Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Slujire arhierească în paraclisul de la Reședința Episcopală din Oradea

Slujire arhierească în paraclisul de la Reședința Episcopală din Oradea

În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, 29 martie 2020, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare în paraclisul ocrotit de Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei de la Reședința Episcopală din Oradea.

În predica rostită după citirea celor două fragmente scripturistice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat că, în vremurile de încercare pe care le traversăm, strigătul tatălui copilului bolnav, „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele”, trebuie să devină strigătul umanității întregi către Dumnezeu, pentru izbăvirea din molimă, din suferință și din moarte:

„Cea dintâi pericopă evanghelică, a duminicii, este foarte actuală și potrivită vremurilor noastre. Ea ne descoperă, prin profeția Mântuitorului Iisus Hristos, Pătimirile Sale și Învierea Sa cea de a treia zi din morți. Strigătul părintelui îndurerat de suferința cumplită a fiului său, «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele», este strigătul foarte potrivit vremurilor noastre și, în mod cu totul special, acestui timp de mare încercare, când, așa cum se întâmpla și odinioară în timpul molimelor, bisericile s-au pustiit, sunt goale de credincioși.”

„Dacă ne gândim la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, se va citi din nou miercuri seara, la Denie, în săptămâna ce vine, a cincea a Sfântului și Marelui Post, vedem cum autorul s-a folosit de exemple din Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament pentru a-și plânge păcatele și, prin glasul său, pentru a ne plânge cu toții păcatele, pentru a face pocăință atât de necesară pentru mântuirea noastră și atât de necesară mai ales acum când ușile bisericilor s-au închis.”

„Copilul cel bolnav și suferind din pericopa evanghelică a duminicii, ce a fost vindecat de Domnul Iisus Hristos, îl putem asemăna cu sufletul nostru, cu viața noastră. Și noi, din tinerețile noastre suntem ispitiți de lume, de trupurile noastre și de diavolul, și cădem, așa încât viața noastră sufletească este jefuită prin păcat și patimi și bolim cumplit și suferim amarnic, lipsiți fiind de harul lui Dumnezeu. Astfel, răutățile din lume ne-au invadat viața și suntem asemenea copilului bolnav. În această situație, din adâncul inimii, cu toate puterile noastre, strigăm și noi către Domnul, cerându-I să ne vindece.”

„Acum, mai mult ca oricând, strigăm către Domnul Iisus Hristos cu lacrimi pentru a ne vindeca, pentru a vindeca lumea, pentru a-Și vindeca poporul, pentru a salva umanitatea, așa cum a salvat-o venind în lume și murind pentru noi, dar înviind tot pentru noi. De aceea, acum strigăm pentru lumea întreagă: «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.» Oricât de puțină și clătinată ne-ar fi credința, totuși credem și știm și înțelegem că Singurul Care ne poate scoate din încercarea de acum, din molimă, din boală, din moarte este Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Cel veșnic al Tatălui, Care S-a făcut Om și a murit, fără de păcat fiind, pentru păcatele noastre, pentru ca prin moartea Sa să omoare moartea noastră.”

„Nu avem altă cale, decât a întoarcerii la El. Nu avem altă soluție pentru situația de cumpănă în care ne aflăm, decât apelul la Fiul Cel Veșnic al Tatălui, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, ca să vină și să ridice de pe umerii noștri povara ce Dumnezeu a îngăduit să o purtăm. Nu avem alt medicament, nu avem alt leac, nu avem alt balsam și vindecare nu este în afară de Domnul, Doctorul Cel Mare al vieții noastre.”

„Acum avem șansa să redescoperim bunătatea ascunsă în sufletul nostru și umbrită de atâtea rele și de atâta egoism. Ni se oferă acum, din pedagogie divină, prin grija lui Dumnezeu față de sufletele noastre și de viața noastră veșnică, ocazia să redescoperim umanitatea din noi, să ridicăm vălul de pe rezervele de bunătate pe care le mai avem și să le folosim în ajutorarea aproapelui.”

În cadrul Sfintei Liturghii, la Ectenia mare și la Ectenia întreită Ierarhul a citit cereri speciale pentru cei bolnavi și aflați în suferință, precum și rugăciuni pentru ferirea de moarte năprasnică la boli molipsitoare, iar la finalul Sfintei Liturghii a cântat rugăciunea Tatăl nostru, condacul Apărătoare Doamnă și a citit Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

La ora 12 clopotele de la toate bisericile parohiale și mănăstirești din Episcopia Oradiei au fost trase timp de două minute.

Pr. Cristian Rus