La începutul perioadei de urcuș duhovnicesc a Triodului, în Duminica vameșului și a fariseului, 9 februarie 2025, la Odovania praznicului Întâmpinării Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la biserica Garnizoanei Oradea, în sobor de preoți și diaconi, fiind cea dintâi liturghie arhierească de la numirea unui nou preot militar al acestei unități, Părintele Ionuț-Iuliu Jolța.

Momentul rânduit citirii Evangheliei a adus în atenția Bisericii pasajul neotestamentar în care Sfântul Apostol Luca relatează parabola (Luca 18, 10-14) rostită de Domnul Hristos în contextul observării celor care „se credeau că sunt drepţi şi priveau cu dispreţ pe ceilalţi”. În succesiunea lecturii liturgice, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a reliefat că smerenia este cheia întoarcerii la Dumnezeu și singura cale autentică spre mântuire, în contrast cu mândria care duce la cădere și autosuficiență, întărind învățătura că pocăința nu este un formalism, ci o transformare profundă a inimii, inspirată de Smerenia Supremă a lui Hristos, iar ascultarea și ordinea rânduită de Dumnezeu sunt antidoturi împotriva egolatriei și răzvrătirii.

Preasfinția Sa a început prin a explica pentru cei prezenți care este principiul director și coordonata supremă de orientare în perioada anuală ce tocmai a sosit în viața de har a Bisericii. Astăzi începe călătoria noastră de zece săptămâni până la Sfânta și Luminata Înviere. Este un drum al pocăinței, un drum al smereniei care ne duce pe toți creștinii la măsura înaltă a Smereniei Supreme, Smerenia lui Hristos Domnul; Care, la Cina cea de Taină, spală picioarele Ucenicilor, Care pe Cruce Își varsă Sângele și Se sacrifică pentru noi, să ne salveze din moarte și primește moartea, El, Cel fără de păcat, pentru păcatele noastre, primind plata păcatelor noastre, moartea, pentru noi. Numai că pe El moartea nu Îl poate ține captiv, căci este Fiul lui Dumnezeu și înviază a treia zi. Tot pentru noi. Smerenia Supremă a Fiului lui Dumnezeu Înomenit,  Smerenia lui Dumnezeu-Tatăl, Care-Și trimite Fiul să moară pentru noi și să învieze pentru noi, și Smerenia Duhului Sfânt prin Care toate se împlinesc, Smerenia lui Dumnezeu este Smerenia Supremă. Toată perioada Triodului este calea smereniei, a acestei Smerenii. De fapt, este ceea ce ar trebui să fie și cum ar trebui să arate viața noastră, o cale a smereniei, a smeritei întoarceri. Aceasta este pocăința, o cale a smeritei întoarceri în Brațele iubitoare ale lui Dumnezeu.

Viziunea sănătoasă asupra vieții spirituale pe care ne-o predă Domnul Hristos prin parabola evocată în Duminica de debut a Triodului reprezintă în mod simbolic piatra de temelie a tuturor eforturilor pe care credinciosul dorește să le desfășoare în cele zece săptămâni de peregrinare duhovnicească, fără de care toată strădania poate deveni zadarnică și pur formală. Cu pilda vameșului și fariseului începe călătoria noastră duhovnicească spre Sfânta și Luminata Înviere. Calea pocăinței nu trebuie înțeleasă în sensul formal al acesteia. Să luăm aminte, fariseul, din punct de vedere formal, își împlinea datoria față de Legea dată de Dumnezeu prin Moise. Nu e vorba de formalism, ci este vorba despre smerenia autentică. Așa cum, și în ordinea lumească a lucrurilor, patriotismul nu este cel declarat cu emfază, ci cel slujit cu sacrificiu, așa cum faceți dumneavoastră, militarii; nu lăudându-vă, ci sacrificându-vă viețile, familiile, timpul petrecut în familie pentru apărarea valorilor la care ținem cu toții. Așa este și smerenia, dar este mai mult decât atât! Smerenia înseamnă umilința profundă a inimii pe care o avea vameșul, vameșii fiind considerați de toți ca imagini ale corupției. Vameșul desconsiderat de toți este cel care se roagă cu smerenie adâncă înaintea lui Dumnezeu, neîndrăznind să își ridice ochii și cerându-I lui Dumnezeu:„milostiv fi mie, păcătosului!”. Calea postului este calea smereniei. Perioada Triodului este perioada întoarcerii, ca repetiție generală pentru toată viața noastră, chemată să fie întoarcere la Dumnezeu, prin credința în Cel mort pe Cruce și înviat a treia zi din morți. De aceea, vedem, credința noastră este îngemănată cu smerenia, la antipozi stând mândria.

