Duminică, 9 februarie 2025, după oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, s-a oficiat parastasul de pomenire pentru vrednicul de pomenire Teoctist Arăpașu, al 5-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în biserica parohiei Oradea Vii „Biserica Albastră”, în prezența unui mare număr de credincioși, cu prilejul a 110 ani de la nașterea trupească, împlinindu-se astfel, cuvântul Scripturii care zice: „Aduceți-va aminte de mai-marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul Lui Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Ev. 133,7).  

Cu o seară înainte, la apus de soare și la rugăciunea Lumină Lină, s-a pregătit masa pentru parastas în fața Sfântului Altar, pe care s-a așezat portretul Părintelui Patriarh Teoctist, coliva cu înscrisul „Veșnica Pomenire”, o candelă și doua sfeșnice de o parte si de alta a portretului, precum și florile recunoștinței.

Aceste flori albe mi-au adus aminte că aproape în fiecare an, la 7 februarie, de ziua de naștere a Preafericirii Sale, eram prezent, începând cu anul 1970, la toate reședințele oficiale de la Arad, Oradea, Craiova, Iași și București, unde Sărbătoritul își aniversa ziua de naștere.

Au trecut aproape 55 de ani de când am avut marea bucurie să îl cunosc personal pe Părintele Teoctist, în calitatea de Episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului și locțiitor de Episcop în scaunul rămas vacant în urma retragerii silite la pensie a Episcopului Valerian Zaharia al Oradiei. La data de 15 martie 1970, Preasfinția Sa, în calitate de Episcop Locțiitor în Eparhia Oradiei, face prima vizită canonică la biserica parohiei Gepiu, satul natal al subsemnatului. La această Vecernie am fost invitat personal de preacucernicul părinte paroh Gorea Teodor, pentru a sluji împreună.

După oficierea Vecerniei, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură și de recomandare, spunând credincioșilor: „fac parte dintr-o familie de oameni simpli din Moldova, satul Tocileni, județul Botoșani, fiind al 10-lea fiu dintre cei 11 ai părinților Dumitru și Marghioala, botezat Toader. Am urmat școală primară în satul natal, apoi de mic copil, la numai 13 ani am intrat ca frate de mănăstire la Schitul Sihăstria, iar mai apoi la Vorona. În anul 1931, am fost trimis la Seminarul Monahal de la Neamț, apoi în anii următori 1932-1940, am urmat cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica. În perioada 1940-1944 am urmat cursurile Facultății de Teologie Universitare din București. Intre 1946-1948 am frecventat cursurile Facultății de Filosofie din București. La data de 6 august 1935 am depus voturile monahale la Mănăstirea Bistrița, primind numele de călugărie Teoctist. La 1 august 1943, am fost numit diacon la Catedrala Patriarhală din București. La data de 1 martie 1945 am fost transferat la Catedrala Mitropolitană din Iași. Între anii 1946-1950 am îndeplinit la Iași și alte funcții: Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, Exarh al Mănăstirilor, iar din 1948 am ocupat postul de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei. La data de 28 februarie 1950, la propunerea Patriarhului Justinian, am fost ales Episcop Vicar Patriarhal, cu titulatura de Botoșăneanul. La 5 martie 2același an am fost hirotonit Arhiereu de către Patriarhul Justinian. În perioada anilor 1950-1954 am funcționat ca Rector al Institutului Teologic de Grad Universitar din București. La data de 28 iulie am fost ales Episcop al Eparhiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului. În anul 1963, la propunerea Sfântului Sinod, am fost ales Episcop de Detroit (S.U.A.). În anul 1969, după retragerea silită a Episcopului Valerian Zaharia de la Episcopia Oradiei, Sfântul Sinod mi-a încredințat locotenența. În calitatea aceasta mă găsesc astăzi la Parohia Gepiu, satul natal al P.C. Pr. Gheorghe Căvăjdan, vicarul meu de la Eparhia Aradului.”.

Toate aceste date personale le-am auzit acum 55 de ani, din relatările Episcopului Teoctist, viitorul Patriarh al României, în fața tuturor consătenilor mei. Le-am înregistrat atunci pe toate cele consemnate mai sus și le-am mai auzit ori de câte ori l-am vizitat pe Părintele Patriarh Teoctist, la data de 7 februarie a fiecărui an, la Palatul Patriarhal din București, cu prilejul zilei de naștere. Am înțeles, ca fiu duhovnicesc, că Părintele Teoctist a fost fericit de familia din care a odrăslit și de darurile primite de la Bunul Dumnezeu pe toate treptele slujirii preoțești.

