Patriarhia Română pe înțelesul celor mici, tema Concursului Național Catehetic în Parohia Curățele
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2025 să fie declarat „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea” în Patriarhia Română.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Parohia Curăţele, din cadrul Protopopiatului Beiuș, tema proiectului realizat în cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri” a fost „Patriarhia Română pe înțelesul celor mici”. Au participat peste 30 de copii de la Școala Gimnazială din localitate, din grupul de cateheză parohială, sub coordonarea preotului paroh Traian Nojea şi a doamnelor profesoare Cornelia Simai, Raluca Drinc și Mihaela Matei. Locurile de desfăşurare au fost biserica parohială și instituția de învățământ, iar perioada de implementare, februarie – martie 2025. Întregul demers a fost pus sub auspiciile centenarului Patriarhiei Române.
Între obiectivele urmărite s-au numărat cunoașterea istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi importanţa celor două momente istorice, autocefalia și patriarhatul, a contextul în care Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută ca autocefală şi a dobândit, ulterior, rangul de Patriarhie; descrierea urmărilor ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, precum și dobândirea unor cunoştinţe despre patriarhii României, contextul păstoririi lor şi lucrarea pastoral – misionară desfășurată.
Activităţile au inclus o serie de de trei cateheze în acord cu tematica Anul omagial și comemorativ în Patriarhia Română, susţinute în biserica parohială în luna martie, o dată pe săptămână, duminica; aceste cateheze, structurate într-o formă interactivă și accesibilă, au avut ca și conținut: 1. Patriarhia: noțiuni introductive, 2. Patriarhia Română: însemnele și 3. Patriarhia Română: organizarea. Alte activități au avut loc în cadrul Școlii Gimnaziale Curățele: pentru elevii de clasele primare concurs de desene – stema Patriarhiei Române, după model, iar pentru elevii de gimnaziu, vizionarea filmului „Istoria Patriarhiei Române, 1925 – 2025”, realizat de Trinitas TV, televiziunea Patriarhiei Române. De asemenea, cu ocazia Duminicii a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, toți elevii participanți au primit în dar o cruciuliță și o iconiță.
În cadrul parohiei noastre, Concursul Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe – moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri” a evidențiat rolul, importanța și necesitatea cunoaşterii trecutului relativ recent al Bisericii Ortodoxe Române, activitatea ei misionară şi pastorală în cei 140 de ani de la dobândirea autocefaliei şi cei 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, precum şi rolul, importanţa, opera şi lucrarea pastoral – misionară a duhovnicilor români cunoscuţi în ultimul secol, parte dintre ei canonizați în data de 4 februarie 2025, promovând astfel în mod deosebit cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a activităţii Bisericii şi grija ei faţă de cei păstoriţi în vremuri de cumpănă, precum şi lucrarea faptelor bune izvorâte din iubirea şi credinţa jertfelnică a duhovnicilor, care au purtat grijă de sufletele credincioşilor Bisericii.
Pr. prof. Traian Nojea