Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Prima Sfântă Liturghie arhierească în noua biserică din parohia bihoreană Rontău

Prima Sfântă Liturghie arhierească în noua biserică din parohia bihoreană Rontău

În Duminica a douăzeci și opta după Rusalii, a Sfinţilor Strămoşi, 14 decembrie 2014, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în parohia bihoreană Rontău, Protopopiatul Oradea, prilej cu care a fost inaugurată slujirea în noua biserică parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, în prezența a numeroși credincioși din localitate, precum și a oficialităților centrale și locale.

În dimineața zilei de Duminică a fost oficiată slujba de sfințire a apei,  Agheasma mică, fiind binecuvântat interiorul noii biserici prin stropire cu apă sfințită, urmată de Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Chiriarhul Oradiei. Astfel, au fost săvârşite primele sfinte slujbe în biserica cea nouă a parohiei Rontău, sfânt lăcaș ce a început a se zidi la praznicul Înălţării Sfintei Cruci din anul 2008, 14 septembrie, prin sfințirea pietrei de temelie și a locului unde s-a înălțat biserica, de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.

Prin grija Părintelui Paroh Virgiliu Emanuil Bocșan, prin strădania și jertfa bunilor credincioși din localitatea Rontău, dar și prin dărnicia Consiliului Local al comunei Sânmartin și generozitatea a numeroși binefăcători, în şase ani și trei luni de la sfinţirea pietrei de temelie, noul sfânt lăcaș s-a înălțat, a fost acoperit și a fost tencuit, atât în exterior, cât și în interior, fiind pregătit pentru pictură. De asemenea, a fost montat un iconostas provizoriu și s-a amenajat spațiul liturgic din interior, astfel încât să se poată săvârși sfintele slujbe.

În frumoasa predică rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, care a prezentat Pilda celor poftiţi la cină, Arhipăstorul Eparhiei Oradiei a tâlcuit semnificațiile duhovnicești ce se desprind din aceasta:

„Duminica în care ne aflăm, a douăzeci şi opta după praznicul Rusaliilor, a Sfinţilor Strămoşi, ne pregăteşte în mod cu totul aparte pentru marele praznic al Naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, la plinirea vremii, s-a petrecut pentru că aşa a hotărât Dumnezeu, în sfatul cel de taină, taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută, pentru mântuirea noastră, a urmaşilor lui Adam cel căzut în păcat, a fiilor şi a fiicelor lui Adam şi ai Evei. Pentru mântuirea lui Adam, deci, a venit Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Veşnic al Tatălui, în lume, ca să fie El Noul Adam, născut din Noua Evă, ca pe noi cei mulţi să ne scoată din moarte, din păcat, din stricăciune şi să ne aducă la slava măririi fiilor lui Dumnezeu după har, El, Fiul lui Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, fără de maică şi, la plinirea vremii, din Preasfânta Maică, Născătoarea de Dumnezeu, fără de tată.”

„Pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume Dumnezeu a pregătit, de la Adam şi până la Fecioara Maria, generaţie după generaţie, pe strămoşii după trup ai Domnului şi nu a lăsat pe urmaşii lui Adam în necunoaştere şi în întuneric, ci i-a luminat pe aceştia, trimiţând prooroci, aşezând Legea pe care a dat-o prin Moise, prin care să aibă poporul un dreptar spre Hristos, o călăuză pentru vremea aceea, plinirea vremii, când Însuşi Fiul lui Dumnezeu Se va coborî din ceruri, pentru a Se întrupa din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu.”

„Din tot ceea ce era pe pământ, din neamul oamenilor, Dumnezeu a ales un popor, poporul lui Israel, ca prin el să vină mântuirea la toată lumea, prin Legea dată de Dumnezeu lui Moise şi prin Moise israeliţilor, şi apoi, prin mulţimea proorocilor pe care i-a ridicat din poporul lui Israel, din poporul cel ales al Legii celei Vechi, lumea să fie pregătită pentru Legea cea Nouă, desăvârşirea Legii Vechi, pentru întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos; dar nu o întâlnire exterioară, artificială, prin litera Legii împlinită, ci o întâlnire lăuntrică, în adâncurile făpturii noastre plămădite, a firii omeneşti, printr-o restaurare totală, prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, Fiul lui Dumnezeu Cel Veşnic, Cuvântul Tatălui, făcându-Se Om, luându-Şi fire omenească şi în toate făcându-Se asemenea nouă, afară de păcat, pregătindu-ne pe noi, prin harul dumnezeiesc, ca noi înşine să devenim oameni noi, să îmbrăcăm chipul omului nou, să ne dezbrăcăm de omul cel vechi al păcatului, de Adam cel vechi, pentru ca Adam Cel Nou să prindă chip în noi, să Se nască în noi, zdrobind toată răutatea şi neputinţa, sărăcia şi mizeria, pentru a ne îmbrăca în lumina slavei lui Dumnezeu.”

