta puterea și semeția, Dumnezeu S-a pogorât și a încurcat limbile pământului, astfel încât oamenii nu au mai putut să se înțeleagă între ei, fiecare neam și seminție vorbindu-și propriul idiom. Însă, venirea în lume a Celui Care este Lumina lumii, Domnul nostru Iisus Hristos, după proslăvirea Sa și înălțarea la ceruri, șederea de-a dreapta lui Dumnezeu, în slava Tatălui, și venirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, a însemnat pogorârea dragostei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, iar oamenii, neînvățați, cum erau apostolii, au început să vorbească în limbi pe care nu le cunoscuseră, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce a însemnat și înseamnă chemarea popoarelor la unitate, în Duhul Sfânt, în numele lui Dumnezeu.”

„Dacă lucrarea minunată a glosolaliei, a vorbirii în limbi, a Sfinților Apostoli, necesară întemeierii Bisericii și propovăduirii Evangheliei la toată făptura, până la marginile lumii, s-a arătat în Biserică, mulțimea darurilor Duhului Sfânt a început să curgă, precum izvoare de apă vie, în toate neamurile și la tot poporul lui Dumnezeu, toate neamurile chemate la mântuire alcătuind poporul lui Dumnezeu care, deși este împărțit în seminții, în noroade, în națiuni, totuși, cu toții, în numele lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt, suntem un singur popor sfânt, cu toate că fiecare în limba sa proprie Îl preamărește pe Dumnezeu, Evanghelia fiind propovăduită în limba fiecărui popor.”

„Apostolii Domnului, deși nu aveau carte, nu erau învățați, fiind simpli pescari, prin venirea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc și șederea deasupra lor au devenit învățați, plini de Duhul Sfânt, și au vestit Evanghelia lui Dumnezeu în toate limbile care atunci erau vorbite în cetatea Ierusalimului, la praznicul Cincizecimii. Toate semințiile și neamurile venite în ziua Cincizecimii la Ierusalim au auzit din gura unor bărbați neînvățați cuvântul lui Dumnezeu și chemarea la mântuire, ceea ce a dus la botezul primilor membri ai Bisericii, care s-au botezat în urma propovăduirii apostolice, împlinindu-se porunca Mântuitorului Hristos ca toți oamenii care vor crede să se boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.”

„Din pericopa evanghelică pe care am ascultat-o înțelegem că râurile de apă vie, despre care Domnul Hristos a vorbit și în convorbirea cu femeia samarineancă, sunt apele harului Duhului Sfânt care se revarsă în viața celui care crede. Mântuitorul Iisus Hristos alege să vină din Galileea neamurilor, de multe ori fiind numit și Galileeanul, deși El S-a născut în Betleemul Iudeii, din seminția lui David, Împăratul și Proorocul, prentru a arăta, și prin aceasta, prin aceea că vine din Galileea, că toate neamurile sunt chemate la mântuire. Așadar, nu este un popor mai presus decât altul, nu este un popor mai important decât altul în ochii lui Dumnezeu, ci toate popoarele sunt, deopotrivă, importante și iubite de Dumnezeu și chemate la mântuire. De aceea, în numele lui Dumnezeu, noi creștinii avem datoria să promovăm unitatea între oameni și între popoare, iar nu dezbinarea, separarea, ruperea acestora unele de altele, ceea ce nu înseamnă că trebuie să se desființeze popoarele și să dispară limbile și națiunile, căci fiecare ne rugăm în propria limbă lui Dumnezeu, în limba maternă.”

„Înțelegem, așadar, din praznicul cel mare al Cincizecimii, că toate popoarele sunt binecuvântate și toate limbile sunt dăruite de Dumnezeu ca semn al bogăției Sale, ca semn al ocrotirii Sale, și fiecare limbă, îmbrăcată în haina de har a sfintelor rugăciuni și a sfintelor slujbe, devine purtătoare de mântuire, vehicul pentru apele harului Duhului Sfânt, pentru ca oamenii să se poată întoarce la Dumnezeu, Care L-a trimis pe Fiul Său pentru mântuirea oamenilor, pentru chemarea la mântuire a tuturor.”

După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii s-a citit și Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost urmată de slujba specială a Vecerniei, numită şi a „plecării genunchilor” sau Vecernia Rusaliilor, în timpul căreia s-au citit şapte rugăciuni, în genunchi, în numele multitudinii darurilor Sfântului Duh.

La final, toţi credincioşii prezenţi au primit spice de grâu și ramuri de tei binecuvântate și sfințite.

Pr. Cristian Rus