În continuare, Ierarhul a explicat cauza existenței mândriei și, implicit, originea ei demonică, ispită de care omul primordial nu a fost scutit și nici n-a știut să îi facă față, dorind asemănarea cu Dumnezeu, cunoașterea binelui și a răului, dar fără Dumnezeu. Goliciunea lăuntrică a protopărinților nu a putut fi plinită de țeserea frunzelor de smochin, ecourile acelei deșertări resimțindu-le până în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor, iar smerenia hristică și pocăința autentică rămânând singura busolă a întoarcerii Acasă. Calea smereniei este singura care duce la Dumnezeu, fără ea nu se poate, ne-o spune Mântuitorul. Cine se înalță pe sine va fi smerit, se va smeri, iar cine se smerește pe sine va fi înălțat. Dar înălțarea este pe Cruce și prin Cruce se ajunge la Lumina Învierii. Astfel, Duminica de astăzi ne pune înainte alegerea de viață. Mândria sau smerenia. Vrem să fim cineva? Sau înțelegem că fără Dumnezeu nu putem face nimic? Suntem autosuficienți, mulțumiți cu tot ce avem, disprețuind pe toți ceilalți care nu mai contează, ci doar noi contăm? Nu seamănă aceasta cu idolatria, egolatria? Ne facem statuie din propria noastră imagine și o punem pe piedestal, în inimă, aducându-i închinare și jertfă? Sau, smerit, coborâm în inimă cu mintea, rugându-ne: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! De aceea, smerenia este cea mai puternică armă împotriva diavolilor! Demonii nu se pot smeri și nu vor să se smerească, iar când o află la oameni, aceștia nu se pot apropia de ei pentru că îi arde.

