Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sfinții Apostoli Petru și Pavel cinstiți la Mănăstirea Stâna de Vale

Sfinții Apostoli Petru și Pavel cinstiți la Mănăstirea Stâna de Vale

În ziua prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, vineri, 29 iunie 2018, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei s-a aflat în vizită pastorală la Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din staţiunea montană Stâna de Vale, cu prilejul hramului aşezământului monahal.

Ocrotitorii duhovniceşti ai mănăstirii sunt sărbătoriţi cu multă evlavie la Stâna de Vale. Încă din ajunul sărbătorii s-a oficiat slujba privegherii, fiind primiți pelerini  din toate colţurile Eparhiei Oradiei, dar şi din ţară.

 Sărbătoarea mănăstirii bihorene a fost binecuvântată de prezenţa Chiriarhului locului, Preasfinţitul Părinte Sofronie, care a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica mare a mănăstirii, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în prezența a sute de dreptmăritori creștini.

În predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale fragmentului scripturistic în care Sfântul Apostol Petru, în numele celor doisprezece Apostoli, Îl recunoaşte şi Îl mărturiseşte pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu:

„Biserica îi cinstește astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, considerați corifei ai apostolilor, cei care din dragoste pentru Domnul Hristos au mers cu mărturisirea Evangheliei păcii, cu propovăduirea mântuirii până la moartea martirică. L-au iubit pe Mântuitorul Iisus Hristos mai presus decât propriile lor vieți și au ajuns să fie și ei sacrificați, ca niște miei nevinovați, în timpul persecuțiilor dezlănțuite de împăratul păgân Nero împotriva creștinilor la Roma.”

„Mărturisirea de credință a Sfântului Apostol Petru, că Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, stă la temelia credinței Bisericii. De aceea, la sfințirea unei biserici, cea dintâi pericopă evanghelică ce se citește în cadrul procesiunii de înconjurare a sfântului lăcaș este exact cea pe care astăzi am auzit-o cu toții la Sfânta Liturghie, tocmai pentru că mărturisește explicit că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”

„Atunci când Domnul Hristos îi spune lui Petru că pe această piatră va clădi Biserica, este foarte limpede că nu la Apostolul Simon-Petru se referă, căci Biserica nu este construită pe un om, ci pe mărturisirea acestuia, anume că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta este piatra pe care este clădită Biserica. Piatra cea din capul unghiului, cheia de boltă a Bisericii, simbolic și dogmatic vorbind, fiind Însuși Hristos Domnul. Așadar, piatra fundamentală a Bisericii este credința noastră că Domnul Iisus Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu.”

„Această mărturisire este cu atât mai importantă în zilele noastre, când forțele întunericului, știute sau neștiute, care lucrează în lume cu insistență și care caută, pe diferite căi, să înstrăineze cât mai mulți creștini de învățătura de credință cea dreaptă și mântuitoare a Bisericii. Într-o astfel de lume ce se secularizează și se dezbisericește într-un ritm amețitor, pentru noi, creștinii, este vital, este foarte important pentru supraviețuirea noastră duhovnicească, să ne atașăm ferm acestei mărturisiri de credință și nicio clipă în viața noastră să nu cedăm ispitelor, minciunilor, influențelor negative venite dinafară, ce caută să ne înstrăineze de Hristos, să ne rupă de duhul comuniunii cu sfinții, spre a ajunge pradă curselor vrăjmașului, întinse perfid și destul de eficient în lumea ce crede tot mai puțin și se comportă ca și cum Dumnezeu nu ar exista.”

Preacuviosul Părinte Protosinghel Serafim Pop, stareţul Mănăstirii Stâna de Vale, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru bucuria de a se afla la hramul mănăstirii, pentru dragostea și purtarea de grijă, precum şi tuturor pelerinilor care au venit în număr mare să participe la sărbătorirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

La final, Ierarhul a felicitat pe starețul așezământului monahal pentru frumoasa serbare a hramului și a subliniat importanța mărturisirii credinței creștine în lumea contemporană, după modelul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o binecuvântată agapă frăţească, toţi pelerinii prezenţi gustând din bucatele pregătite special cu prilejul hramului.

 *

           Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se află în Masivul Vlădeasa, la altitudinea de 1100 de metri, în mijlocul staţiunii Stâna de Vale, așezământ monahal ctitorit în anul 1990 de către vrednicul de pomenire Episcop Dr. Vasile Coman al Oradiei. Terenul, în suprafaţă de 0,60 hectare, a fost donat de Primăria comunei Budureasa, pe a cărui teritoriu administrativ se află acest aşezământ, iar resursele financiare necesare începerii unui astfel de edificiu au fost puse la dispoziţie de Episcopia Oradiei. Din lipsa personalului monahal, lucrările de construcţie a mănăstirii au fost încredinţate Părintelui Ioan Nat Balint, Protopopul onorar al Beiuşului, în vremea aceea paroh la Budureasa. Între anii 1990 - 1995, Preacucernicia sa a reuşit ridicarea în roşu a bisericii mari a mănăstirii şi a corpului de chilii, până la acoperiş. Astăzi, construcţia bisericii mari este finalizată, prin grija Preacuviosului Părinte stareț Serafim Pop fiind în lucru pictura interioară a sfântului lăcaș.