În inima călătoriei lăuntrice a Postului Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica Dreptmăritoare serbează cu solemnitate și sobrietate Sfântul Altar de Jertfă al Supremului Sacrificiu pe care Fiul lui Dumnezeu Înomenit l-a săvârșit pentru mântuirea neamului omenesc: Sfânta, de Viață purtătoarea și Biruitoarea Cruce.

În Duminica Sfintei Cruci, cea de a treia din Sfântul și Marele Post, 23 martie 2025, Chiriarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară al Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, maicile așezământului monahal oferind răspunsurile liturgice.

Citirea cuvântului evanghelic din această Duminică a readus în atenția Bisericii lui Hristos îndemnurile Mântuitorului cu privire la luarea crucii și urmarea Sa (Marcu 8, 34-38). Succesiv evocării pericopei neotestamentare  centrale, Episcopul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc în care a subliniat profunzimea și actualitatea chemării evanghelice la lepădarea de sine, la asumarea crucii personale și la urmarea cu credincioșie lui Hristos, într-o vreme în care valorile autentice ale Evangheliei sunt adesea sufocate de zgomotul lumii.     Așa cum Sfânta Cruce străjuiește din mijloc efortul duhovnicesc al Bisericii din răstimpul Păresimilor, astfel suntem chemați să așezăm cu evlavie Crucea Domnului în miezul existenței noastre, meditând la mesajul iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu, pe care Crucea tainic ni-l transmite. La jumătatea Sfântului și Marelui Post ne este înălțată Sfânta Cruce, în a treia Duminică. Astăzi vedem Crucea Domnului, pe care, din dragostea Tatălui, Fiul trimis în lume prin tainica lucrare a Duhului Sfânt, Arhiereul nostru Cel Mare, Se aduce pe Sine Însuși ca Jertfă de Răscumpărare pentru păcatele noastre. Da, El, Cel fără de păcat alege să moară pentru păcatele noastre. Și nu este orice moarte, e moartea pe Cruce. Acum, să ne uităm iubiți frați și surori, cum arată Crucea; Crucea care despică lumea, despică Universul! Cum este? Are cele două brațe. Este brațul care ne unește cu Cerul și brațul care ne îmbrățișează. În Sfânta Cruce vedem Dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu-Omul răstignit pe Cruce ne cuprinde în Brațele Sale iubitoare, răstignite, pe noi toți!  Ia asupra Sa povara păcatelor noastre, le pironește pe Cruce, pentru ca în Lumina Învierii să ne scoată pe noi din întuneric și din osânda morții și a iadului, întorcându-ne acolo de unde păcatele ne-au izgonit. Brațele iubitoare ale Tatălui Ceresc. Comuniunea de dragoste prin Fiul, în Duhul Sfânt, cu Tatăl Cel Ceresc. Despre aceasta este vorba și în Duminica de azi, și în întreg Sfântul și Marele Post, și la Praznicul Luminatei Învieri și pe parcursul întregii noastre călători pământești.

Mai mult decât atât, Preasfinția Sa a mai insistat asupra înțelegerii duhovnicești că viața omului este o călătorie tainică între chemarea iubirii divine și răspunsul libertății sale. Între începutul pe care nu-l alegem și sfârșitul pe care nu-l cunoaștem, se află povestea dragostei lui Dumnezeu, care ne poartă, smerit și necontenit, spre Înviere. Dragostea lui Dumnezeu este povestea vieții noastre. Venim în lume nu pentru că vrem noi, ci pentru că vrea Dumnezeu și vor părinții noștri. Din dragoste. Din darul lui Dumnezeu, pentru că omul are Chipul lui Dumnezeu și Chipul lui Dumnezeu este dragostea. Chipul Ipostasului Tatălui este Fiul, iar Fiul este Arătarea Dragostei Tatălui Ceresc prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt. Împărăția Cerurilor coboară prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt încă de aici, mai dinainte de a gusta noi moartea, prin care, da, trebuie să trecem, pentru a ne muta spre Lumina Învierii. Pentru că și moartea noastră, pentru ca răutatea să nu fie la nesfârșit, are un rost, nu este creată de Dumnezeu, însă a intrat în seminția oamenilor prin neascultare de Dumnezeu. De aceea, primirea crucii de către fiecare dintre noi, în smerenie, în pocăință, în umilință, așa cum din dragoste Se sacrifică Dumnezeu pentru noi, este cheia frumuseții viețuirii pe pământ, cheia fericirii, a mulțumirii sufletești. Omul veșnic nemulțumit, frustrat, veșnic revoltat, gata să scandalizeze toată lumea pentru că nu i se satisfac pretențiile îndată, este în afara dragostei lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu te îndeamnă inevitabil la smerenie, la umilință, primindu-le pe toate așa cum Hristos le-a primit. Așa cum frumos ne învață, pentru că suntem în mănăstire, literatura monastică bogată, în care Părinții pustiei vorbesc despre calea sfântă a smereniei, a Crucii, calea mântuitoare care ne salvează din moartea pe care ne-o aduce slava lumii cu amăgirile ei. Cea mai adecvată redare pentru practica vieții noastre, respectând îndemnul Domnului de a-I urma și a lăsa la o parte mândria și slava deșartă, este cuvântul din înțelepciunea ascetică. Fiecare poate fi interpelat prin acest cuvânt, pentru a putea vedea adevărata măsură duhovnicească, nu cea care ni se pare nouă că o avem. Pentru că ispitirile întunericului, duhurilor necurate și slujitorilor lor vin în fiecare clipă a vieții, să ne arate pe ce piscuri om fi ajuns. Dar cuvântul care ne întreabă și care se adresează direct mândriei noastre este: „ți-a ajuns ocara ca cinstea?” Dacă n-am ajuns la măsura asta, încă mai avem de făcut pocăință și efort duhovnicesc, pentru că viața noastră, a creștinilor, este un drum al crucii.

