În frumoasa și emoționanta Duminică a Întoarcerii Fiului risipitor, cea de a treizeci și patra după Rusalii și a doua din perioada Triodului, 16 februarie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi în biserica Adormirii Maicii Domnului a Parohiei Lugașu de Sus, Protopopiatul Oradea.

După citirea liturgică a celei mai cunoscute și reprezentative pilde a Domnului nostru Iisus Hristos (Luca 15, 11-32), Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, surprinzând profundul sens al pocăinței ca întoarcere sinceră în brațele Tatălui Ceresc, subliniind că Dumnezeu nu așteaptă pedepsitor, ci iubitor, pregătit să ne îmbrățișeze cu milostivire, iar fiul risipitor îl simbolizează pe omul căzut, pe Adam și pe fiecare dintre noi, smerenia autentică fiind cheia care ne eliberează din robia păcatului, deschizând calea către viața adevărată. Astfel, întreaga pildă devine o chemare arzătoare la întoarcerea noastră către Dumnezeu, Care n-are pe nimeni de pierdut.

În introducerea cuvântării omiletice, Ierarhul a descris parabola hristică în termeni arhetipali, fiind cât se poate de grăitoare și simbolică în ceea ce privește relația lui Dumnezeu-Tatăl Cel Iubitor și Iertător cu umanitatea dăruită, dar risipitoare. Astăzi, Dumnezeu ne pune înainte, prin Sfânta Biserică, frumoasa pildă a întoarcerii fiului risipitor, fiul Tatălui. Dar Cine este Tatăl? Desigur, Tatăl este Cel pe Care ni-L descoperă Fiul Său Cel Unul-Născut din veci, Care Se face Om pentru noi, oamenii, și a noastră mântuire, Domnul nostru Iisus Hristos; este Tatăl Cel Ceresc. Dar, în pildă, nu este vorba despre Fiul Cel Veșnic al Tatălui, nici atunci când se vorbește despre fiul risipitor, nici când se vorbește despre fratele fiului risipitor. Fiul Cel Veșnic al Tatălui este Jertfa de bucurie, este Taina Învierii din morți, simbolizată prin vițelul cel gras și junghiat. Fiul risipitor, care se întoarce în brațele Tatălui Ceresc, este un alt fiu al lui Dumnezeu, este fiul creat al lui Dumnezeu, este omul, este Adam. El și toți urmașii lui, noi toți, suntem fiii risipitori. Adam primește de la Dumnezeu-Creatorul și Tatăl Său darurile pe care le primim toți oamenii, începând cu darul vieții. Adam, însă, alege altceva, la fel ca și fiul cel risipitor. Primește darurile, dar pleacă, pleacă într-o țară străină. Așa și Adam, părăsește Raiul, pleacă din Paradis pentru că nu mai poate sta acolo, odată ce a ales să guste și să cunoască nu doar binele, ci și răul. Nu mai poate sta în Paradis, acolo nu este loc pentru rău. Adam, așadar, alege „țara înstrăinată”, care este lumea, lumea păcatului, lumea întunericului. Și dacă tot a vrut să cunoască răul, cunoaște și moartea.