Preasfinția Sa a concluzionat făcând trimitere la una dintre inspiratele și istoricele fresce ale picturii moldave de secol XVI, din care se desprinde cât se poate de expresiv antiteza cutremurătoare dintre ordinea armonică a lumii îngerilor și vacarmul celor de dedesubt. Acum, desigur, mândria ne pândește la tot pasul și mai ales dacă în viață cineva ajunge să fie în autoritate, indiferent în ce formă de slujire. Când cineva ajunge într-o anumită demnitate sau obține un anume succes profesional care stârnește admirația celor din jur, întotdeauna ispititorul își găsește loc să vină, să încerce să rănească inima inspirând orgoliu, slavă deșartă, doar-doar se ajunge la mândrie și, apoi, tot cortegiul relelor. Dar există antidot și pentru aceasta! În primul rând este rugăciunea smerită, apoi buna rânduială pe care a lăsat-o Dumnezeu în lumea aceasta. Buna rânduială este oglindirea ierarhiei celeste. Dacă mergeți la Mănăstirea Sucevița, în Bucovina, și pășiți pe sub turnul de la intrare, vă întâmpină extraordinar de frumoasa frescă exterioară, pictată de Cuvioșii Ioan și Sofronie la porunca lui Ieremia Movilă, cu Scara Raiului. În dreapta privirii sunt cetele îngerești perfect ordonate – milițiile cerești, armatele celeste, ierarhie, ordine, disciplină. În partea stângă, înspre „cele de jos”, este haosul infernal, anarhia, mișcarea browniană a bietelor făpturi trase de diavoli în hăurile iadului. Ordinea din lume este făcută pentru a fi respectată. Ordinea din lume, fie că este cea din Biserică, fie că este cea din Armată – instituții care se bucură de încrederea oamenilor –, nu este la voia întâmplării. Biserica la rândul ei este oștire, care are un Cap. Noi suntem doar supuși, smeriți slujitori, Capul nostru, al tuturor, este Iisus Hristos Domnul, Marele nostru Comandant, Care a dovedit Smerenia Absolută. De aceea, noi, în Biserică, cler și credincioși, nu putem să fim „antisistem”, câtă vreme „Sistemul” nostru este condus de Domnul nostru Iisus Hristos. Altfel, intrăm în slujirea duhurilor lui antihrist. Ce ne ajută pe noi, în Biserică, și ce vă ajută pe dumneavoastră, în Armată, să luptăm cu mândria? Pe lângă sfânta și puternica rugăciune și smerenia inspirată de Smerenia Absolută a lui Hristos? Ascultarea. Să fii sub ordin, sub comandă, să asculți. Asta înseamnă să îți tai voia, să nu îți faci voia ta. Pleci la oaste pentru că te cheamă Țara! Intri în slujire pentru că te cheamă Hristos! Și într-o parte, și într-alta, se depune un jurământ. În Armată este Jurământul de fidelitate față de Patrie, iar noi, atunci când primim Taina Preoției, făgăduim ascultare făcând un legământ care se încheie cu cuvintele: „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Așadar, ascultarea este „ruptă” din Rai, neascultarea urmează răzvrătirii demonice. Ascultarea ne ajută să nu ne mândrim, pentru că atunci când asculți îți tai voia, nu îți faci voia. Lași pe alții, rânduiți și îngăduiți de Dumnezeu, poate mai inteligenți, mai experimentați, mai dăruiți cu înțelepciune, să hotărască ce e bine pentru binele comun, la care și tu trebuie să îți aduci o contribuție, smerită. Toate sacrificiile în familie, în societate, în țară, în lume se fac în smerenie, din dragoste, pentru că „motorul” tuturor este dragostea, iar motivația vine de la Cel Care ne dă putere și ne insuflă să fim astfel: Dumnezeu, Smerenia Absolută.

La finele sfintei slujbe, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt festiv în care a binecuvântat și felicitat cadrele militare prezente dimpreună cu toți ostenitorii Garnizoanei Oradea, subliniind onorabilitatea misiunii pe care o au de îndeplinit, slujirea Patriei comportând numeroase aspecte comune slujirii Sfântului Altar, ambele reflectând frumoasa orânduire a Cetelor îngerești, al căror Comandant este Hristos Domnul.

Apoi, Părintele Mircea-Ilie Ioniță – preot militar (colonel) în cadrul Comandamentului comunicației și tehnologia informației din București – a ținut o alocuțiune sărbătorească în calitate de fost preot militar al Garnizoanei Oradea, făcând trimitere la frumoasele realizări și amintiri pe care le-a trăit aici în cei 27 de ani de slujire în această ascultare. În continuare, generalul în retragere Vasile Creț și locotenent-colonelul Vasile Simion, comandantul Garnizoanei Oradea, au ținut, de asemenea, alocuțiuni cu caracter festiv, urmate de cuvântul de mulțumire al preotului militar Ionuț-Iuliu Jolța. 

Nu în ultimul rând, cu acest prilej sărbătoresc, domnul locotenent-colonel Vasile-Gabriel Simion a oferit în dar Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, o plachetă omagială și un challenge-coin, purtând însemnele structurii Batalionului 54 Comunicații și Tehnologia Informației, după o nobilă tradiție consacrată în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

pr. Andi-Constantin Bacter