Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Oradea

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Oradea

În Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită prin ample manifestări religioase şi militare, la împlinirea a 95 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei,  a participat la Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, unde s-au înălţat rugăciuni pentru eroii neamului românesc din toate timpurile şi din toate locurile şi a fost săvârşită slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Naţionale a României, mulţumindu-se Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate de-a lungul vremii peste poporul român.

Apoi, Chiriarhul Oradiei a luat parte, începând cu ora 12, în Piaţa Unirii din centrul municipiului Oradea, la ceremonialul religios-militar, desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale şi centrale şi a peste 10.000 de orădeni.

Manifestarea a început cu o slujbă de Te Deum oficiată, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei, de către preoţii capelani care activează  în cadrul structurilor militare ale Garnizoanei Oradea, răspunsurile fiind date de către corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. Au urmat discursuri rostite de Domnul Claudiu Pop, Prefectul Judeţului Bihor, şi de Domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Faur, care au evocat importanţa şi semnificaţiile Zilei Naţionale a României, fiind subliniat aportul consistent al românilor bihoreni la înfăptuirea Marii Uniri. Prefectul judeţului a înmânat diplome de excelenţă şi un steag tricolor unor bihoreni care, prin profesionalismul lor, au avut rezultate remarcabile în activitate, dând dovadă de altruism şi spirit civic în situaţii de urgenţă.

Manifestarea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la statuia Voievodului Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, precum şi de parada militară la care au luat parte sute de militari, poliţişti, pompieri, jandarmi şi angajaţi ai structurilor militare şi civile de intervenţie, dotaţi cu echipamente, maşini şi autospeciale, urmată de parada elevilor de la unităţile de învăţământ din Oradea.