Momente istorice în parohia Sânmartin de Beiuș din Protopopiatul Beiuș, în Duminica a cincea după Rusalii, 12 iulie 2020, la pomenirea cinstitei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos, cu prilejul vizitei pastorale a Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în străvechea comunitate românească de lângă orașul Beiuș. Ierarhul a oficiat slujba de târnosire a vechii biserici, de lemn, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, ridicată în anul 1885, după lucrări de restaurare la interior și exterior realizate între anii 2016-2020, biserica nefiind târnosită până în prezent.

Pe lângă hramul consacrat, Chiriarhul Oradiei a așezat noi ocrotitori vechiului sfânt lăcaș: Sfântul Ierarh Martin din Tours (secolul IV), Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei (secolul VII) și Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex (secolul XX).

Slujba de târnosire a fost urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhierești în biserica nouă, de zid, a enoriei, cu hramurile Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, ce a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie în urmă cu șase ani, la 4 mai 2014. Au luat parte la sfintele slujbe credincioşi din parohia Sânmartin de Beiuş şi din localităţile învecinate, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale și locale.

După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit o frumoasă predică în care a subliniat învățăturile duhovnicești ce se desprind din minunea vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, săvârșită de către Mântuitorul Iisus Hristos:

„Pericopa evanghelică ce s-a citit astăzi, ori de câte ori o ascultăm, ne pune pe gânduri pentru că, după ce auzim și vedem cu ochii sufletului minunea săvârșită de Domnul Iisus Hristos, ne putem umple de mirare, căci cei care au fost martorii minunii, după ce demonii au intrat în turmele lor de porci, pe care ei îi creșteau doar ca să îi vândă, iudeilor nefiindu-le îngăduit să mănânce carne de porc, iar porcii s-au aruncat în mare și s-au înecat, producându-le, astfel, pagubă, cei prezenți, așadar, I-au cerut Săvârșitorului minunii să plece din mijlocul lor. Adică preferau să trăiască știind că doi dintre frații lor sunt posedați de duhuri necurate, fiind în suferință, decât să aibă pagubă materială prin prezența Domnului Hristos în mijlocul lor.”

„Această pericopă evanghelică ne pune pe gânduri, însă, totodată, ne învață foarte multe. În primul rând ni se descoperă puterea lui Dumnezeu lucrând prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Care vine să ne vindece pe noi toți de păcat, de neputințe și de toate formele de boală, inclusiv de cele care bântuie în zilele noastre și care îi sperie pe mulți, dar mai ales de moarte. Vedem apoi dragostea nelimitată a lui Dumnezeu față de oameni, Care nu Se uită la ceea ce face omul, căci cei doi demonizați îi înspăimântau pe ceilalți oameni, și nu îi judecă pe oameni așa cum noi, oamenii, ne judecăm unii pe alții, ci, din dragoste pentru noi, oamenii, face totul pentru ca să ne mântuim.”

„În al doilea rând, din această pericopă evanghelică înțelegem că în lume există și o forță a răului, duhurile necurate, puterile demonice care își exercită și își manifestă forța lor distructivă, forțe demonice care vor să îl distrugă, să îl desfigureze pe om, să îl arunce în întuneric, să îl umple de spaimă, de frică, de teroare, să îl înnebunească. Cu această forță a duhurilor rele, cu forța distructivă a diavolilor lucrează și duhul lui antihrist în vremurile noastre.”

„A treia învățătură pe care o primim din cuvintele scripturistice pe care le-am ascultat astăzi este aceea că, oamenii, deși sunt martori ai minunilor, preferă să trăiască fără Dumnezeu, decât să li se strice afacerile. Este ceea ce se întâmplă și în zilele noastre. Deși sunt oameni bolnavi și oameni posedați de duhuri necurate, existând un mare grad de demonizare în societate, Dumnezeu caută mereu să îi vindece pe oameni, iar vindecarea se produce în Biserică. Numai că oamenilor le este mai comod fără Dumnezeu în mijlocul lor, întorcându-I, de multe ori, spatele și cerându-I să plece de la ei.”

În cadrul slujbei, Părintele paroh Valer Radu Staniș a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor, pentru lucrarea pastoral-misionară desfăşurată în parohie şi pentru strădaniile depuse în vederea restaurării vechii biserici de lemn.

Părintele Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului, iar parohul Valer Radu Staniș a adus mulțumiri Preasfințitului Părinte Sofronie pentru grija părintească, dar și credincioșilor care au ajutat la restaurarea bisericii vechi din Sânmartin de Beiuș, fiind oferite diplome de apreciere din partea Ierarhului celor mai importanți binefăcători.

Pe parcursul întregii zile, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

 *

Localitatea Sânmartin de Beiuş este situată în sudul judeţului Bihor, la 4 km nord de municipiul Beiuş și aparține de comuna Pocola. Cercetările arheologice efectuate în anul 1990 la Sânmartin de Beiuș atestă prezența unei vechi așezări, încă din secolele X-XI, fiind localizate, în partea de hotar numit „La Piatră”, vatra de locuire a satului, cimitirul și locul unde se afla biserica.

Viețuirea pe aceste locuri este, însă, mult mai veche, căci denumirea localității se trage de la Sfântul Ierarh Martin din Tours (317-397), născut la Sabaria, în provincia romană Panonia, care, în calitatea sa de general în armata romană, a trecut cu trupele prin aceste locuri. Mai târziu aici s-a edificat o așezare monastică al cărui prim stareț a fost un anume monah Martin.

Vechea biserică din Sânmartin de Beiuș  datează din anul 1885, însă înaintea ei au mai existat câteva biserici de lemn, una în vechea vatră a satului, distrusă de tunurile generalului Bukow, și alta în cimitirul vechi, mistuită de foc.

Pr. Cristian Rus