„Această restaurare a omului, aşa cum a numit-o cel mai mare teolog contemporan, Părintele Dumitru Stăniloae, care are o teologie foarte personalistă, aşa cum este întreaga teologie a Bisericii Ortodoxe, şi care, vorbind despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre cea de-a doua Persoană a Preasfintei Treimie, Îl numeşte pe El, chiar şi titlul unei frumoase cărţi a Părintelui Stăniloae este acesta: «Iisus Hristos sau restaurarea omului». Restaurarea omului în demnitatea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o dintru început, şi pe care omul a pierdut-o prin căderea în păcat, se aseamănă cu o sărbătoare. Despre această restaurare vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos în pilda pe care am ascultat-o acum, la Sfânta Liturghie, restaurarea chipului lui Dumnezeu în om, chip care îşi pierduse strălucirea prin căderea în păcat, fiind o bucurie mare, o sărbătoare mare, un adevărat banchet euharistic, în care Dumnezeu Îşi revarsă dragostea şi milostivirea Sa, iar omul este chemat să Îi răspundă cu dragoste şi recunoştinţă.”

„Serbarea aceasta mare, banchetul euharistic este asemănat de Domnul Hristos cu un ospăţ, cu o cină aleasă. Gândindu-ne la ultima cină pe care Mântuitorul Iisus Hristos a luat-o mai înainte de pătimirile Sale de bunăvoie, împreună cu ucenicii Săi la Cina cea de Taină, în care a aşezat Sfânta Euharistie, ne gândim, desigur, că icoana acestei cine din Împărăţia cerurilor este însăşi Sfânta Liturghie, la care sunt chemaţi oamenii să vină cu credinţă, cu frică de Dumnezeu, adică cu recunoştinţă faţă de dragostea Lui uriaşă, şi cu iubire mare, pentru a primi darul cel mai de preţ, lăuntric, al restaurării chipului lui Dumnezeu în noi, în oameni, şi anume împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, pe Care Şi Le-a asumat şi Le-a proslăvit, trecându-Le prin Jertfa de pe Cruce, prin moarte şi prin Înviere în slava lui Dumnezeu, de-a dreapta Tatălui, şi permanent actualizând această taină la Sfânta Liturghie pentru noi, oamenii, desigur că, din punct de vedere duhovnicesc, adânc, înţelegem că Sfânta Liturghie este, cu adevărat, Cina cea de Taină, Cina din Împărăţia cerurilor, icoana bucuriei şi ospăţului veşnic, banchetul euharistic la care suntem invitaţi urmaşii lui Adam.”

„Ce se întâmplă, însă, cu această invitaţie şi cu felul în care noi, oamenii, răspundem? Mântuitorul Iisus Hristos ne-o spune lămurit în pericopa evanghelică pe care am ascultat-o cu luare aminte, şi anume că cei care au fost poftiţi la cină au refuzat politicos invitaţia, rând pe rând. Unul a motivat că şi-a luat ogor, altul că şi-a luat cinci perechi de boi, altul că şi-a luat nevastă, refuzând invitaţia la cină.”

„Noi trebuie să vedem în această invitaţie şi în refuzul dat durerea cea mare prezentă în lume prin aceea că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, la plinirea vremii, după ce a pregătit omenirea, prin poporul ales, prin poporul israelit, prin Lege şi prin prooroci pentru venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. Şi apoi, când a venit Mântuitorul Hristos, ai Săi L-au primit? Au răspuns ei invitaţiei Sale? O parte dintre ei da şi s-a întemeiat Biserica. Apostolii au propovăduit la început în sinagogi şi primii care s-au botezat au fost dintre israeliţi şi dintre cei convertiţi la iudaism, dar au rămas şi mulţi din poporul ales în afara cinei, în afara ospăţului, preferând un anumit confort din lumea acesta, fie că este vorba de ogoare, adică de proprietăţi funciare, de boi, care contribuie la înmulţirea averii sau de căldura căminului, de familie, şi anume gândul, în primul rând, pentru chivernisirea aici pe pământ a familiei, cu alte cuvinte pentru viaţa aceasta trecătoare şi nu pentru viaţa cea veşnică, deoarece cina cea tainică priveşte veşnicia, priveşte sărbătoarea nesfârşită din Împărăţia cerurilor, invitaţie la care mulţi dintre semenii noştri, nu doar dintre fiii lui Israel, nu răspund, căutând mai degrabă bunurile trecătoare şi nu Împărăţia lui Dumnezeu.”