După oficierea Vecerniei în biserica din Gepiu și după rostirea acestui cuvânt, am fost invitat de părintele paroh, la casa parohială, unde mi-a fost dat să rostesc rugăciunea înainte și după masă. Mulțumit de felul cum m-am prezentat la biserică, la cină și la rugăciunea rostită, P.S. Părintele Teoctist mă întreabă: „Dumneata ești fiu al acestei localități? Unde ai parohia și de câți ani ești în preoție?" La toate acestea i-am răspuns firesc, frumos și deosebit de elegant: „Sunt născut în această localitate și botezat la această biserică, sunt preot la parohia Homorog, aproape de orașul Salonta, voi împlini în toamna acestui an (1970) patru ani de preoție". Moment în care Episcopul Teoctist mă binecuvântează zicându-mi: „La mulți și binecuvântați ani, părinte Gheorghe!"

În urma acestei urări, părintele Ioan Zăgrean, fostul meu profesor de Morală la Cluj și Sibiu, cu vocea lui de mare bariton, îi spune Ierarhului: „Nemeș mi-a fost elev la Seminarul Teologic din Cluj și student la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Întotdeauna l-am apreciat pentru toate calitățile sale nobile, cu care Dumnezeu l-a înzestrat.”

După cele auzite anterior, Părintele Diacon Dr. Teodor Savu, adaugă zicând: „Părintele Nemeș a fost instalat preot în parohia Homorog, unde a slujit până la pensionare cumnatul meu, părintele Alexandru Silaghi, căsătorit cu preoteasa Elvira, sora soției mele, părintele este un preot distins."

După aceste recomandări primite de la cei doi mari dascăli ai Teologiei ortodoxe românești și după câteva ore frumoase petrecute împreună, am fost invitat să-l însoțesc pe Preasfinția Sa la reîntoarcerea spre Arad și să mă urc în mașina oficială până la intersecția ce duce spre localitatea Homorog. Ajunși la intersecție și fiind noapte târzie, Preasfințitul Teoctist rămâne îngrijorat pentru călătorul ce mai avea de parcurs încă 3 km pe jos până la casa parohială. După câteva discuții purtate la acea intersecție, P.S. Teoctist îi poruncește șoferului să îndrepte mașina către drumul ce duce spre destinația dorită.

Într-un fel mă bucuram că nu voi merge prin noroi și nu voi fi înhățat de câinii de la cantoanele Canalului ce leagă Crișul Alb de Crișul Repede. Totodată îmi era și rușine de starea deteriorată a drumului care era plin de gropi, noroi și multe buruieni. Ajungând cu mare greutate în fața casei parohiale, i-am mulțumit Ierarhului Teoctist pentru părinteasca grijă, rugându-l să ne onoreze cu prezența și în casa parohială. La toate insistentele mele Preasfinția Sa îmi răspunde: „Este oră târzie, doamna preoteasă nu știe de venirea noastră, iar fetițele au adormit; voi reveni cât de curând". În urma acestei invitații, la data de 20 decembrie 1970 Părintele Teoctist ne-a vizitat biserica, familia și a oficiat slujba Vecerniei înconjurat de preoți și diaconi. La numai câteva luni după această vizită, mai exact la 18 mai 1971, în jurul orelor 13, am rămas plăcut surprins de prezența Preasfințitului Teoctist, însoțit de Preasfințitul Vasile Coman, recent înscăunat în jilțul arhieresc al Episcopiei de Oradea.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns să împlinesc frumoasă vârstă de 82 de ani, când pot să spun și să mulțumesc în toate zilele vieții mele, că în calitate de preot slujitor la Sfântul Altar timp de 59 de ani m-am bucurat de dragostea părintească a tuturor Ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române care m-au vizitat la bisericile parohiale de la Homorog, Tinca și în special de la biserica Parohiei Oradea Vii.

În anul acesta la data de 4 iunie 2025, se vor împlini 30 de ani de la vizita canonică și istorică a Părintelui Patriarh Teoctist la Biserica Albastră, de la parohia Oradea Vii, eveniment ce urmează a fi cunoscut în revistele de specialitate pentru credincioșii prezenți și viitori.

La data de 5 iulie 1996, Părintele Patriarh Teoctist, a găsit de bine, a-mi acorda distincția „Crucea Patriarhală”, cu semnătura și sigiliului Patriarhal, conform Gramatei Patriarhale, pentru toate realizările înfăptuite în anii de pastorație.

În încheiere doresc să spun, că în glasul sfânt al clopotelor, toți credincioșii prezenți la parastasul de 110 ani de la naștere ai Părintelui Patriarh Teoctist, s-au reîntors la casele lor mulțumiți de cuvântul de învățătură legat de distinsa personalitate și bogata activitate desfășurată în vremuri grele în timpul regimului comunist ateu, a Părintelui Patriarh Teoctist, cu rugăciunea împlinită, cu un pahar de colivă, o felie de cozonac și cu cântarea „Veșnica lui pomenire din neam in neam”

În semn de aleasă recunoștință pentru întreaga și bogata activitate pastorală, socială, culturală și filantropică, închei aceste rânduri cu rugăciunea către Milostivul Dumnezeu:

 Cu Sfinții odihnește, Doamne, sufletul adormitului Părintelui nostru Teoctist Patriarhul!

 Prot. Gheorghe Nemeș