Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei la aniversarea zilei de naștere
Ziua de marți, 3 noiembrie 2015, a fost o zi de aleasă sărbătoare pentru Întâistătătorul Episcopiei Oradiei, dar și pentru clerul și poporul lui Dumnezeu din Eparhia Oradiei, aniversarea zilei de naștere a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a împlinit 48 de ani.
Cu prilejul acestui fericit ceas aniversar, Chiriarhul Oradiei a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în paraclisul Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei de la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, în prezenţa membrilor Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, a protopopilor și secretarilor de la cele patru protopopiate ale Eparhiei, a mai multor membri din Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradiei, a oficialităților locale, a cadrelor didactice de la cele două școli teologice din Eparhie, a elevilor și studenților teologi, a doamnelor din cadrul Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, dar și a numeroşi preoți și credincioşi din întreaga Eparhie.
Răspunsurile liturgice au fost date de către corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, dirijat de Arhid. Prof. Ștefan Lakatos.
În cadrul slujbei, tânărul teolog Gabriel Marius Cloboc a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei Episcopale Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea.
După Sfânta Liturghie, un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi a oficiat slujba de Te Deum, cu prilejul aniversării zilei de naştere a Ierarhului, înălţând rugăciuni de mulţumire către Tronul Preasfintei Treimi pentru binefacerile revărsate cu îmbelşugare peste Preasfinţitul Părinte Sofronie, peste clerul şi dreptmăritorii creştini din Episcopia Oradiei.
Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a rostit un cuvânt festiv în care a transmis Chiriarhului Oradiei urări de ani mulți și binecuvântați din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, cu a cărui binecuvântare a luat parte la momentul aniversar din Eparhia Oradiei. De asemenea, Preasfinția Sa a ținut să sublinieze dragostea și osteneala Preasfințitului Părinte Sofronie pentru Biserica dreptmăritoare, arătată atât în slujirea de Episcop al românilor ortodocși din Ungaria, vreme de opt ani de zile, 1999-2007, dar și ca Episcop eparhiot la Oradea, din 2007 și până în prezent. Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul a chemat ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a tuturor sfinților peste Preasfințitul Părinte Sofronie, peste clerul și credincioșii din de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română a Oradiei, adresând un cuvânt special de mulțumire și recunoștină și pentru distinsa mamă a Preasfințitului Părinte Sofronie, Maria.
La încheierea zilei sărbătorești, în același paraclis a avut loc un frumos eveniment cultural, lasnsarea cărții cu titlul Amintiri dintr-o călătorie. Șapte ani de pelerinaj spre Împărăția cerurilor reflectați de Eparhia Oradiei prin Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române, editată de către Editura Episcop Nicolae Popovici a Episcopiei Oradiei, la inițiativa, cu binecuvântarea și sub purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în două volume, format de album, în care sunt adunate toate corespondențele transmise de Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei către Agenția de Știri Basilica a Patriarhiei Române, parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, din anul 2007 și până în 2014. Cartea, tipărită la Tipografia Arhidiecezană a Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost prezentată de către Părintele Protoiereu Cristian Octavian Rus, consilier cultural și relații mass-media la Episcopia Oradiei, care a dat citire și Predosloviei la cele două volume, semnată de Chiriarhul Oradiei.
În cuvântul rostit la final, Preasfinţitul Părinte Sofronie a adus mulţumire și recunoștință Bunului Dumnezeu pentru darul vieţii, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi tuturor sfinţilor pentru purtarea de grijă şi ajutorul oferit în toţi aceşti ani, a mulţumit părinţilor trupeşti şi celor duhovniceşti, învăţătorilor şi profesorilor, ierarhilor, şi tuturor celor care au avut o contribuţie la formarea Preasfinţiei Sale. De asemenea, a adresat mulţumiri celor prezenţi, dar şi tuturor fiilor şi fiicelor duhovniceşti ai Episcopiei Oradiei, pentru dragostea, recunoştinţa şi preţuirea cu care îl înconjoară.