Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, cunoscută și ca Duminica Iertării, reprezintă pragul dintre viața cotidiană, adesea marcată de automatism și risipire, și începutul Postului Mare, care ne cheamă la o ieșire din superficial și o revenire la esențial. Este ziua în care nu doar că ne amintim de căderea omului, ci și primim invitația la întoarcere, la redescoperirea sensului autentic al vieții. Este timpul ridicării, al reîntoarcerii, al vindecării. O călătorie nu spre un trecut pierdut, ci spre împlinirea noastră în iubirea Tatălui.

În această Duminică a Izgonirii și a Iertării, 2 martie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști pe Altarul catholiconului Mănăstirii Izbuc, alături de un sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi. Pentru Ierarhul Oradiei, Duminica lăsatului de sec pentru Sfântul și Marele Post este o zi liturgică specială, întrucât în urmă cu 26 de ani, la data de 21 februarie 1999, în Catedrala istorică a românilor ortodocși din Ungaria, Preasfinția Sa primea cerescul dar al arhieriei, prin punerea mâinilor vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist al României și a altor ierarhi ai Bisericii noastre, devenind cel dintâi Arhipăstor al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Pericopa evanghelică evocată la Sfânta Liturghie ne-a readus în atenție învățătura Domnului Hristos despre iertare, post și neagonisire (Matei 6, 14-21), pe care Biserica o așază la temelia întregului efort duhovnicesc din perioada imediat următoare. În continuarea lecturii mateiene, Episcopul Oradiei le-a vorbit obștii mănăstirii și pelerinilor despre faptul că Postul Mare este ieșirea sufletului din iluzia autosuficienței, o izgonire a idolilor lăuntrici care ne leagă de efemer,  învățându-ne să ne înțelegem fragilitatea și să descoperim că libertatea autentică nu constă în acumulare, ci în dăruire, iar singura împlinire reală este comuniunea cu Dumnezeu.

În deschiderea cuvântului de învățătură, Ierarhul a surprins paradoxul libertății greșit înțelese, subliniind că adevărata eliberare nu vine din răzvrătire sau autonomie, ci din întoarcerea smerită în Brațele Tatălui, iar Postul Mare ne pune înainte tocmai acest drum al luminii, al transformării, al pocăinței bucuroase. Duminica lăsatului de sec este pragul peste care pășim intrând în atmosfera duhovnicească de bucurie sfântă a Sfântului și Marelui Post, care nu este o perioadă de tristețe, ci o bucurie trăită în smerenie, străpungerea inimii și pocăință; o pocăință bucuroasă, pentru întoarcerea în Brațele lui Dumnezeu. Este o perioadă luminoasă care ne ușurează de multe neputințe și, mai ales, ne aduce, din darul lui Dumnezeu, harul transformării vieții noastre, pentru a fi cât mai bineplăcută înaintea Celui Care vine ca să ne salveze din robia păcatului și a morții. Astăzi este Duminica în care Biserica întreagă își aduce aminte de izgonirea lui Adam din Rai, cauzată de alegerea pe care Adam a făcut-o, ascultând de diavolul și dorind să fie ca Dumnezeu, însă fără Dumnezeu. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ne aduce aminte cum am ajuns aici, în lume, prin Adam, și cum ne-am înstrăinat de Dumnezeu. Dar ce este aici, în lumea aceasta, în afara Raiului, dacă tot ne-am dorit să fim ca Dumnezeu și să cunoaștem binele și răul? Mizerie și moarte. Da, plata pentru păcat este moartea, dar păcatul neascultării, al răzvrătirii, a adus toate celelalte păcate după. În momentul în care omul nu mai ascultă de Părintele său Ceresc, atunci omul se consideră stăpânul propriei vieți, autosuficient, izvorând, din automulțumire și pofta de stăpânire, dorința de asuprire asupra aproapelui și întreg cortegiul de păcate. Bineînțeles, aceasta nu poate niciodată să producă stare de fericire, doar neîmplinire. Acestea trebuie să ni le aducem aminte, și nu doar în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, ci în fiecare zi a vieții noastre. Unde am ajuns, dacă ne-am înstrăinat de Dumnezeu?

