„Dragostile noastre, bade, mărg pă drum cătă Orade`”. Seară tradițională caritabilă organizată de ASCOR Oradea
Duminică, 23 februarie 2025, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Oradea a organizat prima ediție a proiectului caritabil „Dragostile noastre, bade, mărg pă drum cătă Orade`”. Evenimentul a fost o extensie a unui proiect mai amplu, „Dăruind vei dobândi”, prin care studenții creștini ortodocși luptă de mai mulți ani împotriva abandonului școlar.
Seara s-a desfășurat la restaurantul „La Moroșanu”, situat în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea, începând cu ora 17:00, și a reunit peste 80 de participanți. Organizatorii au creat o atmosferă autentică, încărcată de tradiții, cu muzică populară, dansuri specifice, preparate tradiționale, dulciuri, băuturi răcoritoare nonalcoolice și multă voie bună. Participanții au avut acces gratuit la eveniment, pe baza unei confirmări prealabile, cu respectarea dress code-ului, care impunea purtarea a cel puțin unui element vestimentar tradițional.
Caracterul caritabil al proiectului a fost susținut prin donații benevole, depuse în urnele special amplasate, precum și prin achiziționarea de mărțișoare confecționate de studenții ascoreni, expuse spre vânzare în cadrul evenimentului.
Atmosfera a fost întreținută de Andrei Dem și Roxana Tîrb, alături de formația lor, iar ansamblurile folclorice Junii de Vest, Nuntașii Bihorului și Asociația Folclor fără frontiere au oferit momente artistice inedite, spre încântarea celor prezenți.
La finalul serii, au fost oferite 10 premii speciale pentru participanții care au purtat cele mai complete și autentice costume populare. Premiile au constat în vouchere de reducere, accesorii decorative pentru costumele populare, „șterguri” autentice și tablouri cu motive tradiționale.
Cu ajutorul celor 6.200 de lei colectați în cadrul acestui eveniment, membrii Asociației Studenților Creștin Ortodocși – filiala Oradea vor organiza, în perioada Postului Mare, acțiuni de sprijinire a copiilor proveniți din medii defavorizate. Fondurile vor fi utilizate pentru completarea rechizitelor școlare, achiziționarea de materiale didactice, plata unor abonamente de transport, precum și pentru alimente și articole vestimentare.
Mihai Alec – vicepreședinte ASCOR