Emoții și lacrimi de bururie în prima zi a lui Mărțișor
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Sâmbătă, în cea dintâi zi a lunii Martie, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O), în strânsă colaborare cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (A.S.C.O.R) – filiala Oradea, au adus bucurie pe chipurile vârstnicilor care beneficiază de ocrotirea Lui Dumnezeu în cadrul Centrului pentru persoane vârstnice, Vasiliada, din cartierul orădean Nufărul.
Vizita a debutat cu un moment de rugăciune urmat de alocuțiunile festive rostite de doamna Viorica Cherteș, respectiv de domnișoara Dalia Ilea. Imediat după acestea, Părintele Laurențiu-Florin Brîndaș – consilier pentru cateheză la Centrul Eparhial Oradea și delegat al Preasfințitului Printe Sofronie la acest eveniment - a transmis cuvântul de binecuvântare, de mângâiere și de prețuire sinceră a Întâistătătorului Eparhiei Oradiei, subliniind importanța manifestării prin fapte a iubirii față de aproapele aflat în nevoie și de asemenea, reliefând modul delicat în care Dumnezeu, cunoscătorul inimilor noastre, găsește mereu cel mai bun prilej pentru a mângâia suferințele și neputințele oamenilor.
Evenimentul a continuat prin susținerea unui recital de pricesne și cântece tradiționale oferite de grupul vocal al tinerilor ascoreni și de către doamna Ana Codrean, membră A.F.O.R.E.O. și rapsod popular. În acest timp, au fost dăruite mărțișoare tuturor celor prezenți urmând ca la sfârșitul momentelor artistice, pe lângă lacrimi și aplauze, vârstnicii să dorească prelungirea programului de cântece, propunând ei îșiși pricesne dragi și cântece îndrăgite din tinerețea lor.
Următoarea parte a evenimentului a fost marcată, în mod spontan, de mărturiile sincere și dorința de socializare a beneficiarilor centrului. Aceștia au oferit adevărate lecții de viață pentru toți cei prezenți dar mai ales pentru tinerii studenți, care, au fost de-a dreptul absorbiți de înțelepciunea și puterea cuvintelor rostite printre lacrimi.
La fel ca în fiecare an, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei a oferit Centrului pentru persoane vârstnice, Vasiliada, fructe, dulciuri și alimente neperisabile spre folosul și bucuria beneficiarilor.
pr. Laurențiu-Florin Brîndaș