Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la paraclisul Reședinței Episcopale din Oradea

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la paraclisul Reședinței Episcopale din Oradea

La prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, joi, 23 aprilie 2020, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în paraclisul Reședinței Chiriarhale din Oradea, ocrotit de Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei, ce sunt cinstiți în fiecare an în ziua de 24 aprilie, fiind o înainte-prăznuire a hramului paraclisului.

          În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a punctat învățăturile duhovnicești ce se desprind din cele două pericope evanghelice citite, ambele de la Sfântului Evanghelist Ioan, care pregătesc creștinătatea pentru sărbătoarea cea mare ce urmează, a Pogorârii Duhului Sfânt:

„În Sfânta și Luminata Săptămână a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, joi, la Sfânta Liturghie este rânduit a se citi pericopa evanghelică a întâlnirii și convorbirii Domnului Hristos cu Nicodim, iar miezul convorbirii este nașterea din nou din apă și din Duh, adică vestirea sau prefigurarea Tainei Sfântului Botez. Totodată, amintirea faptului că nașterea din nou se face din apă și din Duh vestește dinainte venirea Sfântului Duh, a Mângâietorului.”

„În vechime, în perioada pascală, la fel ca și la Rusalii, la fel ca și la Arătarea Domnului, adică Boboteaza, ce se serba atunci deodată cu Nașterea Domnului, mulțimi de catehumeni care isprăveau școala catehumenatului și parcurseseră drumul de câțiva ani, în medie cam trei ani, până la primirea Tainei Sfântului Botez, cei aflați în partea finală a luminării, fotizomenii, cei chemați pentru luminare, aceștia primeau Taina Sfântului Botez. De aceea, în toată Săptămâna Luminată se cântă în biserici imnul botezului creștin «Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și-mbrăcat», în locul cântării întreit-sfinte «Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi». Nu întâmplător Botezul se înfăptuia la Învierea Domnului și la celelalte două mari sărbători, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa, dând putere și suflând asupra ucenicilor Săi i-a trimis la propovăduire în toată lumea.”

„Cea de-a doua pericopă evanghelică pe care am ascultat-o, din ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe care astăzi îl sărbătorim, vorbește explicit, din fragmentul pe care îl redă, de la Cina cea de Taină și cuvântarea de despărțire a Mântuitorului Iisus Hristos, pe care am ascultat-o în Sfânta și Marea Săptămână, despre venirea Mângâietorului, a Sfântului Duh.”

 

Ierarhul a vorbit și despre cinstirea de care se bucură Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în neamul nostru românesc:

„În această sfântă zi prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți mucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Sfântul Arhidiacon Ștefan și cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie și cu alți Sfinți Mucenici. Și în pământul nostru binecuvântat, Sfântul Gheorghe a fost foarte cinstit și serbat, vechi biserici avându-l ca ocrotitor, cum a fost vechea mănăstire de la Oroslanus, în părțile Banatului, sau cum sunt multe catedrale vechi, precum cea de la Caransebeș, dar și multe biserici de enorie, cum sunt și la noi în Oradea, care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.”

„În Țara Moldovei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost cinstit cu foarte multă evlavie. Sfântul Voievod Ioan Ștefan al treilea al Moldovei l-a ales pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor al său personal, dar și al Țării Moldovei, iar steagul său de luptă avea icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Catedrala din Suceava, cetate mitropolitană și cetate de scaun, în care erau unși cu Sfântul și Marele Mir domnitorii Moldovei, numită și «Mirăuți», avea hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, cum și biserica principală, pictată în timpul Domnitorului Petru Rareș, a Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are tot hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.”

„Și în Țara Românească Sfântul Gheorghe a fost foarte cinstit. În capitala țării există mai multe biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, între care și Sfântul Gheorghe Vechi, prima catedrală mitropolitană a Țării Românești la București, dar și Sfântul Gheorghe Nou, ctitorită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu și unde se află moaștele sale.”

Chiriarhul Oradiei a adresat alese urări de ani mulți și binecuvântați dreptmăritorilor creștini care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe:

„Fiind o zi de bucurie pentru multe biserici, este și zi de bucurie pentru toți cei care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și își serbează onomastica și cărora le dorim ani mulți cu sănătate, iar cei care s-au săvârșit din neamurile noastre și au purtat numele Marelui Mucenic Gheorghe Dumnezeu să le facă parte de odihnă cu drepții și să se bucure acum și în vecii vecilor de lumina Învierii Domnului, care să strălucească peste toți cei adormiți.”

După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii s-a citit și Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Pr. Cristian Rus