Postul Mare ne amintește că nu suntem condamnați la izgonire și exil, ci suntem chemați la întoarcere, nefiind doar un exercițiu spiritual anual, ci repetiția marelui drum al vieții noastre spre Împărăția lui Dumnezeu. Sfântul și Marele Post este călătoria simbolică, anuală, a fiecăruia dintre noi, ieșind din mizeria propriilor noastre păcate și neputințe prin pocăință și întoarcerea la Cel Care are putere; Singurul Care are puterea să ne scoată din păcat și din moarte, Singurul Care poate să ne scoată sufletul din iad, din iadul în care noi alegem să fim prin răutatea noastră. Culmea de slavă este la sfârșitul călătoriei și o vedem zugrăvită minunat în icoana Învierii Domnului, în care Hristos apare pogorându-Se la iad, de unde îi scoate pe Adam și pe Eva. De fapt, orice zi de Duminică este o Zi a Învierii. Și astăzi am auzit imnele pascale care s-au cântat înainte de începutul Sfintei Liturghii, am auzit cum se bucură Adam și Eva, pentru că îi scoate Hristos din iad. Călătoria noastră duhovnicească începe cu izgonirea noastră din Casa Tatălui Ceresc și se încheie glorios prin Cel Înviat Care ne scoate sufletul din iad. Pentru că, dragii mei, în Adam și în Eva suntem noi toți cuprinși. Pentru fiecare dintre noi a venit Hristos, pentru fiecare dintre noi S-a răstignit Hristos, pentru fiecare dintre noi a înviat Hristos. De aceea, Sfântul și Marele Post este o perioadă specială a anului, însă este o pregătire pentru întreaga viață. Întreg anul și toată viața noastră nu poate fi altceva – aici, în afara Paradisului – decât cale de întoarcere spre Tatăl Cel Ceresc, în cadrul căreia, prin tainica lucrare a Duhului Sfânt prin Biserică, ne duce Păstorul Cel Mare, Arhiereul sufletelor noastre, Cel Care ne păstorește cu toiag de fier, Domnul nostru Iisus Hristos.

În final, Chiriarhul a făcut un apel la trezirea inimii, la conștientizarea faptului că adevărata bogăție nu stă în cele ale lumii, pe care le adunăm cu nesaț, ci în comuniunea cu Dumnezeu, iar într-o inimă plină de sine nu mai este loc pentru harul lui Dumnezeu. Mântuitorul ne avertizează cu privire la unde ne adunăm comoara, căci acolo ne este inima. Dacă golim inima de idolatrie, de egolatrie și doborâm „zeul” pe care l-am pus acolo - cum sunt banii, de unde ne vine și dorința de succes în afaceri, sau alte nebunii, pentru că asta sunt, nebunii care nu te salvează din moarte –, am fi mult mai linștiți și împăcați. Da, Dumnezeu este atotputernic și ne respectă libertatea, dar, pentru ca harul Lui să poată lucra, trebuie să renunțăm la pretențiile pe care le ridicăm. Dumnezeu nu dă buzna, ci bate la ușă. El respectă libertatea omului, însă numai noi, oamenii, suntem nepoliticoși și am uitat cu totul de educație, de bun-simț și respect, întrucât nu ne mai pasă de nimeni, din nefericire. Dar Dumnezeu este discret, e delicat, nu lucrează împotriva voii noastre. Dacă noi suntem fericiți cu ceea ce avem și ne vedem așa de importanți – încât nu mai avem loc de Dumnezeu în viața noastră –, cum ar putea diafana adiere a Duhului Sfânt să ne transforme inima? Prin urmare, Postul cel Mare ne ajută prin calea pocăinței, care, de bună seamă, trebuie să devină calea întregii noastre vieți. Până închidem ochii, neîncetat să Îl chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, întâlnindu-ne cu El și cu toții, împreună, în comuniunea sfântă a Duhului Sfânt, în viața de har a Bisericii, unde primim Merinde pentru viața cea veșnică, așa cum ne-a lăsat Hristos: Trupul și Sângele Său. Nu este altă fericire, fraților și surorilor, aici, pe pământ, și nici în ceruri, decât cea împreună cu Dumnezeu – Izvorul Vieții. Orice înstrăinare de Dumnezeu aduce după sine mizerie și moarte. Să nu ne punem speranța în falșii profeți, ci doar în Cel Care a biruit moartea cu Moartea Sa pe Cruce. Numele Lui este Iisus Hristos. Și în Numele Lui tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt. Lui Îi slujim, Lui vrem să Îi urmăm.

La încheierea sfintei slujbe, Preasfinția Sa a ținut o alocuțiune ocazională în cadrul căreia a adresat binecuvântările și urările cuvenite la începutul Sfântului și Marelui Post, îndemnându-i pe credincioși să ia parte cu râvnă la cel mai important exercițiu ascetic al Bisericii.

Programul liturgic a continuat cu slujba litiei mici pentru cei adormiți, apoi a urmat oficierea Tainei Sfântului Maslu de obște în fața altarului de vară din apropierea catholiconului, la care au luat parte sute de pelerini.

pr. Andi-Constantin Bacter