De asemenea, pilda Domnului Hristos ne deschide larg „culisele” Iubirii Părintești, precum și ale unei veritabile pocăințe, pilduitoare în adâncimea și manifestarea ei. Fiul risipitor merge în „țara străină”, țara păcatului, unde cheltuiește tot, pierde tot și ajunge în mizerie. Și acolo, în mizerie, își vine în fire și își dă seama ce a avut și ce a pierdut. Și face drumul de întoarcere, face calea întoarsă spre tatăl său, cu dorința fierbinte de a-i cere iertare: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta!” Bineînțeles, în tatăl care îl așteaptă și îl primește Se ascunde Însuși Dumnezeu. Așadar, fiul cel risipitor ajunge nu doar în mizerie, ci – o spune tatăl său – ajunge în moarte: „mort a fost și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat”. Pentru că da, păcatul duce la moarte, înstrăinarea de Dumnezeu aduce după sine moartea. Dar există calea întoarcerii, există calea pocăinței! Asta înseamnă pocăință. Nu o lucrare formală, exterioară, ci întoarcerea în Brațele Tatălui Ceresc, întoarcerea în Brațele lui Dumnezeu. Tatăl din pildă nu așteaptă ca fiul risipitor să vină la el, ci merge el în întâmpinare! Îl îmbrățișează și îl sărută, pentru că Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut! Așa ne așteaptă Dumnezeu pe toți, dar nu oricum, ci în stare de smerenie. „Greșit-am la cer și înaintea ta!” Aceasta este smerenia pe care diavolii n-o pot nici primi și căreia nici nu-i pot rezista. Smerenia i-a dat putere fiului risipitor să iasă din cocina demonică a păcatului, de lângă porci, și să se întoarcă acasă. Prin smerenie. Smerenia a rupt lanțurile robiei păcatului și a făcut posibilă întoarcerea în Brațele Tatălui Ceresc. Smerenia! Din darul lui Dumnezeu, Care n-are pe nimeni de pierdut, prin dragostea lui Hristos Care nu refuză pe nimeni, în comuniunea de dragoste a Duhului Sfânt.

Prin urmare, unul dintre mesajele fundamentale transmise omului astăzi este să iasă din capcana diabolică a mândriei și a falsei independențe, a eronat înțelesei libertăți, eschivând deznădejdea, frica și rușinea, întrucât avem un Dumnezeu al Iubirii milostive, un Tată iertător și nu un judecător despotic. Pilda pe care am ascultat-o astăzi este o invitație călduroasă, fierbinte, arzătoare a lui Dumnezeu către fiecare dintre noi: să ne întoarcem la El! Sunt Brațele Părintești pline de dragoste, întinse spre noi! Niciodată nu este prea târziu. Până închidem ochii, încă mai avem vreme să ne întoarcem. După aceea, puterile se opresc și rămâne doar rugăciunea celor de după noi. Câtă dragoste am lăsat după noi, de atâta rugăciune avem parte apoi. Dar, dragii mei, cât încă ne mișcăm putem să ne venim în fire, să ne întoarcem la Dumnezeu Care ne așteaptă și ne primește! Ați văzut, tatăl nu stă ca un stăpân înaintea fiului risipitor care se întoarce, poruncindu-i să cadă în genunchi înaintea lui! Cade fiul, fără să i se ceară! Cere el iertare, fără ca să-i pretindă tatăl! Tatăl vine și-l îmbrățișează! Tatăl nu zice: „nu te iert, dacă nu îți ceri iertare”. El vine și își cere iertare! El se întoarce, tatăl îl așteaptă! Iar când vede că vine, nu mai stă pe gânduri, nu stă în camera lui de sus, așteptând pe un tron să vină să îi cadă la picioare! Dimpotrivă, iese în întâmpinarea lui și mai și dă poruncă să se junghie vițelul și să-i aducă haina aleasă și inelul, semnul logodirii lui Dumnezeu cu noi. Pilda Întoarcerii Fiului risipitor, așadar, ne privește pe toți, pe fiecare dintre noi, toți suntem fii risipitori și avem nevoie de dragostea lui Dumnezeu.

Încheierea Sfintei Liturghii a fost marcată de cuvântările festive îndătinate, începând cu alocuțiunea Părintelui Călin-Dănuț Ioniță, Protopopul Oradiei și continuând cu mulțumirile aduse de Părintele paroh Nicolae-Cătălin Văscan. În semn de recunoștință, preotul paroh a oferit în dar Episcopului Oradiei un epitrahil și un omofor.

La sfârșit, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare și, apropiindu-se perioada Sfântului și Marelui Post, le-a dorit tuturor să aibă parte de mult spor și folos duhovnicesc în răstimpul pe care Biserica noastră îl închină întoarcerii la Dumnezeu, „venirii noastre în fire”, căii întoarse spre Tatăl Care ne așteaptă cu Brațele deschise.

pr. Andi-Constantin Bacter