Duminica Înfricoșătoarei Judecăți este cea mai sobră treaptă a urcușului duhovnicesc spre Sfântul și Marele Post, un popas al conștiinței în fața adevărului ultim. Nu doar un avertisment, ci o chemare la luciditate, la onestitate cu noi înșine, acolo unde nici măștile, nici iluziile nu mai pot ascunde ceea ce suntem cu adevărat. Cu prilejul acestei Duminici ce îndeamnă la introspecție, la Lăsatul sec de carne, 24 februarie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială din Băile Felix, Protopopiatul Oradea, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit după lectura liturgică a pasajului evanghelic rânduit (Matei 25, 31-46), Chiriarhul Oradiei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre  demnitatea regală a omului, pierdută prin păcat și restaurată prin Hristos, Noul Adam, Cel care nu doar că înalță umanitatea căzută, ci îi redă sensul autentic al existenței. A subliniat că Judecata de Apoi nu este doar un moment al dreptății divine, ci și o oglindă a alegerilor noastre, în care iubirea aproapelui devine măsura adevăratei noastre umanități.

Pentru început, Preasfinția Sa a descris succint dragostea, prețuirea și importanța pe care Dumnezeu a arătat-o omului, oferindu-i dintru început un statut cu totul special în Creația Sa. După ce i-a creat Dumnezeu pe Adam și Eva, i-a așezat în Grădina Edenului, în Rai sau Paradis. Dumnezeu le-a dăruit lumea, pentru ca să o stăpânească. Ce înseamnă aceasta, dragii mei? Ne dăm seama de demnitatea de la care am căzut pe pământ și cum am ajuns să gustăm moartea și de ce avem nevoie de pocăință, pentru a ne întoarce la Dumnezeu și a moșteni viața cea veșnică. Ne dăm seama, astfel, că Triodul nu este doar o perioadă formală de zece săptămâni până la Paști, după care, gata, repetăm anul viitor. Nu! Este pregătire și antrenament pentru pocăința noastră, până închidem ochii în Brațele primitoare ale Tatălui Ceresc, cum s-a întors fiul risipitor – despre care Biserica ne-a adus aminte Duminica trecută. Prin urmare, ne dăm seama că Adam și Eva au fost dăruiți de Dumnezeu cu demnitate regală – rege și regină peste lume! Toate s-au supus lor, animalele și natura. Dumnezeu, însă, le-a atras atenția să nu guste din cei doi pomi. Cei înzestrați de Dumnezeu cu demnitate regală sunt ispitiți de diavol ca să guste din pomul cunoașterii binelui și răului, ca să fie și ei ca Dumnezeu. Și oamenii cad în ispită! Vor să fie ca Dumnezeu! Nu le ajunge demnitatea regală, vor și ei să se pună în locul lui Dumnezeu, pierzând din vedere că numai Dumnezeu este fără de început, iar ei sunt creați de Dumnezeu. Scurtă ținere de minte a avut omul! Dăruiți de Dumnezeu cu demnitate regală, din cauza ascultării de șarpe, oamenii sunt deposedați de aceasta, ajungând izgoniți, exilați din Paradis în lumea de aici. În suferință, în dureri. Au ajuns să cunoască ceea ce au vrut, binele și răul. Asta înseamnă și boala, și lipsurile, și sărăcia, și suferința, și moartea. În locul cinstei regale, ce le-a fost dăruită, omul primește ce a ales. Mizerie și moarte.

De aceea, izbăvirea umanității din ceea ce și-a ales putea să se realizeze numai prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Noul Adam, prin Care regalitatea dintâi poate fi restaurată. Fiul Omului este Cel Care vine să ne ridice din mizerie și moarte, Cel Care vine să Se facă Om și să Se sacrifice pentru noi, pentru ca să ne ducă Înapoi, în Brațele Tatălui iubitor. Domnul nostru Iisus Hristos, Singurul și Adevăratul Mesia, este Cel Care nu face niciodată promisiuni fără acoperire, ci ne dăruiește viața cea veșnică. El este Cel Care ne izbăvește pe noi din suferință, din boală, din robia păcatului, din mizerie, din moarte. Prin trimiterea Duhului Sfânt în lume, după Înălțarea la cer a Domnului, lucrarea Domnului de mântuire a lumii se săvârșește prin Sfânta Biserică, în comuniunea de unitate a Duhului Sfânt, în care suntem chemați toți, cei mulți și păcătoși, ca să ne întoarcem la Dumnezeu. Dar Cel Care ne izbăvește pe noi din mizerie și moarte, Păstorul nostru, este – să nu uităm – Fiul Tatălui, Căruia Tatăl I-a dat toată judecata. El vine să judece pământul, El, nu noi. El este Bunul Păstor, dar și Dreptul Judecător. A treia Duminică din Triod, așadar, ne aduce aminte de clipa înfricoșătoare a Judecății de Apoi, când se vor epuiza rezervele de bunătate din sufletele oamenilor, când răutatea va ajunge la extrem, când lăcomia va ajunge la ultimele ei consecințe, isprăvirea rezervelor pământului. Atunci, pământul va seca de „omenia” oamenilor și de bogățiile pe care oamenii le jefuiesc neîncetat. În momentul în care Dumnezeu va socoti că Fiul Său trebuie să Se întoarcă, El va veni cu Slavă, cu Sfinții Îngeri, și toți cei adormiți vor învia, iar ultima generație de oameni va trece printr-o transformare asemănătoare, ca toți să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu, ca Bunul Păstor să despartă oile de capre; pentru ca Dreptul Judecător să ne dăruiască fiecăruia ceea ce merităm. Criteriile Judecății sunt limpezi, le-am ascultat. Hristos „Se ascunde” în aproapele nostru. Duminica de astăzi este un avertisment foarte serios pentru fiecare dintre noi: nu noi suntem judecătorii unii altora, ci trebuie să ne purtăm sarcinile, poverile, grijile, crucile, suferințele unii altora. Când este cineva care suferă, acolo trebuie să fim și noi. Creștinul nu se poate pune în postura diavolului, de a-și judeca aproapele. Ispita este atrăgătoare: n-ai vrea tu să fii ca Dumnezeu, să te pui în locul Lui? Oare de câte ori nu suntem ispitiți în felul acesta, că tot e Duminica Înfricoșătoarei Judecăți? De câte ori nu ne punem noi în locul lui Dumnezeu și ne judecăm unii pe alții? Și vedem păcatele celorlalți, nu pe ale noastre. E fascinant să te pui în locul lui Dumnezeu, nu? Dar cine se joacă de-a Dumnezeu, sfârșește ca diavolul. Indubitabil.

