Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Prăznuirea Sfântului Apostol Iacov la Paraclisului Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Prăznuirea Sfântului Apostol Iacov la Paraclisului Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

În Duminica a douăzeci și treia după Rusalii, paraclisul cu hramul Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului din cadrul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, de pe strada Aluminei, nr. 88, și-a prăznuit ocrotitorul spiritual.

Cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Iacov, de către părinții profesori ai liceului, la care au participat cadrele didactice şi elevii școlii, dând răspunsurile la strană împreună cu Corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox.

În cuvântul de învățătură, Preacucernicul Părinte Florin Negruțiu, Inspector şcolar pentru disciplina Religie, a evidențiat sensurile profunde ale pericopei evanghelice, arătând că demonizarea, păcatul, produce un dezechilibru în plan spiritual, atât în viața unei personae, cât și a unei comunități, iar Cel care poate să refacă echilibrul vieții duhovnicești este Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Omul restaurat duhovnicește de către Mântuitorul Iisus Hristos devine un mărturisitor al binefacerilor lui Dumnezeu. De asemenea, Preacucernicia sa a actualizat mesajul Evangheliei, subliniind faptul că mărturisirea noastră de creștini începe dincolo de ușa bisericii și a școlii, în relație cu lumea tot mai secularizată, care are nevoie de repere morale, iar exemplul vieții Sfântului Apostol Iacov este elocvent în acest sens prin moartea sa mucenicească, mărturisitoare.

Preacucernicul Părinte Radu Rus, consilier pentru învăţământ în cadrul Episcopiei Oradiei și director al liceului, a transmis cuvântul de binecuvântare şi de felicitare pentru elevii şi cadrele didactice ale şcolii din partea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Chiriarhul Oradiei, care a dăruit Paraclisului cu această ocazie un set de sfinte vase liturgice, două icoane şi o sfântă cruce.

Părintele director a creionat câteva aspecte din biografia Sfântului Apostol Iacov, subliniind faptul că acesta nu a fost frate de sânge al Mântuitorului, ci văr de gradul al doilea, fiind fiul Mariei lui Cleopa, verişoara Maicii Domnului. Meritul Sfântului Iacov nu constă în faptul că acesta a fost rudă cu Iisus Hristos, ci în faptul că a dus o viaţă virtuoasă, fiind cel care a prezidat Sinodul apostolic de la Ierusalim din anul 49/50, a fost primul Episcop al Ierusalimului și și-a dat viața, murind ca martir, din cauza persecuției iudeilor împotriva creștinilor.

Pe lângă Sfânta Liturghie, Sfântul Apostol Iacov a mai lăsat o operă teologică valoroasă, aşezată în canonul cărţilor Noului Testament, respectiv Epistola sobornicească, ce îi poartă numele, prin care ne îndeamnă la practicarea faptelor bune, însoţite de credinţă: „Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este”? (Iacov, 2, 20)

Paraclisul Sfântul Apostol Iacov a fost amenajat la inițiativa și din purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, la începutul anului şcolar 2010-2011, pentru a folosi nevoilor liturgice şi duhovniceşti ale elevilor din clasele de liceu, de la profilul teologic, care şi ei studiau atunci în această locaţie, până în anul şcolar 2012-2013, când elevii profilului teologic s-au mutat în clădirea istorică a Academiei teologice orădene, înstrăinată zeci de ani de regimul comunist, dar redevenită prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, proprietate a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei.

În prezent Paraclisul Sfântul Apostol Iacov serveşte ca lăcaş de rugăciune pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial, aceştia participând în fiecare zi de vineri, dar şi în sărbători şi duminici, la Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte aici de către părinţii profesori.

 Liturghia Sfântului Apostol Iacov, săvârşită cu prilejul hramului paraclisului şcolii, este un preţios și vechi monument de literatură liturgică. Ea se mai săvârşeşte în Biserica Ortodoxă a Greciei şi în Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, în general de două ori pe an, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23 octombrie), respectiv în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, când sunt prăznuiți strămoşii după trup ai Mântuitorului Hristos.

Liturghia Sfântului Apostol Iacov s-a săvârșit pentru prima dată în Eparhia Oradiei, la inițiativa Preasfințitului Părinte Sofronie, în ziua de 23 octombrie 2010 și de atunci se săvârșește an de an la Paraclisul Liceului Ortodox, care îl are ocrotitor pe „fratele Domnului” și primul Episcop al cetății Ierusalimului.