La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Duminica a şasea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, Duminica Floriilor, 24 aprilie 2016, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea.

Răspunsurile liturgice au fost date de către corul „Sfinții Melozi” al tinerilor de la Catedrala Episcopală, dirijat de Doamna Prof. Dorina Dumitrescu.

În predica rostită la această mare sărbătoare a Bisericii, după citirea pericopei evanghelice rânduite, Preasfinţitul Părinte Sofronie a reliefat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Floriilor, subliniind că Intrarea Domnului în Ierusalim este în strânsă legătură cu minunea învierii lui Lazăr din morți, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, deschizând drumul pătimirilor şi a morţii Fiului lui Dumnezeu înomenit, spre Învierea Sa, cea de a treia zi:

„Această mare sărbătoare împărătească a Intrării Domnului în Ierusalim ne pregătește pe toți pentru a intra în Sfânta și Marea Săptămână a Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos. După ce vreme de trei ani de zile Domnul Hristos a învățat poporul și a săvârșit minuni fără număr, săvârșind și minunea învierii lui Lazăr, mort de patru zile, a intrat în Cetatea Sfântă, blând, smerit, mergând nu ca să domnească în lumea aceasta, intrând în cetate nu pentru a se proclama împărat, ci pentru a fi răstignit,  pentru păcatele noastre, pironit pe Cruce, Mielul lui Dumnezeu Care ridică pe Cruce păcatul lumii.”

„Minunea învierii lui Lazăr i-a determinat pe mulți să creadă că Cel Care l-a înviat este Mesia, Împăratul cel mult așteptat al lui Israel. Au înțeles, însă, greșit împărăția Sa, pentru că împărăția Mântuitorului Iisus Hristos nu este din lumea aceasta, ci împărăția Sa este cerească, iar cetățenii acestei împărății sunt cei mântuiți. Pentru cei de demult care Îl vedeau pe Domnul Iisus Hristos, harul Duhului Sfânt a lucrat ca să îi pregătească pentru a crede, iar Domnul Hristos a săvârșit minuni înaintea lor. Pentru noi, cei de astăzi, botezați și crescuți în Sfânta Biserică, harul întărește credința noastră, luminându-ne spre a înțelege planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii și darul cel mare pe care Dumnezeu l-a făcut omului prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul Veșnic al Tatălui.”

„Mulțimile, la intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, pentru că, deși El a intrat smerit, mulțimile i-au făcut parte de o intrare triumfală, mulți dintre cei de acolo veniți să Îl vadă pe Cel Care l-a înviat pe Lazăr, mulțimile L-au aclamat, I-au ridicat osanale. Pruncii curați și nevinovați strigau: «Osana întru cei de sus! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!». Oamenii au rupt frunze de palmier, de finic și cu semnele bucuriei, stâlpările, L-au întâmpinat, L-au petrecut, L-au ovaționat și L-au primit în Cetatea Sfântă pe Cel venit, blând și smerit, călare pe mânzul asinei, nu pentru a fi îmbrăcat în purpură și vison și așezat în tron, cu cunună de pietre scumpe pe capul Său și cu sceptrul în mână, ci pentru a fi condamnat la moarte, umilit, batjocorit, legat de stâlpul infamiei, coloana flagelării, biciuit, îmbrăcat cu o haină de purpură mincinoasă, în batjocură, încoronat cu spini și primind în mâini ca sceptru o trestie, scuipat, pălmuit, lovit, chinuit, schingiuit, Cel Care a făcut atât de mult bine poporului.”

„Sărbătoarea de astăzi este, înainte de toate, o lecție a smereniei. Dar nu o smerenie așa cum o înțelegem noi oamenii, pentru că noi avem o smerenie diferită de smerenia lui Hristos, care este unică. Nici un om pe pământ nu va putea ajunge la măsura smereniei Celui Care a plecat cerurile și S-a făcut Om, El Care a creat cerurile și pământul și pe om, iar prin moarte a coborât în adâncurile iadului ca să scoată de acolo pe Adam și pe toți cei legați în întunericul și în împărăția morții. Smerenia Domnului Hristos este o smerenie totală, fără urmă de fățărnicie. El, Cel nevinovat, mort pentru noi, cei mulți și greșiți”

„A doua lecție pe care o învățăm din serbarea de astăzi, conform și pericopei evanghelice pe care am ascultat-o, este că dincolo de frumusețea și strălucirea sărbătorii, în spatele ei se ascunde răutatea multă a lumii celei păcătoase, răutatea întruchipată de farisei, fruntașii poporului ales de atunci, care ei singuri se socoteau drepți și virtuoși și vroiau să Îl trimită la moarte pe Domnul Iisus Hristos. Dar nu doar pe El, ci și pe Lazăr, prietenul Domnului, pe care Domnul Hristos îl înviase, pentru că mulți oameni au crezut în Mântuitorul Hristos Iisus datorită lui Lazăr, mărturia vie a minunilor săvârșite de El. De aici înțelegem cuvântul profetic al Domnului, «dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât» (Ioan 15, 18), căci slujitorii Bisericii sunt urâți și astăzi, ca și în vechime, de către cei care nu Îl iubesc pe Hristos și care vor să îi dea morții și pierzării, batjocurii și umilinței, pentru că sunt mărturie vie, și ei și mulțimea credincioșilor, a minunilor săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos.”

„Cea de-a treia lecție pe care o învățăm din pericopa evanghelică de astăzi, strâns legată de sărbătoarea Floriilor, este cea despre trădare. Trădarea lui Iuda Iscarioteanul. Îl vedem prezent în pericopă pe Iuda criticând, spunând că mirul cu care Maria L-a uns pe Domnul s-ar fi putut vinde cu trei sute de dinari și banii să se fi împărțit săracilor. Dar Scriptura ne descoperă că nu pentru că îi era grijă de săraci a spus aceasta, ci pentru că el era fur, însușindu-și din punga pe care o ținea. Dar știm cu toții că, de fapt, și aici stă trădarea, Iuda care a fost mereu cu Mântuitorul Hristos, nu a stat prea mult pe gânduri când a intrat în Ierusalim, ci s-a dus la mai marii poporului și i-a întrebat: «Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?» (Matei 26, 15).

Și nu a trebuit mult, o pungă cu treizeci de arginți. Când și-a dat seama ce a făcut, Iuda trădătorul a plâns cu amar și s-a spânzurat. Pentru ca Dumnezeu să ne ferească de trădarea lui Iuda, când noi venim să ne împărtășim cu Preacuratele lui Hristos Taine, în rugăciunea dinainte de Sfânta Împărtășanie, spunem: «nici sărutare îți voi da ca Iuda», adică nu te voi trăda, Mântuitorule, ci, dimpotrivă, ca tâlharul de pe cruce, mărturisindu-ne păcatele, strigăm: «Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta».”

La finalul Sfintei Liturghii,  Ierarhul a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie, ce au fost stropite cu apă sfinţită, iar apoi împărţite, după Sfânta Liturghie, numărului mare de credincioşi care au participat cu bucurie şi cu dragoste la prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim, în noua Catedrală Episcopală din Oradea.