În încheiere, Episcopul Oradiei a îndemnat credincioșii să trăiască în comuniunea de har a Bisericii, angajându-se cu seriozitate în urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post – un timp al trezirii sufletești și al pregătirii pentru răspunsul personal la Înfricoșătoarea Judecată. Duminica de astăzi nu este o simplă aducere aminte, dragii mei! Este un semnal de alarmă pentru toată viața noastră. Astăzi se lasă sec de carne, urmează o perioadă de restricții alimentare, apoi lăsatul de sec pentru Sfântul și Marele Post. Postul ne ajută să ne oprim de la abuzurile alimentare, de la ceea ce nu ne este de folos, ba chiar ne poate îmbolnăvi; ne ajută să ne rugăm mai mult și, mai ales, să împărțim cu ceea ce nu au, să împărtășim. Taina Bisericii tocmai aceasta înseamnă, comuniune de dragoste. Creștinii de la începuturi așa erau recunoscuți de toți ceilalți, după cât de mult se iubeau. Este destul să vedem ce se întâmplă în zilele noastre, ca să înțelegem cât de tare ne-am îndepărtat de idealul creștin. Dumnezeu, însă, nu minte și nici nu rămâne dator, iar fiecare își va primi plata în Ziua Domnului. Și nu noi suntem judecători, ci Hristos Domnul, Lui I-a dăruit Tatăl Ceresc toată Judecata. Noi, creștinii, nu suntem decât smeriții Săi slujitori, chemați să-L urmăm, în exemplul Său de bunătate, de iubire și de sacrificiu. Aici, pe pământ, a căuta bunăstarea este o iluzie, a aduna averi este o amăgire; a ajunge, mai apoi, să asuprești pe aproapele, ca să îți sporești averea și să gândești totul din perspectivă economică sau a profitului, înseamnă o mare rătăcire, care nu poate aduce după sine împlinirea sau fericirea, ci doar plata amară a osândei care nu se oprește. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem că dragostea și îndelunga Sa răbdare se va sfârși, într-o clipă, atunci când Hristos Se va întoarce. Și până nu e prea târziu, până închidem ochii, să ne întoarcem la Dumnezeu.

La răstimpul chinonicului, Părintele paroh Vasile-Marius Bara a ținut o alocuțiune festivă, adresând mulțumiri Episcopului Oradiei pentru bucuria de a-l avea în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire, pregătind comunitatea euharistică pentru Sfântul și Marele Post. De asemenea, preotul paroh l-a felicitat pe Chiriarhul meleagurilor bihorene pentru cei optsprezece ani de pilduitoare și jertfelnică slujire arhierească a Eparhiei Oradiei, data întronizării Preasfinției Sale în scaunul de Arhipăstor al Bihorului românesc, 25 februarie 2007, fiind prilej de aleasă recunoștință și bucurie duhovnicească pentru clerul și credincioșii bihoreni. În semn de prețuire, părintele paroh a oferit în dar Ierarhului o bederniță cu chipul Mântuitorului Hristos și un aranjament floral.

La finele programului liturgic, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care a mulțumit credincioșilor pentru prezența lor rugătoare și pentru dragostea lor sinceră. Cu emoție și căldură părintească, Episcopul Oradiei a subliniat că Biserica nu este doar un loc de închinare, ci o mare familie duhovnicească, în care fiecare suflet este prețuit și chemat la iubire și comuniune. În acest spirit de unitate, Preasfinția Sa i-a chemat pe toți să pășească în Sfântul și Marele Post cu inimile deschise spre lumină, întărindu-se în nădejdea că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.

pr. Andi-Constantin Bacter