„Mai mult decât atât, putem merge mai departe şi să spunem că, ori de câte ori la Sfânta Liturghie ne cheamă preotul să ne împărtăşim, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, iar noi nu mergem să ne împărtăşim, fie că nu suntem pregătiţi, fie că suntem indiferenţi, fie că suntem păcătoşi şi nu ne-am spovedit, şi sunt atât de multe motive care ne opresc de la apropierea de Sfântul Potir şi de împărtăşirea cu Preacuratele lui Hristos Taine, încât, pe bună dreptate, ar trebuie cu toţii să cădem pe gânduri şi să vedem ce ne împiedică pe noi să răspundem la invitaţia Domnului de a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Său, de a lua parte la sărbătoarea Cinei Domnului.”

„Să căutăm, iubiţi credincioşi, ca nu doar astăzi, ci în toate zilele vieţii noastre, să ascultăm mai întâi de glasul lui Dumnezeu, de glasul conştiinţei noastre şi să ne silim să ne ţinem conştiinţa trează, să nu o lăsăm să adoarmă, nici măcar să aţipească, ci permenent să o lăsăm să lucreze în vieţile noastre, ca un străjer, să ne ţină în starea de trezvie, să nu greşim şi, mai ales, să nu Îl trădăm pe Hristos, pentru că oricine se leapădă de Domnul în faţa oamenilor şi a lumii acesteia, nu va putea să primească binecuvântarea lui Hristos Domnul, când va veni cu sfinţii Săi îngeri, ca să judece lumea.”

„Să încercăm, în viaţa noastră, să nu Îl refuzăm pe Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru şi, mai ales, să ne dăm seama că invitaţia Sa vine la fiecare Sfântă Liturghie. Dacă astăzi nu ne împărtăşim, măcar Duminica viitoare să o facem. Sunt biserici destule, sunt preoţi destui la care ne putem duce să ne spovedim, căci nu preotul ne iartă, ci Hristos Domnul ne iartă, prin preot. Să mergem să descărcăm înaintea lui Dumnezeu povara sufletelor noastre şi, astfel, să primim iertare şi mântuire şi să ne apropiem, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, de Preacuratele Taine ale lui Hristos, ca să avem viaţă în noi şi încă viaţa veşnică.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a hirotonit pe diaconul Paul Negruț în treapta preoției pe seama bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a metocului dependent de Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei, din localitatea Băile Felix. De asemenea, Preasfinția Sa a hirotesit pe Preacucernicul Părinte paroh Virgiliu Emanuil Bocșan întru iconom-stavrofor.

Părintele Dorel Octavian Rus, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului, subliniind, totodată vechimea, dăinuirea şi statornicia în dreapta credinţă a bunilor credincioşi din Rontău, denumit în vechime Sărăceni, şi a preoţilor care i-au păstorit, în vremuri deloc uşoare pentru Biserica dreptmăritoare din Bihor şi pentru românii din Ţinutul Crişanei, care au rămas înscrişi în istoria, dar şi în literatura română, prin cunoscuta nuvelă a lui Ioan Slavici, „Popa Tanda”.

Părintele paroh Virgiliu Emanuil Bocșan, în cuvântul său, a mulțumit Preasfintei Treimi pentru binecuvântările pe care le-a revărsat în acești peste şase ani de când s-a început lucrarea ctitoricească din Rontău. De asemenea, parohul a ținut să mulțumească și să își exprime recunoștința față de Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, sub a cărui purtare de grijă s-au împlinit toate lucrările pastoral-misionare și ctitoricești de aici. Nu în ultimul rând, au fost aduse mulțumiri ctitorilor și binefăcătorilor sfântului locaș, tuturor celor care au sprijinit acest demers binecuvântat.

În cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a subliniat necesitatea pastoral-misionară a zidirii noii biserici parohiale din Rontău, care se adaugă salbei de biserici noi ce au început a se construi în ultimii șapte ani în Eparhia Oradiei, fiind în diferite stadii de finalizare, în special în toate noile cartiere din municipiul Oradea, dar și în localitățile suburbane din zona metropolitană a Oradiei, venind în întâmpinarea nevoilor duhovnicești ale dreptmăritorilor creștini. Ierarhul a mulțumit autorităților locale, Consiliului Local al comunei Sânmartin, în frunte cu Domnul primar Lucian Popuș, pentru implicarea și sprijinul consistent pe care l-au acordat în vederea construirii noii biserici din Rontău, ca şi celorlalte biserici ortodoxe din comuna Sânmartin, îndemnând ca, și pe mai departe, să fie continuate lucrările, astfel încât sfântul locaș să poată fi finalizat și pregătit pentru târnosire.