În final, înțelegem că viețuirea noastră pe pământ este o chemare tainică la receptarea și practicarea concretă a dragostei dumnezeiești, anticipând veșnicia în care omul este chemat să devină împreună-lucrător al Împărăției, în acest itinerar sfânt Crucea devenind busola sufletului, iar postirea, cursul intensiv și tăcut în care învățăm limbajul iubirii milostive a lui Dumnezeu. Aceasta este menirea omului pe pământ, să extindă și să înmulțească dragostea lui Dumnezeu, înțelegerea, comuniunea, iar nu răutatea. Pocăința, calea crucii este „primăvara” vieții noastre. Sfântul și Marele Post este exercițiul pentru întreaga noastră viață. Crucea ne străjuiește de la naștere, când mama ne însemnează cu semnul Sfintei Cruci și apoi o interiorizăm în Taina Sfântului Botez pe parcursul întregii vieți. Când închidem ochii, o primim la căpătâi, căci când trupurile adormite, mergând în așteptarea învierii, sunt coborâte în pământul din care trupurile noastre sunt luate, tot Crucea ne străjuiește – semnul Biruinței asupra morții, semnul Dragostei lui Dumnezeu, semnul Primirii noastre în Brațele iubitoare ale Tatălui Ceresc, prin Brațele întinse pe Cruce ale Fiului lui Dumnezeu Înomenit. Este Jertfa primită din darul Duhului Sfânt ca Pecete pentru întreaga noastră viață, până în ziua cea mare, când pe cer se va arăta Semnul Fiului Omului, Crucea pe care a fost răstignit. El Se va întoarce în Slavă, să judece viii și morții. De aceea, nouă nu ne rămâne decât să ne rugăm cu umilință, cu smerenie, în duh de pocăință, în sfântă unitate a întregii Biserici a lui Hristos pentru iertarea păcatelor noastre și ale semenilor noștri, în vederea moștenirii Împărăției cerurilor, în Brațele iubitoare ale lui Dumnezeu.

În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Oradiei l-a hirotonit pe diaconul Marius-Ioan Tomuța întru preot, urmând să păstorească enoria credincioșilor din localitatea Păulești, Protopopiatul Marghita.

La finele Sfintei Liturghii, Părintele Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii Sfintei Cruci, a ținut o alocuțiune festivă în care a mulțumit Ierarhului și a evidențiat caracterul aniversar al slujirii arhierești, prin care sunt serbați cei 33 de ani de la punerea pietrei de temelie a sfântului așezământ monahal.

Nu în ultimul rând, Ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru credincioșii prezenți la sfânta slujbă, felicitând obștea mănăstirii călăuzite de Maica stavroforă Mina Bădilă - stareța mănăstirii, dimpreună cu toți ostenitorii și binefăcătorii, pentru ampla lucrare pastoral-misionară pe care o desfășoară cu multă evlavie, în duh filocalic, constituindu-se într-o veritabilă oază de liniște pentru credincioșii care-i trec pragul.

pr. Andi-Constantin Bacter