Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Oradea

Sărbătorirea Zilei Naţionale a României la Oradea

În Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită prin manifestări religioase şi militare, la împlinirea a 97 de ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918.

În după amiaza zilei de 30 noiembrie 2015, la invitația Consulatului General al României la Giula, Ungaria, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a luat parte la dineul oficial și programul festiv dedicat aniversării Zilei Naționale a României, la care au fost prezenți și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria.

În ziua de 1 decembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, în cadrul Sfintei Liturghii s-au înălţat rugăciuni pentru eroii neamului românesc din toate timpurile şi din toate locurile şi a fost săvârşită slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Naţionale a României, mulţumindu-se Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate de-a lungul vremii peste poporul român.

Chiriarhul Oradiei a luat parte, începând cu ora 11, în fața statuii Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie din Oradea, aflat în vecinătatea Catedralei Episcopale, la ceremonialul religios-militar organizat de Prefectura Județului Bihor cu prilejul Zilei Naționale a României, desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale şi centrale şi a peste 20.000 de orădeni.

Manifestarea a început cu o slujbă de Te Deum oficiată, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie al Oradiei, de către preoţii capelani care activează  în cadrul structurilor militare ale Garnizoanei Oradea, răspunsurile fiind date de către corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, dirijat de Arhid. Prof. Ștefan Lakatos. Au urmat discursuri rostite de Domnul Claudiu Pop, Prefectul Judeţului Bihor, şi de Domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Faur, care au evocat importanţa şi semnificaţiile Zilei Naţionale a României, fiind subliniat aportul consistent al românilor bihoreni la înfăptuirea Marii Uniri. Prefectul judeţului a înmânat diplome de excelenţă şi câte un steag tricolor unor cadre militare care, prin profesionalismul lor, au avut rezultate remarcabile în activitatea pe care o desfășoară.

Manifestarea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la statuia Ostașului Român, precum şi de parada militară, desfășurată în parcarea din fața Catedralei Episcopale, la care au luat parte sute de militari, poliţişti, pompieri, jandarmi şi angajaţi ai structurilor militare şi civile de intervenţie, dotaţi cu echipamente, maşini şi autospeciale, urmată de parada elevilor de la unităţile de învăţământ din Oradea.