Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Comunicat de Presă - 3 aprilie 2025

Comunicat de Presă - 3 aprilie 2025

Astăzi, 3 aprilie 2025, la sediul Centrului Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei s-a întrunit Consistoriul Eparhial – organismul de judecată bisericească – în vederea analizării și judecării cauzei preotului Ciprian-Romeo Mega de la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Spiridon al Trimitundei Oradea, conform procedurii și termenelor de judecată regulamentar stabilite.

Ședința propriu-zisă s-a desfășurat începând cu ora 10.00, în prezența tuturor membrilor Consistoriului Eparhial, care au constatat neprezentarea preotului citat. Pe cale de consecință, conform reglementărilor specifice, membrii consistoriului au decis stabilirea unui nou termen de judecată pentru data de 29 aprilie 2025 și parcurgerea etapelor oficiale de citare și comunicare a noului termen către preotul în cauză.

De altfel, neprezentarea la judecata Consistoriului Eparhial a preotului Ciprian-Romeo Mega putea fi anticipată din postările publice efectuate de acesta pe contul personal de Facebook în ziua de miercuri, 2 aprilie 2025, cu scopul învăluirii în confuzie a opiniei publice – necunoscătoare, pe bună dreptate, a procedurilor de judecată și administrație bisericească – prin nefondate, false și subiective acuze adresate autorității bisericești, pe de o parte, și al reiterării mult uzitatului refren de victimă a „sistemului” în ceea ce îl privește, pe de altă parte.

Accesul la dosarul cauzei a fost oferit preotului Ciprian-Romeo Mega, în limitele regulamentare și cu respectarea procedurilor în vigoare, din momentul citării pentru judecată (11 martie 2025). Până în preziua termenului de judecată, 2 aprilie 2025, preotul în cauză nu doar că nu a făcut absolut niciun demers de cunoaștere a dosarului de judecată, ci, dimpotrivă, a anunțat în repetate rânduri că nu recunoaște canonicitatea și validitatea Consistoriului Eparhial și că nu se va prezenta la judecata acestuia.

Într-o spontană schimbare de strategie, cu vădit caracter mediatic, cu mai puțin de 24 de ore înaintea întrunirii consistoriului, printr-un email trimis Episcopiei Oradiei și apoi publicat pe pagina personală de Facebook, preotul Ciprian-Romeo Mega a solicitat ca, pentru construirea apărării, să-i fie pus la dispoziție dosarul de cercetare în fotocopie, deplin conștient că regulamentele bisericești interzic explicit aceasta, clericul citat având acces la dosarul cauzei sale exclusiv în format fizic. Răspunzând solicitării, președintele Consistoriului Eparhial i-a adus la cunoștință preotului posibilitatea consultării dosarului în format fizic, la sediul Centrului Eparhial, în ziua următoare, începând cu ora 9.00.

Prin urmare, se poate observa, cu caracter de evidență, faptul că recentul demers al preotului Ciprian-Romeo Mega se înscrie în spirala episoadelor regizorale diversioniste și victimizatoare, cu care ne-a obișnuit de îndelungată vreme, menite să genereze și mai multă dezorientare și tulburare în spațiul public, într-o încercare disperată de a-și menține „aura” mesianică – construită artificial și susținută nevrotic – de unic „erou al adevărului” într-un pretins ocean al imposturii. De altfel, în aceeași direcție se înscriu și postările ritmate din aceste zile, în care, prin crase distorsionări ale adevărului, încearcă cât se poate de clar decentrarea atenției opiniei publice de la situația gravisimă în care se găsește și orientarea spre teme cu caracter senzaționalist.

Cu părere de rău, constatăm că în apropierea unei judecăți canonice care ar trebui să se desfășoare cu sobrietate, discreție, discernământ și în Duhul Adevărului, preotul Ciprian-Romeo Mega a ales, încă o dată, să ducă în spațiul public chestiuni eminamente bisericești, cu o încărcătură emoțională care nu reflectă sub nicio formă realitatea, preotul alterând voit adevărul cu intenția manipulării opiniei publice. Judecata Consistoriului Eparhial nu este nici simulacru, nici formalitate, consistoriul fiind o structură canonică, alcătuită din preoți aleși, cu experiență, chemați să delibereze în chip duhovnicesc, nu în spirit de vendetă. A sugera că verdictul este prestabilit aduce atingere nu doar instituției Consistoriului, ci și onoarei și demnității celor care o compun. Departe de a fi o răzbunare personală, cazul de față este, în fapt, o profundă problemă eclezială. Nu se judecă un om, ci se evaluează, în lumina responsabilității și a adevărului, o conduită clericală publică, specifică, ce pune sub semnul întrebării însăși misiunea preotului în societatea de astăzi.

Este regretabil că, în locul unui dialog sincer, purtat cu smerenie și înțelepciune, asistăm la o construcție retorică în care acuzațiile se împletesc cu interpretări strict subiective și generalizări nefondate. Nimeni nu are de câștigat dintr-un asemenea demers, cu atât mai puțin Biserica, a cărei unitate, rânduială și demnitate ar trebui păzite de către toți slujitorii ei.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei